Monden

Tradiţii şi simboluri de Ajun şi de Crăciun

În ziua de Ajun, copiii umblă cu colindatul dimineaţa şi ziua, iar noaptea cei maturi. Gazdele le oferă “colindiţe”: covrigi, nuci, mere, colaci, vin, iar tot înainte de Crăciun este bine să ţii post ca să ai sănătate şi noroc.

“Ţăranii cred că Moş Ajun a fost baci în slujbă la Moş Crăciun, stăpânul de oi în staulul căruia Maica Domnului a născut pe Isus Mântuitorul. În ziua de Ajun copiii şi maturii umblă cu colindatul (colindişul, colindiţele). Dimineaţa şi ziua colindă copiii, iar noaptea maturii. Gazdele le dau “colindiţe”: covrigi, nuci, mere, colăcei, o cană cu vin. În ziua de Ajun este bine să ajunezi ca să ai sănătate şi noroc în anul care urmează”, scrie Vlad Manoliu în “Sărbători româneşti”.

În afara colindelor din Ajunul Crăciunului mai sunt cântările de dimineaţă numite şi “zori”. Aceste colinde sunt răsplătite cu daruri şi bani.

“De la Naşterea lui Iisus Hristos, ca eveniment biblic, la sărbătorile populare legate de această naştere este acelaşi drum ca acela de la dogmă la poveştile calde şi pline de imaginaţie născocite de un popor blând care leagă Naşterea Mântuitorului de bucuria zilei ce creşte aducând lumină şi anunţând sfârşitul gerurilor”, potrivit lui Vlad Manoliu în acelaşi volum.

“Românii au zeci de poveşti despre Crăciun. În toate este vorba despre Fecioara Maria, alungată în drum şi prigonită, găsindu-şi loc pentru naşterea Fiului Său într-un staul al lui Moş Crăciun. Soţia acestuia (Baba Iova, Crăciuneasa) o asistă la naştere şi din această cauză este pedepsită de soţul ei prin tăierea mâinilor de la coate. Se spune că Maica Domnului i-a dat în schimb mâini de aur cu care să-i învelească pruncul. Văzând mâinile de aur ale Crăciunesei, Moş Crăciun înţelege minunea Naşterii Mântuitorului şi o acceptă. În majoritatea poveştilor se vorbeşte de boii blânzi, binecuvântaţi de Fecioară să mănânce puţin şi să fie sătui, şi de caii care au îndrăznit să mănânce fânul de pe trupul gol al Copilului Sfânt, fiind blestemaţi să nu se sature niciodată şi să aibă carnea tare şi aţoasă. În unele poveşti se spune că primul animal care a vestit Sfânta Naştere a fost o broască. Maica Domnului a binecuvântat-o să vestească întotdeauna ploile şi să trăiască cu trupul veşnic. De aceea trupul de broască moartă nu face niciodată viermi, ci se usucă şi se „pomăieşte”. Dacă omori o broască se mânie Dumnezeu şi îţi mor vitele, iar anul aduce ploi şi inundaţii”.

Crăciunului îi sunt asociate tradiţii şi ritualuri dintre cele mai diverse.

Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creştină. În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile, ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie şi dura până în ianuarie.

Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, care a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului.

 

Originile cuvântului ”Crăciun” sunt diverse, controversate şi, adeseori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde ”Crăciun” se spune ”Natale” (Italia), ”Natal” (Portugalia) şi ”Natividad” (Spania).

Pentru alţi istorici, originile cuvântului ”Crăciun” vin de la vechii gali din Franţa, deoarece ”Crăciun” (”Noel” în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – ”noio” (”nou”) şi ”hel” (”soare”). Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de către vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului ”Crăciun”.

În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – ”creatio, – onis” însemnând ”naştere”.

În engleză se spune ”Christmas” (”Mesa de Crăciun”), în germană ”Weichnachten” (”Nopţile sfinte”), în olandeză ”Kerstmis”, iar în greacă ”Chrisstouyenna”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *