Reprezentantii Maramuresului in Senatul Romaniei au votat astazi, 14 septembrie, impotriva introducerii obligativitatii de a purta uniforme scolare in clasele I – VIII. Initiativa deputatului PDL Cezar Preda a starnit amintiri de pe vremea vechiului regim, cand se dadeau penalizari aspre elevilor care mergeau pe strada fara uniforma, iar parlamentarii maramureseni au decis sa spuna “nu” in plen. Inclusiv democrat-liberalul Gheroghe Mihai Barlea s-a declarat impotriva ideii, chiar daca ea venea din partea unui coleg de partid.
PASCA – Propunerea lui Preda a cazut la vot, primind avize negative si de la Guvern. Senatorul PNL Liviu Titus Pasca a aratat pentru eMaramures ca proiectul a suscitat foarte multe comentarii si ca liberalii, alaturi de social-democrati s-au aratat din start impotriva lui. “Se dorea introducerea uniformelor la scoala primara si la generala, dar a fost respinsa cu apoximativ 90 de voturi. Nici UDMR nu a agreat porpunerea. Personal am considerat ca nu trebuie sa existe neaparat o lege pentru a avea uniforme la clasa, deoarece si in prezent sunt scoli care adopta acest model. In plus, uniformele nationale ar putea sa coste mai mult decat imbracamintea obisnuita pe care o poarta copiii la scoala”, a mentionat el.
BARLEA – Senatorul puterii, Gheorghe Mihai Barlea, a aratat ca initiativa in sine a colegului sau din Buzau este laudabila. “E frumos sa fii legat de institutia de invatamant in care te specializezi, dar acest lucru nu trebuie facut, cred eu, intr-un mod imperativ”, a declarat el pentru eMaramures. “Nu trebuie sa ne intoarcem la metodele vechi, cand erai urmarit pe strada si sanctionat daca nu aveai uniforma. E o alta lume si altele sunt optiunile. Eu am votat impotriva initiativei pentru simplul motiv ca exista parghii si in prezent astfel incat consiliile scolilor, cele de parinti sau consiliile locale sa ia decizii privind introducerea uniformelor”, a mai adaugat parlamentarul maramuresean.
BOTA – Cel de-al treilea senator de Maramures, Sorin Ovidiu Bota, a explicat pentru eMaramures a votat impotriva initiativei “strict pe motive de ordin social” dar ca este pe undeva de acord cu ideea de a introduce uniformele in scoli pentru a elimina discrepantele sociale care apar din cauza vestimentatiei. “Mai nou, s-au facut studiouri de moda in scoli, iar acest lucru nu este normal. Este insa o diferenta intre a lua o decizie la nivel de scola, in functie de elevi si parinti, sau de a obliga pe toata lumea la un astfel de pas. Cred ca nu e corect sa obligi familii de conditii mai modeste sau cu mai multi copii sa aiba o cheltuiala in plus, in conditiile in care abia isi permit sa traiasca”, a aratat el.
Proiectul legislativ initiat de Preda viza stabilirea unui tipar unic pentru uniforme, care sa includa si cravate sau esarfe, respectiv ecusoane pe care sa fie trecute datele institutiilor de invatamant – model foarte asemanator cu cel aplicat in scoli pe vremea comunistilor. Deputatul arata ca in cazul elevilor cu probleme materiale si burse sociale, costul echipamentului ar fi trebuit acoperit din fonduri guvernamentale.
Sursa: Larisa Cordea