Vezi VIDEO
In 2012, bugetul Baii Mari va fi mai mic decat cel de anul trecut, autoritatile locale considerandu-l insa „bine structurat”, cu o componenta importanta, de aproape 15% din total, alocata investitiilor in dezvoltare urbana. Municipalitatea va cheltui peste 274 de milioane de lei, adica mai mult decat va incasa, acest lucru fiind posibil printr-un imprumut bancar de 2 milioane de euro.
Consilierii baimareni au aprobat astazi, in unanimitate, bugetul pe 2012 al municipiului resedinta de judet si modul de repartizare al acestuia in anul in curs. In 2012, municipalitatea va avea la dispozitie peste 63 de milioane de euro, asadar mai putini bani decat in 2011, in suma totala fiind inclus si un imprumut bancar de aproximativ 2 milioane de euro.
„Bugetul general consolidat al minicipiului Baia Mare pe anul 2012 s-a dimensionat la venituri la suma de 265.915.000 de lei, la partea de cheltuieli la suma de 274.467.000 lei, diferenta de 8.552.000 lei fiind acoperita pe seama imprumutului intern contractat. Este un buget bine structurat, prudent, nu e un buget exagerat si se bazeaza pe prioritatile in dezvoltare si in functionare ale municipiului Baia Mare”, a precizat primarul Catalin Chereches.
In veniturile pe 2012 al municipiului Baia Mare, pe langa sumele care provin din taxe si impozite (estimate a se incasa in procent de 94,45%) si sumele defalcate din TVA, o componenta semnificativa o reprezinta rambursarea a peste 9 milioane de euro din bugetul Uniunii Europene in contul platilor efectuate de municipalitate in 2011, ceea ce inseamna peste 16% din bugetul Baii Mari.
In acest an, ponderea investitiilor in Baia Mare va fi de aproape 15% din chetuielile totale, iar conducerea administratiei publice a subliniat ca au fost repartizate sumele necesare si pentru atragerea de fonduri europene pentru diverse proiecte de dezvoltare urbana si de dezvoltare a retelei de drumuri forestiere.
„In buget s-au asigurat resurse financiare pentru finantarea obiectivelor de investitii, pentru cofinantarea proiectelor din fonduri externe nerambursabile si alte costuri neeligibile ale acestora, precum si sumele necesare studiilor de fezabilitate, proiecte si documentatii pentru atragerea de fonduri europene”, a mentionat primarul Baii Mari.
Si viceprimarul Istvan Ludescher sustine ca bugetul pe 2012, in forma in care a fost votat de consilierii municipali, asigura functionarea si o parte importanta este repartizata dezvoltarii.
„Ideea a fost sa fie abordate mai putine obiective de investitii, dar acestea sa fie finalizate. Vezi investitiile in scoli, proiectele incepute anul trecut la unitatile de invatamant „Titulescu” si „Sincai”. De asemenea, mai avem un proiect important, de 1,5 milioane de euro, care vizeaza reteaua de drumuri forestiere. Fata de repartizarea bugetului din 2011, acum avem lucrarile cu finantare europeana, proiectele din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbana, care au o valoare totala de circa 13-14 milioane de euro – e vorba despre lucrari care vor fi realizate in doi-trei ani”, a declarat viceprimarul Istvan Ludescher.
Imprumutul de 2 milioane de euro va fi luat, „in primul rand pentru finantarea proiectelor proiecte europene, dar acesti bani vor fi recuperati prin rambursare”, a mai precizat Ludescher. Imprumuturile contractate pana acum de municipalitate determina ca 1,46% din ponderea cheltuielilor din 2012 sa fie alocata „tranzactiilor privind datoria publica si imprumuturi”.
Din suma totala care formeaza bugetul pe 2012 al Baii Mari, 51,58% sunt venituri proprii, 31,4% sunt sume defalcate din TVA, 16,46% sume de la UE si 0,32% subventii din bugetul de stat.
In 2011, bugetul Baii Mari a fost fundamentat pe venituri de 255,9 milioane de lei, cheltuielile fiind de 281,4 milioane de lei. Anul trecut, municipalitatea a inregistrat un excedent bugetar de 929.000 lei, aproape dublu fata de cel din anul 2010, cand s-a inregistrat un plus de 515.000 lei.
Sursa: Catalin Vischi