Administratie

Oraşul Borşa primeşte de la Guvernul României 16 milioane de lei, pe PNDL 2

Orașul Borșa a obținut o finanțare de 16.481.134,00 lei din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru realizarea obiectivului de investiții ”Colector principal de colectare a apei uzate menajere și stație de epurare în orașul Borșa”. Valoarea totală a investiției este de 16.990.859 de lei, iar la semnarea contractului, în cadrul ședinței de Consiliu Local Borșa, a fost invitat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Șeful administrației județene a mulțumit reprezentanților orașului Borșa pentru deschiderea pe care o arată la fiecare vizită, subliniind și buna relație de colaborare care există între Consiliul Județean Maramureș și administrația locală din Borșa, condusă de primarul Sorin Ion Timiș. ”M-am bucurat să fiu din nou alături de reprezentanții borșenilor în Consiliul Local și să le prezint proiectele pe care instituția județeană le are în vedere în viitorul apropiat. Am vorbit despre reabilitarea DJ 186 pe Valea Izei, proiect care a obținut o finanțare certă de 116 milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua. Totodată, am discutat și despre proiectul de reabilitare a DJ 187 pe Valea Ruscovei, unde există, de asemenea, o finanțare prin PNDL2, în sumă de peste 60 milioane de lei. Ambele proiecte au ca termen de începere a lucrarilor primăvara anului 2019 și reprezintă obiective majore pentru infrastructura rutieră locală”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

O altă temă abordată în cadrul ședinței Consiliului Local din Borșa a făcut referire la magistrala de gaz și apoi distribuția gazelor către populație, proiect a cărui execuție ar putea începe în anul 2019, după finalizarea procedurilor locale de constituire a unui ADI dedicat. Șeful administrației județene a amintit și de acumularea de la Runcu, un alt obiectiv care va beneficia de atenția Consiliului Județean pentru a se accelera finalizarea lucrărilor prin alocări financiare serioase pentru următorii trei – patru ani.

”Toate acestea se adaugă proiectelor locale ale administrației din Borșa privind în mod special investiții pentru dezvoltarea zonei turistice (telegondola, domeniul schiabil și facilități noi de cazare), dar și investiții în infrastructura edilitară locală. Un alt subiect pe care l-am abordat a fost cel privind trecerea Spitalului din Borșa, din subordinea Ministerului Sănătății către Consiliul Județean, pentru a încerca realizarea unor investiții serioase privind creșterea calității serviciilor medicale, așa cum se întâmplă la spitalele din Baia Mare. Am avut o discuție aplicată cu consilierii locali despre proiectele din Borșa și m-am bucurat să văd că avem viziuni comune și, totodată, că există o anumită stare de mulțumire față de eforturile Consiliului Județean de a ajuta comunitatea locală”, a conchis șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

 

Sorin Ion Timiș: Borșa va derula proiecte de aproximativ 40 de milioane de euro

 

Primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș a declarat că fiecare vizită a președintelui Consiliului Județean este primită cu deschidere de aleșii locali, dar cele mai plăcute sunt vizitele de lucru care aduc cu ele și contracte de finanțare. Pe lângă acest nou proiect finanțat prin PNDL2, în sumă de peste 16 milioane de lei, orașul Borșa are multe alte proiecte în derulare, fapt care dovedește seriozitatea și implicarea reprezentanților administrației locale în comunitate.

”Avem în lucru, în prezent, reabilitarea și anveloparea mai multor blocuri, unde există contracte semnate pe fonduri E.U. 2014 – 2020. Este situația blocului A5, scara A, de pe strada Floare De Colț, cu o valoare totală a investiției de 54.436 euro, a blocului nr.4 de pe  strada Independenței, unde valoare totală a investiției este de 57.198 euro, dar și a blocului A6-A8, situat pe Aleea Tineretului, cu o finațare de 213.013 euro.Tot pe Fonduri E.U. 2014-2020 – POCU am obținut o finanțare de 864.942 euro pentru proiectul Edu @1000 – Șanse la un viitor mai bun pentru 1000 de copii, contract care a fost semnat”, a declarat primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș.

Prin finanțare de la Ministerul Dezvoltării, pe PNDL1, continuă asfaltările în cartierul Pietroasa, valoarea totală a investiției fiind de 1.815.926 euro, iar pe PNDL2 a fost semnat contractul privind construirea rețelei magistrale de canalizare și stației de epurare, în sumă de 3.693.665 euro. Pentru extinderea rețelei de alimentare cu energie electrică în Pasul Prislop, Știol și Runcul Știol a fost semnat un contract de finanțare prin fonduri de la furnizorul de electricitate național, valoarea totală a investitie fiind de 1 milion de euro. Pe Fonduri Transfrontaliere, administrația locală din Borșa a depus un proiect privind construirea de refugii Salvamont și dotare cu echipament a Serviciului Public Salvamont, valoarea totală a investiției fiind de 1.293.492 euro. Un alt proiect depus spre finanțare pe Fonduri E.U. 2014-2020 – POR Axa 7.1, face referire la construirea de terase belvedere, un refugiu montan și refugiu salvamont, valoarea totală a investiției fiind de  1.497.964 euro.

”Avem în lucru două proiecte depuse spre finanțare prin Fonduri E.U. 2014-2020 –POR Axa 10 și Axa 13. Este vorba despre reabilitarea, înlocuirea șarpantei și refațadizarea clădirii Școlii Nr. 9, Corpul B, unde avem parter plus două etaje, valoarea totală a investiției fiind de 2.500.000 de euro și proiectul de construire a unei grădinițe și creșe de copii, a podurilor peste străzile Rodnei și Lazuci, dar și varianta ocolitoare DC8, unde valoarea totală a investiției este de 4.500.000 de lei. Prin Masterplanul de turism prin Ministerul Turismului avem un proiect în lucru de construire telegondolă, parcare etajată și pârtie de schi, valoarea totală a investiției fiind de 21.949.925 euro, dar și o finanțare prin system leasing privind modernizarea iluminatului public, unde valoarea investiției este de 500.000 de euro. Totalul finanțărilor pentru proiectele aflate în derulare sau depuse spre finanțare în orașul Borșa se ridică la suma de 39.940.561 de euro”, a declarat edilul din Borșa, Sorin Ion Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *