Vrei să înțelegi ce s-a petrecut la Caracal?

Președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă au fost informați încă de sâmbătă că Alexandra Măceșanu a fost ucisă. Încă de la acel moment, marii specialiști din domeniu au știut că au de-a face cu un criminal în serie. Profilul, povestea, modus operandi… cazul era unul școală, unul clasic, ca-n toate dosarele din lume cu criminali în serie. Întrunea toate elementele, iar dubiile nu au existat nicio secundaă pentru adevărații profesioniști. Cazul atât de complex, în realitate devenise simplu, odată cu capturarea lui Gheorghe Dincă.

Peste 20 de dispariții similare erau înregistrate în zona județelor Olt – Dolj, iar scandalul care urma să se lanseze ar fi aruncat Oltenia în aer. Să lași 20 de ani un criminal cu un intelect mediu să zburde liber pe străzi demonstra un eșec de proporții pentru Justiția #rezist(entă) și mai puțin rezistentă, dar atât de incompetentă. Zeitatea procurorilor avea să fie zdrobită, așa că o mușamalizare a cazului se impunea. Doar că Alexandra era nepoata lui Alexandru Cumpănașu, un om care știe foarte bine sistemul și care s-a întors împotriva lui, atunci când s-a trezit peste noapte din aliat victimă. Cu presa mai numeroasă decât Poliția caracaleană, Klaus Iohannis a cerut imperios o rezolvare cu celeritate a cazului. Viorica Dăncilă a cerut și ea public același lucru, iar ambasada SUA prin vocea lui Hans Klemm și-a exprimat îngrijorarea în contextul în care scutul de la Deveselu n-are nevoie de atâția curioși pe lângă el.

De la centru, DIICOT a decis să o trimită pe Georgiana Hossu să verifice ce s-a întâmplat în cazul Caracal. O palmă dată peste obrazul părinților victimelor, care așteptau cu sufletul la gură răspunsuri. Specializată în infracțiuni economice, procurorul șef adjunct al DIICOT a apărut în fața presei pentru a se face de râs: „Colegii mei de la DIICOT Craiova au lucrat perfect!”. Rușine, doamna Hossu! Criminalul Luizei era liber și nu a fost deranjat de procurori nici măcar cu o întrebare, o întrebare care i-ar fi putut salva viața Alexandrei. Înțeleg că specialitatea dumneavoastră sunt infracțiunile economice, de aceea nu aveați ce căuta la Caracal ca să ne uluiți prin micime.

Compet depășită de situație, Hossu s-a întors la București cu răspunsuri în plic, oferite de colegii din Craiova, care au încercat să-și spele rușinea, probabil aruncând  în presă informații care să conducă opinia publică spre ideea unui trafic de persoane inexistent în această speță.

Cazul care spune totul. Adevărul ascuns

De ce? În urmă cu ceva timp, procurorii DIICOT Craiova au rezolvat un caz de trafic de persoane. O mamă a fost și ea condamnată la închisoare pentru că și-a obligat fetele de 17 ani să se prostitueze. Procurorul DIICOT, care a avut dosarul Luizei a mers probabil pe această pistă, având ca model un caz anterior. Având ceva informații despre zburdalnica Lulu, el s-a gândit că fata majoră a fugit cu vreun băiat de prin clanuri prin Anglia sau Italia.  Rețea de escorte și trafic de persoane există. Cu sprijinul tuturor forțelor de ordine, desigur, dar Dincă era doar șofer, adică inofensiv pentru magistrați și polițiști.

Procurorul a fost convins că bunicul Luizei știe și l-a pus la detectorul de minciuni. Dacă majora Lulu a ales să plece era alegerea ei, iar cazul era închis. Doar că bunicul insista și insista. În al șaptelea ceas, procurorul DIICOT Craiova a încercat să-și repare greșeala. A auzit la radio despre cazul Alexandrei și s-a grăbit să-l anunțe pe procurorul Ovidiu Popescu că avea și el un dosar similar, cel al Alexandrei. Doar că în infatuarea lui, procurorul premiat de Kovesi și apărat de ONG-ul Alexandrei Lăncrănjan, a decis să ignore informația și a a devenit complice la crima lui Gheorghe Dincă. Se pare că prostia și nesimțirea sunt cu mult mai periculoase decât corupția.

Probabil Dincă a fost cărăuș. Probabil că a dus mai multe fete (escorte) în diferite locuri, de la politicieni de marcă la militari de la Deveselu. Și probabil că în această rețea, în care el era doar un șofer, sunt implicate nume mari. Polițiști, magistrați l-au ignorat pe monstru pentru că-l știau doar șofer care duce fete, nu criminal.

Continuare este aici!

Stirea urmatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni de folosire si Politica de Confidentialitate.

Bloguri eMM recente