112 Actualitate

“Soldaţi în slujba binelui”. Povestea salvatorilor, spusă de un voluntar

În lupta pentru viață, voluntarii sunt ajutoare neprețuite. Sunt oameni care-și sacrifică timpul liber și orele de odihnă pentru a sări în ajutorul celor aflați la nevoie. Vă prezentăm în continuare povestea Cristinei Miia, spusă de ea însăși. O luptătoare în toate sensurile cuvântului, un exemplu și o sursă de inspirație pentru noi toți.


“Motivația pentru a activa voluntar în cadrul echipajului de Prim Ajutor Calificat este dragostea față de oameni și țară. Să-ți servești patria este cel mai onorabil lucru cu putință.
Este important să nu rămânem simpli actori ai luptei zilnice pentru ajutarea aproapelui, chiar dacă nu suntem militari. Suntem cu toții soldați în slujba binelui.

Să activezi ca paramedic voluntar presupune sacrificarea timpului liber, expunerea la potențiale pericole, multa muncă, studiu aprofundat, pregătire continuă și lipsa câștigurilor materiale de pe urma prestării acestei activități, dar satisfacția este incomensurabilă, atunci când ajungi acasă, îţi așezi capul pe pernă, știind că ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru a veni în sprijinul unor oameni aflați în suferință.

Sunt momente când simt că frigul sau căldura, oboseala, sutele de ore petrecute în misiuni, an de an, își pun amprenta asupra mea, dar amintirea momentelor în care cei cărora le-am venit în ajutor mi-au mulțumit că le-am fost alături, îmi dau putere să o iau de la capăt.

Au fost situații în care cunoscuții mă întrebau dacă nu ar fi mai bine să-mi petrec weekend-urile și zilele libere dormind sau ieșind în oraş, decât în ture de 12 sau 24 de ore în echipament și bocanci, pregătită de o nouă intervenție, neștiind niciodată ce mă așteaptă și când mă voi întoarce, dacă voi reuși măcar să mănânc sau când. Întrebarea e legitimă doar pentru cei care nu știu, încă, ce înseamnă să salvezi o viață.

Implicarea mea în cadrul activităților SMURD prin programul “Voluntar din Pasiune” a început la puțin timp după pierderea fiului meu, ca urmare a unei obstrucții de căi aeriene superioare. Am fost condusă de dorința de a învăța ce trebuie făcut în astfel de situații.

De-a lungul celor aproape 3 ani de când am dobândit calificarea de paramedic și am fost primită în familia SMURD Maramureș, am participat la sute de intervenții, de la cele mai simple până la accidente cu victime multiple, politraumatisme, atacuri vascular-cerebrale și stopuri cardio- respiratorii.

Cele mai grele momente sunt cele, când, deși ai făcut tot ce ți-a stat în putință, deznodământul trist nu poate fi evitat. Cu atât mai greu este când cunoști deja acest sentiment, al neputinței în fata morții și durerea pe care o lasă în urma pierderea unei ființe dragi.

Îmi amintesc o întâmplare care m-a marcat. După o intervenție, când un copilaș de 3 ani s-a apropiat de mine și mi-a dăruit toate păpădiile pe care le culesese din curtea blocului. Apoi o îmbrățișare și acea privire inocentă care topește inima oricui.

Poate, oare, orice altceva, să cântărească mai mult decât admirația celor care ne privesc ca pe niște eroi? Singurul meu regret este că nu îi pot împărtăși asta și fiului meu, dar dragostea lui o simt, în fiecare clipă, prin intermediul tuturor celor mici, în fiecare îmbrățișare primită de la copiii care au participat la misiunile educative în care am fost implicată.

Mai sunt întrebată, uneori, de unde am puterea să merg mai departe, deși am trăit cea mai dureroasă experiență posibilă. Iar răspunsul meu este că puterea vine din credință, din noi, din dragostea și sprijinul celor din jur.

Da, e prea târziu pentru a-mi ajuta fiul, dar nu e prea târziu pentru a veni în sprijinul altor oameni sau pentru a-i învăța să se ajute singuri. Povestea mea e tristă, dar împreună, putem să ajutăm la scrierea unor povești cu final fericit.

Pregătirea ca paramedic a fost urmată de multe specializări în domeniu, printre care calificarea ca asistent medical generalist – Școala “Henri Coandă” Baia Mare, cursuri de resuscitare în cadrul Consiliului Național și al celui European de Resuscitare și dobândirea calității de formator.

Nu sunt un erou și nu sunt perfectă, dar nu renunț la lucrurile în care cred și, cu siguranță, nu voi renunța în a trăi cu convingerea că și cele mai triste lucruri care ni se intâmplă trebuie acceptate ca o lecție, din care trebuie să învățăm ceva!”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *