11 ani de la moartea liderului ţărănist Ion Diaconescu

Ion Diaconescu s-a născut în timpul Primului Război Mondial, în anul 1917. Tatăl său era preot, însă Ion Diaconescu a fost adoptat de sora tatălui său, căsătorită, la rândul ei, cu un slujitor al altarului. Ion Diaconescu era înrudit cu Ion Mihalache, fondator al Partidului Țărănesc și apoi președinte al PNȚ. Din 1936, el a devenit membru al acestui partid.

A absolvit Politehnica din București, în 1942, apoi a fost angajat în Ministerul Economiei. Din 1944, a făcut parte din conducerea tineretului țărănist. În anul 1947, a fost concediat din cauza convingerilor sale politice, apoi a fost arestat, după înscenarea de la Tămădău. În 1948, a fost condamnat la 15 ani de închisoare și a trecut prin temnițele de la Jilava și Aiud, apoi a fost trimis să muncească în minele din Baia Sprie și Nistru.

A fost readus după gratii la Râmnicu Sărat, unde a fost ținut în izolare vreme de cinci ani. Ion Diaconescu a fost eliberat în 1962, dar a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în satul Rubla, din Bărăgan, acolo unde l-a cunoscut pe cel care avea să îi fie prieten toată viața, Corneliu Coposu. Ion Diaconescu a reușit să revină în București în anul 1964, unde a fost angajat la fabrica Ascensorul. S-a pensionat în anul 1980, iar până în 1989, a fost urmărit de Securitate. Dosarul său de urmărit avea 25 de volume.

În decembrie 1989, Ion Diaconescu a participat la refondarea PNȚCD, apoi a avut de înfruntat șicanele noii puteri, precum și violența mineriadelor. Ion Diaconescu a fost ales deputat în 1990 și a fost reales în 1992 și în 1996. După moartea lui Corneliu Coposu, în 1995, el a preluat șefia partidului și a fost unul dintre artizanii victoriei opoziției unite la alegerile din toamna anului 1996, când Emil Constantinescu a devenit președinte al României, iar PNȚCD principalul partid de guvernare. Ion Diaconescu a fost ales președinte al Camerei Deputaților.

După înfrângerea PNȚCD din anul 2000, când nu a mai reușit să intre în Parlament, Ion Diaconescu s-a retras din funcția de președinte. A asistat la agonia acestui partid, sfâșiat de diferite grupări, însă nu a mai avut puterea să îl readucă în prim-planul scenei politice. Singura reparație pe care a primit-o din partea statului român i-a venit post-mortem: Ion Diaconescu a fost decorat cu Steaua României în grad de Ofițer și a fost înmormântat cu onoruri militare.