18 mai 1994. Patronul Ion Stoica anunța închiderea jocului „Caritas”

Oare câți dintre români își mai amintesc de jocul „Caritas”, acel joc de tip piramidal, care a isterizat o întreagă țară, aducând în pragul ruinării mii de cetățeni? Caritas a funcționat ca SRL, fiind înființat de contabilul Ion Stoica, în vârstă de 52 de ani, din Brașov, la 16 aprilie 1992, imediat după Revoluția decembristă. Firma avea ca obiect de activitate organizarea unui circuit financiar, cu scop de întrajutorare, a cărei funcționare a început la o lună de la înființare, după ce Ion Stoica s-a mutat la Cluj, obținând și susținerea ziarului „Mesagerul transilvan”.

Patronul Ion Stoica afirma la acea vreme că descoperise o formulă matematică secretă, care garanta înmulțirea banilor și scoaterea țării noastre din sărăcie. Cei care depuneau bani la Caritas urmau să primească, după trei luni, o sumă de opt ori mai mare. În prima perioadă a desfășurării jocului, chiar așa s-a întâmplat, iar românii, dornici de câștig rapid și fără efort, fiind și o perioadă cu multe neajunsuri, au crezut în această formulă și s-au agățat cu disperare de oportunitate. Nu puțini au fost cei care au ajuns să-și vândă locuințele sau agoniseala de o viață, iar dorința de câștig cât mai mare i-a îndemnat să ruleze sumele obținute după trei luni.

În 1993, se aproxima că o treime din lichiditățile României se aflau la Caritas, doar în primele nouă luni ale acestui an fiind depuse 1000 de miliarde de lei, în condițiile în care bugetul țării noastre era la acea vreme de 2000 de miliarde. Presa națională și chiar internațională dezbătea pe larg fenomenul, unele publicații de profil manifestându-și mirarea, dar și îngrijorarea față de acest joc. Se spunea că au existat patru milioane de depunători, iar dacă fenomenul nu s-ar fi oprit, cifra de afaceri a Caritasului ar fi depășit produsul intern brut al țării noastre.

Încă din 1992, jocul s-a extins și la Gherla și apoi la Turda, iar în apropierea sărbătorilor de iarnă, plățile au fost intensificate, fapt care a stârnit un entuziasm și mai mare în rândul depunătorilor. Anul 1993 a reprezentat apogeul Caritasului, mii de oameni, din toate colțurile țării, îndreptându-se spre Cluj-Napoca, unde stăteau la cozi interminabile, pentru a-și depune de bunăvoie agoniseala de o viață, în schimbul cărora primeau niște chitanțe scrise de mână. Orașul părea asfixiat de miile de români, care ajunseseră să doarmă prin parcuri sau gări, așteptând cu nerăbdare să le vină rândul pentru depunere, iar Stoica ajunsese să fie comparat cu Mesia.

Anul 1994 a debutat cu o veste îngrozitoare, suspendarea plăților deponenților, motivul invocat atunci fiind acela că fusese spartă casieria Caritasului, iar hoții furaseră 95 de milioane de lei. Zvonul s-a răspândit cu rapiditate în țară, iar Caritasul a fost interzis în capitală. Era tot mai evident că jocul se prăbușea, ceea ce s-a și întâmplat în primăvara lui 1994. Cei păgubiți, dintre care mulți giraseră cu locuințele pentru a împrumuta bani sau chiar levânduseră pentru a depune banii la Caritas, încercau să găsească vinovații, fără succes însă.

Ion Stoica a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 7 ani închisoare pentru fraudă, dar în urma apelului depus, termenul i s-a redus la 2 ani. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție i-a redus pedeapsa la un an și jumătate de închisoare. Nici în ziua de azi nu se știe motivul pentru care acest joc piramidal a fost permis în țara noastră, ce s-a întâmplat cu banii depuși, deși procesele dintre deponenți și firma Caritas s-au întins pe parcursul mai multor ani de zile.