Comunitate

Andrei Cupşa are nevoie de ajutorul maramureşenilor ca să ajungă la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics

Andrei Cupşa, un tânăr băimărean de 23 de ani are nevoie de ajutorul maramureşenilor ca să reprezinte România la  Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics care vor avea loc la Abu Dhabi.

 

„Sunt Andrei Cupșa, am 23 de ani, îmi plac muzica, filmele horor și jocurile PS4. Fac schi și înot de la 9 ani, sunt un mare campion și voluntar la Centrul „Luchian” unde îi ajut pe copiii mici la puzzle, logopedie, gimnastică și ce mai trebuie pe acolo. Am cea mai bună mamă care este mândră de mine, ăa iubesc pe toți, sunteți familia mea. Vă invit la o cafea turcească la noi acasă.”, spune Andrei.

Tânărul s-a născut cu o dizabilitate, dar acest lucru nu l-a împiedicat să se dezvolte, să fie o persoană fericită, totul însă cu ajutorul şi sacrificiul familiei.

“Eu aș putea să scriu pagini întregi despre Andrei, copilul meu cu ochi albaștri căruia i-am promis la naștere că va face tot ceea ce-și dorește. A fost greu? A fost ușor? Nici nu știu dacă mai contează. Ajutați de familie, prieteni, educatori, profesori, ne-am ținut promisiunea. Azi, Andrei este un tânăr cu pasiuni, iubește și trece peste greutăți și decepții, se bucură de excursii în natură,vizitează locuri noi, petrece timp cu prietenii și își iubește familia. De 8 ani participă la competiții și tabere de pregătire alături de prietenii lui de la Special Olympics România”, spune Liliana Cupşa, mama lui.

Zecile de medalii și diplome care stau la loc de cinste în cameră lui sunt rezultatul muncii lui și al încrederii pe care cei de la Special Olympics i-au acordat-o.

Anul viitor, în luna martie, 36 de sportivi cu dizabilități intelectuale vor reprezenta România la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics care vor avea loc la Abu Dhabi.

“Ce-și dorește Andrei? Să fie BRAV în încercarea lui de a câștiga o medalie la înot. Ce-mi doresc eu? Să-l ajut în încercarea lui. Va rog să fiți alături de mine și să donați pentru că Andrei și prietenii lui, BRAVI sportivi Special Olympics  să poată demonstra, încă o data, că dizabilitatea nu este o piedică în realizarea unui vis”, mai spune Liliana Cupşa.

Pentru a putea să participe la evenimentul sportiv, tinerii – printre care se numără şi Andrei – au nevoie de o sumă consistentă pe care fac eforturi să o adune.

Donaţiile se pot face AICI: 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *