Religie

Sinaxa stareţilor, stareţelor, egumenilor, egumenelor şi duvnicilor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului

Joi, 15 noiembrie, când Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcop Maramureşului şi Sătmarului, a participat, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Sinaxa stareţilor, stareţelor, egumenilor, egumenelor şi duvnicilor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, la Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului, care este situată pe Valea Râoaia din Lăpuşul Românesc, stareţa Stavrofora Maria Magdalena Drăguș.

Din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica mănăstirii, în fruntea uniui sobor de 10 Arhimandriţi şi Protosingheli, stareţi de mănăstiri, din care au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Arhim. Dr. Emanuil Rus, stareţul Mănăstirii Bixad, Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, Protos. Agaton Oprişan, stareţul Mănăstirii Petrova, Protos. Sofronie Perţa, stareţul Mănăstirii Dragomireşti, Protos. Ioil Nicoară, stareţul Mănăstirii Dealu Mare.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic “Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.
Mai mulţi stareţi şi stareţe s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului.

A fost oficiat un Te-Deum pentru buna desfăşurare a întrunirii stareţilor, stareţelor, egumenilor, egumenelor şi duhovnicilor din mănăstiri.

După Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiat un Parastas pentru pomenirea trecuţilor la Domnul: Justinian Arhiepiscopul, Arhimandritul Serafim Man, care a fost duhovnicul acestei mănăstiri de la înfiinţarea acesteia, timp de mai mulţi ani, Ieromonahul Vasile, monahia Iustina, monahia Gabriela şi răposatul în Domnul Grigore, unul din ctitorii acestei mănăstiri, pe care a construit-o aproape în întregime cu firma sa.


Sinaxa a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, care s-a referit la situaţia monahismului în Eparhie, în care există 30 de mănăstiri şi 10 schituri, la reaşezarea vetrelor monahale după 1990 în locul în care au fost înainte ca tunurile lui Bukov să le dărâme sau să le aprindă pe cele de lemn.

“S-au consolidat vetrele monahale, încât unele sunt privite cu toată admiraţia, lucru confirmat de pelerinii din ţară sau dincolo de graniţe care vin să se roage în ele. Din acest punct de vedere avem toate morivele să fim fericiţi şi să sărbătorim Centenarul Marii Uniri din 1918 cu mare bucurie”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit apoi la vocaţia monahală a călugărilor şi călugăriţelor:  “Să avem grijă să facem lumină în jurul nostru, vatra monahală să fie centru de cultură, iar monahii cu obştile lor să fie centre de lumină”.

Întâistătătorul Eparhiei, Preasfinţitul Părinte Iustin, s-a mai referit la Mănăstirea Rohia în vremurile de demult, când stareţ era vrednicul de pomenire Justinian Arhiepiscopul:
“În vremurile acelea de demult, Mănăstirea Rohia, pe vremea stăreţiei Părintelui Justinian Arhiepiscopul, a fost aproape cât o Episcopie, iar credincioşii îl căutau pe stareţul de la Rohia pentru sfaturile sale înţelepte inspirate de Dumnezeu”.

În cadrul Sinaxei, Părintele Arhimandrit Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, a susţinut referatul “Contribuţia Paisianismului la dezvoltarea monahismului românesc”, în chiar ziua în care este pomenit de Biserica Ortodoxă acest important Sfânt.

Părintele Arhimandrit Teofil Pop a amintit despre contextul istoric în care a apărut Paisianismul, despre cuviosul Paisie – înnoitor al vieţii mănăstireşti, despre viaţa Cuviosului Paisie de la Neamţ, despre activitatea duhovnicească, culturală şi administrativă a Cuviosului Paisie, despre modelul monahului şi stareţului desăvârşit, despre moştenirea spirituală lăsată de Cuviosul Paisie de la Neamţ şi monahismul românesc etc.

“În ce priveşte mişcarea sa spirituală, cunoscută sub denumirea de Paisianism, aceasta a fost una deosebit de importantă, deoarece ea a contribuit la relansarea şi dezvoltarea monahismului românesc în duh patristic şi scripturistic, aşa cum a fost el gândit de către întemeietorii monahismului din primele secole creştine”, a subliniat Părintele Arhimandrit Teofil Pop, în referatul pe care l-a susţinut.

Partea a doua a întâlnirii, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Arhiereu-VIcar Timotei Sătmăreanul şi a fost dedicată discuţiilor şi problemelor administrative.

O listă cu problemele curente legislative şi administrative au fost expuse de Părintele Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii Rohia. Concluziile şi sublinierile problemelor mai importante au fost făcute de Preasfinţitul Părinte Arhiereu-Vicar Timotei Sătmăreanul, îndemnând monahii şi monahiile să lucreze cu duhul blândeţii, cu dragoste şi iubire creştină, cu pace şi bună înţelegere şi cu multă, multă rugăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *