UPDATE: Primul tur al alegerilor locale va avea loc pe data de 1 iunie, iar campania electorala va incepe in data de 2 mai. Turul doi de scrutin se va desfasura in data de 15 iunie. La finalul sedintei de guvern premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca s-a adoptat programul calendaristic al desfasurarii alegerilor locale. In ziua de votare procesul va incepe la ora 07.00 si se va incheia la ora 21.00.
Guvernul a adoptat miercuri patru hotarari prin care este stabilita data alegerilor locale, calendarul si cheltuielile alegerilor, precum si numerotarea circumscriptiilor electorale. Alegerile vor costa cu putin peste 60 de milioane de lei.
”Depunerea candidaturilor se face cel mai tarziu cu 40 zile inainte de data alegerilor, iar campania electorala va incepe cu 30 zile inainte de data alegerilor”, a afirmat premierul Tariceanu.
Hotararea adoptata de guvern azi, 12 martie, prevede ca pana pe 14 martie 2008 prefectii trebuie sa dea ordinul pentru numerotarea circumscriptiilor electorale din fiecare judet si a circumscriptiilor electorale de sector al municipiului Bucuresti.
Cu cel putin 24 de ore inainte de tragerea la sorti a judecatorilor in Biroul Elecoral Central, data acesteia se va aduce la cunostinta publicului, prin publicarea anuntului in mass-media, de catre Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Desemnarea judecatorilor in Biroul Electoral Central se va face, prin tragere la sorti, dintre judecatorii in exercitiu ai Inaltei Curtii de Casatie si Justitie, de catre presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Aceasta actiune se va realiza in termen de cel mult 5 zile de la data stabilirii zilei alegerilor, cel mai tarziu la 16 martie 2008.
Presedintele BEC si loctiitorul acestuia vor fi alesi, prin vot secret, in termen de 24 de ore de la investire, de catre judecatorii BCE.
Tot in termen de 24 de ore de la alegerea BCE, cel mai tarziu la data de 18 martie 2008, se va completa BCE cu presedintele si vicepresedintii Autoritatii Electorale Permanente si cu cate un reprezentant al partidelor politice parlamentare.
Partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale vor comunica Biroului Electoral Central, in scris, semnele electorale, in termen de 10 zile de la constituirea Biroului Electoral Central.
A doua zi dupa expirarea termenului de mai sus, BCE va aduce la cunostinta publica semnele electorale.
Delimitarea si numerotarea sectiilor de votare si aducerea la cunostinta publica a acestora se va face de catre primari, in termen de cel mult 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor.
In termen de 35 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor, cel mai tarziu la data de 15 aprilie 2008, Centrul National de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative va pune la dispozitia primarilor listele electorale permanente.
Sursa: Ioana Osan