Singurul român care a fost și prelat papal, și general al Armatei Române, monseniorul Ioan M. Bota, s-a mutat la Dumnezeu. El a fost condus pe ultimul său drum în capela greco-catolică Sfântul Iosif din catedrala Martirilor și Mărturisitorilor Credinței din Secolul XX, din Piața Timotei Cipariu. Monseniorul Ioan M. Bota a fost el însuși unul dintre mărturisitorii credinței în temnițele comuniste. El a trăit o viață cât șapte. Părintele Ioan M. Bota își va dormi somnul de veci în cimitirul din comuna Florești.
Iată un text, ușor adaptat, publicat de autorul acestui articol în ziarul România liberă în anul 2017. Acest text reprezintă, de altfel, și motivul despărțirii de echipa României libere, în condițiile în care patronul ziarului, Alexander Adamescu, a interzis publicarea de articole favorabile Bisericii Catolice.
Una dintre cele mai importante personalități ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, este monseniorul Ioan M. Bota. Preot și profesor la Teologie, el a împlinit 97 de ani (n.r. – a decedat la vârsta de 101 ani), dar oficiază în fiecare zi Sfânta Liturghie.
”Nu mă rog doar pentru membrii familiei, ci și pentru foștii mei profesori și pentru oamenii pe care i-am cunoscut”, spune Ioan M. Bota. ”Eu îmi trăiesc credința, dar nu sunt bigot”, adaugă prelatul papal.
El adaugă cu umor că este românul care a fost cea mai îndelungată perioadă ipodiacon. A primit acest rang în 1948 și, din cauza interzicerii Bisericii Române Unite cu Roma, a primit hirotonirea diaconală abia în 1988, după 40 ani. Tot în același an, a fost hirotonit preot de către viitorul cardinal Alexandru Todea. Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu (n.r. – trecut la Domnul în acest an), a evocat aceste hirotoniri clandestine în anul 2015, când i-a oferit părintelui Ioan M. Bota Crucea Sfântul Iosif, cea mai înaltă distincție a Eparhiei Greco-Catolice pe care o păstorește. „L-am cunoscut pe pr. Ioan în casa pr. Ungureanu, în anii ’80, unde venea cu bicicleta de la Florești. Într-o seară, după ce s-a încheiat Liturghia clandestină la pr. Ungureanu, plecând din casă, pr. profesor ne-a mărturisit: ”Mâine voi fi hirotonit preot!” și ne-am bucurat mult [nn. în Sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril, 8 noiembrie 1988, pr. Ioan M. Bota a fost hirotonit preot de Cardinalul dr. Alexandru Todea la locuința sa din Reghin, jud. Mureș]. Pr. Ioan și-a început activitatea preoțească în clandestinitate și apoi a continuat cu multă demnitate, în timpul așa-zis al libertății Bisericii, fiind profesor la catedrele Institutului Teologic, dar și paroh în diferite parohii, mai cu seamă la Huedin și apoi în parohia Iris din Cluj-Napoca”.
O viață demnă de un film
Ioan M. Bota s-a născut în anul 1920, în satul maramureșean Rona de Jos, din județul Maramureș. Provenea dintr-o familie săracă, iar tatăl său dorea ca el să devină plugar. Însă destinul i-a fost schimbat prin intervenția a doi maramureșeni de frunte: unchiul său, doctorul Grigore Bota, care l-a determinat să meargă la Școala Normală Greco-Catolică din Oradea, unde Ioan M. Bota a primit o bursă. Ar fi trebuit să devină învățător. Însă în 1940, a intervenit cedarea Transilvaniei de Nord către Ungaria, iar Ioan M. Bota s-a mutat la Școala Normală din București, unde a fost ajutat de dr. Ilie Lazăr, lider al PNȚ și conducător al maramureșenilor. Iată cum istorisește monseniorul Ioan M. Bota aceste întâmplări.
”În 1938 am simțit chemarea că ar trebui să mă fac preot. Nu m-am gândit să fiu un preot de țară, ci un preot care să se ocupe cu știința și cu problemele administrative care se cer, să fiu de ajutor Bisericii, nu neaparat să fiu paroh undeva. Dar am spus că mă duc unde sunt numit. Niciodată nu am vrut să evit ordinul superiorilor. Nu sunt un preot bigot. Trebuie respectate adevărurile științifice. Știința nu se opune religiei, ci se completează reciproc. Știința are domeniile concretului, ale realităților naturale, iar religia se ocupa de transcendent. Dar viața noastră este transcendentă, pentru că lucrăm cu noțiuni, care sunt abstracte și sunt un fel de sinteză a realității pe care o exprimăm”, spune părintele Ioan M. Bota. Cedarea Ardealului de Nord a însemnat o mare încercare. Oradea se afla în teritoriul cedat, iar Ioan M. Bota a rămas fără bursă.
”În 1940, când a venit cedarea Ardealului, eu terminasem clasa a șasea din Școala Normală Română Unită de la Oradea. Eram mutat de la Sighet, unde școala fusese desființată. După Diktatul de la Viena, ca să pot să îmi termin studiile, directorul, părintele doctor Ioan Sabo, mi-a spus că nu îmi poate garanta nici o bursă. Pentru mine era greu. Eram copii crescuți doar de mamă, pentru că eram orfani de tată din 1935. Mi-am făcut bagajele și am plecat la București la Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român”, își amintește Ioan M. Bota. La București, i-a sărit în ajutor cel mai bun prieten al lui Iuliu Maniu, Ilie Lazăr.
”După ce am terminat Școala Normală în 1942, doctorul Ilie Lazăr, care fusese deputat, era prieten cu unchiul meu, doctorul Grigore Bota, care m-a luat de la fabrică și m-a dat la școală, pentru că tatăl meu nu a vrut să mă țină la școală, pentru că spunea că nu mă poate face domn, pentru că nu are cu ce să mă hrănească, deci Ilie Lazăr mi-a dat ceva bani și a vorbit cu Mănuilă (n.r. – Sabin Mănuilă), care era directorul Institutului Central de Statistică din România. M-a angajat acolo ca și funcționar. Am lucrat ca funcționar, apoi am vrut să mă înscriu la Teologie, la Blaj, însă am fost chemat în Armată. Nu știam unde să mă duc. Eu eram din Maramureșul ocupat de Ungaria și, din punct de vedere legal, refugiat la Făgăraș. M-am dus la cercul militar din Făgăraș, apoi am fost trimis la Pitești, unde am fost îmbrăcat în haine militare uzate. În picioare m-am ales cu un bocanc de vânător de munte și cu unul de infanterist, pentru că nu aveau cu ce să ne îmbrace”, mai spune preotul clujean.
– Servicii de creare site web
