Actualitate

Pintea recunoaşte situaţia de la spitalul din Craiova şi cum s-a intervenit în cazul lui Florin Busuioc (Busu)

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că actorul Florin Busuioc a suferit un „infarct major” şi confirmă faptul că şeful de secţie de la spitalul din Craiova nu a răspuns la telefon, însă acest lucru nu înseamnă că cineva nu şi-a făcut treaba.

„Lucrurile s-au desfăşurat cât se poate de normal. A beneficiat de intervenţia medicilor. A fost resuscitat de SMURD, apoi la spital s-a făcut tromboliză. A suferit un infract major”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Ministrul confirmă faptul că şeful de secţie de la spitalul din Craiova, unde a fost operat Florin (Busu) Busuioc, nu a putut fi contactat la telefon.

„Florin Busuioc are parte de cele mai bune îngrijiri. Este adevărat că şeful de secţie nu a răspuns la telefon, dar asta nu înseamnă că cineva nu şi-a făcut treaba (…) A fost contactat şeful de secţie, care nu a răspuns, apoi managerul l-a sunat pe următorul, medicul primar Traşcă, care a făcut intervenţia. Medicul rezident despre care se spune că a făcut intervenţia a asistat la interrvenţie”, a declarat Sorina Pintea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *