112

Un tânăr botoşenean aflat sub influenţa băuturilor alcoolice s-a răsturnat cu maşina la Ocna Şugatag

Criza de timp, aglomeraţia, graba sau agitaţia şi o clipă de neatenţie în cazul celor care conduc autovehicule contribuie semnificativ la producerea unor accidente de circulaţie. Când cauza accidentului este alcoolul, nu există nicio scuză. Aseară, două persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit frontal de un copac şi apoi s-a răsturnat. Cum a fost posibil aşa ceva? Răspunsul l-a dat aparatul etilotest.

Accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 23.00, la ieşire din localitatea Ocna Şugatag. Activităţile de cercetare efectuate de poliţişti au relevat că un tânăr de 27 ani,din judeţul Botoşani, care conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă uşoară la stânga, a părăsit partea carosabilă, s-a izbit frontal de un copac iar  apoi s-a răsturnat. Şoferul şi un pasager au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul avea o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *