Instituția Primarului Municipiului Baia Mare acordă o importanţă deosebită salubrizării oraşului, dar şi informării cetăţenilor. În acest sens, aducem în atenția opiniei publice faptul că zece camere de supraveghere au fost amplasate în mai multe zone din oraș, potrivit Biroului de presă al Primăriei Baia Mare.
Astfel, în toate aceste zone se face deja monitorizarea modului de gestionare şi reciclare a deşeurilor gospodăreşti, dar și a celor provenite din construcţii. Totodată, camerele sunt folosite si pentru a supraveghea buna desfășurare a ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile din Municipiul Baia Mare.
Camerele de supraveghere video sunt montate în următoarele zone:
1. Complexul Ferneziu
2. Str. Gheorghe Marinescu-lângă Grădinița 10
3. Str. Dimitrie Cantemir-lângă OPC
4. Str. Nucului
5. Str. Paltinisului
6. Bulevardul Traian nr. 25
7. Str. Gării
8. Str. Mărăşeşti intersecţie cu Bulevardul Republicii
9. Str. Transilvaniei nr. 8
10. Aleea Marasti nr. 1-lângă Clinica Someşan
Poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului atrag atenţia persoanelor fizice și juridice, care depozitează deşeuri menajere în alte locuri decât cele amenajate, că pot fi identificate cu uşurinţă datorită camerelor de supraveghere. În acest context, amenzile care pot fi aplicate sunt cuprinse între 500 de lei și 1.000 de lei pentru persoanele fizice respectiv 1.000 și 2.500 lei pentru persoanele juridice.
În săptămâna 09.11-17.11.2020 poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului au desfăşurat următoarele activități:
-556 de verificări la platformele de colectare a deşeurilor menajere,
– 732 de coşuri stradale monitorizate,
– verificări zilnice efectuate la containere metalice 4 mc / 16mc,
– 62 de depozite abandonate au fost identificate pe domeniul pulic,
-36 de verificări la locurile de joacă şi parcuri.
Sursa foto: Primăria Municipiului Baia Mare
Este o inițiativă buna asta cu camerele dar ar trebui să pună si containerele aferente strangerii molozului de la populatie nu doar sa dea amenzi drusalul nu-ti ridică molozul de la poarta si atunci iti trebuie o alternativă sa ai unde să-l duci
Dar punctul de colectare de pe Moldovei intersectia cu Olteniei cum este considerat? E un focar de mizerie aici iar rromii isi fac veacul pe canapele in jurul tomberoanelor.
Poate ma ajuta si pe mine cineva cu informatii:
1. Cine are dreptul sa depoziteze deseuri in containerele de moloz (de exemplu cel de pe Nucului sau din cartierul garii) ?
2. unde se depoziteaza deseurile biologice : gen frunze, vegetatie uscata din gradini ? (pentru ca arderea lor este interzisa)
Multumesc anticipat.
Pe Paltinisului s-ar putea betona 3 mp. Tot timpul trebuie sa intri in noroi ca sa arunci gunoiul. Asta daca reusesti sa ajungi la pubele printre cersetori. Si nu este singurul loc de genul in BM. S-a betonat doar sub pubele. Sunt curios care destept de la Drusal a hotarat sa se betoneze doar sub pubele?!? Dezinteres total Drusal!!! Sa va ung la gura cu tot noroiul in care calc ca sa arunc in pubela, nu langa, domnilor sefi iresponsabili de la Drusal. Dupa care o sa va si curat, nu-i problema.