Actualitate

Circa 5.236 de tone materiale antiderapante şi 894 de autoutilaje, folosite pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale

Lucrătorii de la întreţinerea autostrăzilor şi drumurilor naţionale au acţionat, în ultimele 12 ore, cu 894 de autoutilaje şi peste 5.236 tone de material antiderapant, pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale din România, a anunţat duminică Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.

CNAIR precizează că toată reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi este deschisă circulaţiei. În 16 judeţe, duminică se circulă în condiţii de ceaţă şi nu este niciun sector de drum naţional sau autostradă închis ori cu circulaţia îngreunată din cauza fenomenelor meteorologice din România. Toate direcţiile regionale ale companiei sunt mobilizate şi intervin pentru a asigura traficul rutier în condiţii de siguranţă, acolo unde se impune.

CNAR avertizează conducătorii auto că în prezent se circulă în condiţii de ceaţă în judeţele: Brăila, Ialomiţa, Argeş, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Vrancea, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Gorj, Olt, Dolj şi Prahova.

De asemenea, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere face apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarna şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. sau pe site-ul CNAIR şi pe paginile de Facebook şi Twitter ale companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *