Vezi VIDEO
Atmosfera de pe litoralul romanesc a fost adusa pentru doua zile in Baia Mare. Cei care au ramas in oras au avut parte aseara, 27 iulie, de un concert oferit de cativa dintre cei mai in voga artisti, care se afla in turneu in cadrul evenimentului Мix Music Evo Lidl 2013. Alexandra Ungureanu & Crush, Keo si Skizzo Skillz, Proconsul, Laurentiu Duta si Alin Calinescu au fost vedetele care i-au facut pe baimareni sa nu regrete ca nu se afla in aceste zile la mare.
Concertele incluse in cea de-a doua seara a manifestarii estivale organizate de primarul Catalin Chereches si Consiliul Local al municipiul Baia Mare au inceput in forta, dupa cum a observat si edilul urbei.
“Manifestarea e mult mai dinamica si plina de activitati fata de editia de anul trecut si e o ocazie pentru noi, pentru primarie sa facem Vara baimareana fara niciun ban. Am avut posibilitatea sa generam acest parteneriat cu Lidl-ul si cu Mix Music Evo asa ca Vara baimareana e, in primul rand, fierbinte si gratis”, a declarat Catalin Chereches.
Primul cantaret care a spart gheata a fost Alin Calinescu urmat de Keo si Skizzo Skillz. La iesirea de pe scena artistii au marturisit ca s-au bucurat de intalnirea cu fanii de aici, dar si cu handbalistele de la HCM. Fetele au fost si ele pe scena, la prezentarea oficiala a echipei.
“A fost foarte, foarte frumos. Intotdeauna imi face mare placere sa vin aici. In ultimii ani am venit tot cu tot Skizzo Skillz si mereu ne-am simtit foarte bine. E un public foarte simpatic, multe fete dragute, mult tineret, e foarte ok. Normal ca mi-au placut si fetele de la HCM”, a spus Keo.
“Nu am avut timp sa vizitez foarte mult pentru ca am ajuns astazi in oras. Handbalistele, da, imi plac. Le admir mai ales pentru ca stiu ca fac performanta. E foarte greu ceea ce fac ele. Bravo lor”, a spus Alin Calinescu.
Rasfatati ai baimarenilor s-au dovedit a fi Alexandra Ungureanu & Crush. Primirea calduroasa nu a fost o noutate pentru ei, mai ales ca sentimentul e reciproc, dupa cum au aratat acestia.
“Noi venim suficient cat sa ni se faca dor si cat sa tinem minte fiecare venire la Baia Mare cu tot ce inseamna public, show-ul de pe scena si locuri. Avem deja locuri preferate, prieteni. Avand in vedere ca am facut aici trecerea dintre ani, acum doi ani, eram ferm convinsi ca o sa revenim”, a declarat Alexandra Ungureanu.
“E primul concert din turneu cand prindem noapte si noua ne place asa ca e atmosfera”, a spus Sorin Seniuc, membru in trupa Crush.
“Ne-am simtit bine oricum. Avem deja amintiri multe. Cand ma intrat in oras am facut o tura mica si ziceam ‘Uite aici am fost. Acolo n-am fost’. Suntem deja veterani in Baia Mare”, a completat Radu Constantin Cernautan, celalalt component al formatiei Crush.
De-al casei s-a simtit si Laurentiu Duta. Fostul membru al trupei 3 Sud Est a demonstrat ca are priza la tinerii din aceasta parte a tarii si ca “Amintirile” fac furori chiar si acum. “Noua ne place aici la Baia Mare, dar si la Ieud. Am fost acolo si ne-am simtit foarte bine acolo”, a spus Laurentiu Duta.
Hitul celor de la 3 Sud Est a fost fredonat si de vedetele care s-au aflat in culise. Printre ei si prezentatorul evenimentului, Catalin Maruta. “Piesele astea ne-au trezit foarte multe amintiri. Vezi, o trupa care a scris istorie, un artist care a scris istorie. In 2000 eram la el acasa, pe plaja facem emisiuni cu 3 Sud Est, printre altii”, a spus Catalin Maruta.
Cele mai tari hituri scoase de-a lungul timpului au fost incluse si in playlistul celor de la Proconsul. Pe langa acestea, trupa a testat pe publicul de aici si cateva piese noi, incluse pe cel mai recent album “No matter what”.
“Aici in fata vin toti prietenii nostri care stiu toate textile, stiu toate cantecele si asta e cea mai mare multumire pentru noi, sa cante piesele impreuna cu noi. Drumurile palesc atunci cand ai in fata scenei un public cum a fost cel de la Baia Mare. Oboseala se duce, buna dispozitie e la ea acasa”, a declarat Bodo, solistul trupei Proconsul.
Distractia continua si astazi, 28 iulie, cand pe scena amplasata in Centrul Vechi al Baii Mari sunt asteptati sa urce Andra, Connect R, Andreea Balan, Deepcentral, Marius Gavrila & DJ Jungle. Gazda show-ului va fi si de aceasta data Catalin Maruta.
Sursa: Diana Grad