Actualitate

Iohannis merge în Parlament pentru celebrarea Centenarului

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la şedinţa solemnă a plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, care va începe la ora 14.00, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Participarea la şedinţa solemnă apare pe agenda oficială a şefului statului, afişată pe site-ul Preşedinţiei.

Plenul reunit de miercuri va începe cu intonarea imnului naţional, urmată de alocuţiunea preşedintelui Klaus Iohannis. Vor mai ţine discursuri preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă, Custodele Coroanei Române, MS Margareta, precum şi reprezentaţi ai grupurilor parlamentare.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, săptămâna trecută, că cel mai probabil va participa la şedinţa solemnă pentru macarea a 100 de ani de la Marea Unire, care se va organiza pe 28 noiembrie, susţinând că este o zi solemnă.

 “Este o zi solemnă, este Ziua Naţională, marcăm 100 de ani de la Marea Unire şi acest lucru pentru mine înseamnă foarte mult, inclusiv obligaţia de a participa la această manifestare”, a afirmat Tăriceanu, miercurea trecută la Parlament.

La şedinţa solemnă au fost invitaţi să participe foştii preşedinţi ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, membrii Guvernului, precum şi şefii misiunilor diplomatice cu reşedinţa la Bucureşti.

De asemenea, vor mai primi invitaţii la şedinţa solemnă şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Curţii Conturi, preşedintele Academiei Române, Avocatul Poporului, preşedintele Consiliului Legislativ, guvernatorul BNR şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *