137 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române

S-au împlinit 137 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută formal ca Biserică autocefală.

O Biserică autocefală este o Biserică ce are o conducere proprie, adică un sinod prezidat de întâistătătorul acelei Biserici, fie patriarh, mitropolit sau arhiepiscop.

Această conducere exercită puterea bisericească deplină, cea de învăţătură dogmatică, sacramentală şi jurisdicţională, independent faţă de ierarhia oricărei alte Biserici, dar păstrând principiul egalităţii şi coresponsabilităţii Bisericilor surori.

Pe data de 25 aprilie 1885, Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de președinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscând-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”.

Tot atunci, Patriarhul Ecumenic a comunicat printr-o scrisoare-enciclică tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale surori recunoașterea autocefaliei acordate Bisericii Ortodoxe Române.

Autocefalia a fost primită formal la data de 25 aprilie 1885, fiindcă cele două Biserici Ortodoxe din Ţara Românească şi Moldova, încă de la începutul organizării politice şi ecleziastice din cele două ţări româneşti extracarpatice, „s-au afirmat cu o independenţă egală autocefaliei, fără să accepte vreun amestec jurisdicţional din partea unei ierarhii bisericeşti din afară”, se arată în Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti.

Datorită acestor drepturi, cele două mitropolii ortodoxe româneşti şi-au exercitat cele trei puteri bisericeşti (învăţătorească, sacramentală şi jurisdicţională) în mod liber, şi anume au alcătuit şi tipărit cărţi de cuprins doctrinar, au apărat Ortodoxia ardeleană de acţiunile prozelitiste calvine şi catolice, au introdus limba naţională în cult, dar şi elemente specifice în arta bisericească, au fost cârmuite de ierarhi aleşi din ţară, alegerea fiind doar anunţată Patriarhiei Ecumenice, au stabilit singure legi sau norme de conducere şi de organizare, toate acestea fără aprobarea prealabilă din partea unei Biserici din afară.

Spre deosebire de mitropoliile din cele două ţări româneşti extracarpatice, Biserica din Transilvania, după dezbinarea din anul 1701 şi ieşirea de sub jurisdicţia Mitropoliei Ungrovlahiei, a fost subordonată Mitropoliei sârbeşti de Carloviţ, care a avut statut de Biserică autocefală.

Din anul 1864, s-a permis ortodocşilor români transilvăneni înfiinţarea unei Mitropolii româneşti, „coordinată” cu cea sârbească, deci cu statut de autocefalie.

Unirea Principatelor Române, în anul 1859, obţinerea independenţei după războiul din 1877, proclamarea regatului României în anul 1881, recunoaşterea autocefaliei în aprilie 1885, dar şi unificarea celor trei Biserici autocefale în 1919 au fost argumente principale pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, eveniment care a avut loc în data de 4 februarie 1925.

Pentru anul 2025, când se împlinesc 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, dar şi 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române, sunt pregătite o serie de canonizări și tot atunci se preconizează că va fi sfințită pictura Catedralei Naționale.