O coloana de blindate rusesti inainteaza in sud-estul Ucrainei, unde un nou front a fost deschis luni, a anuntat, miercuri, armata ucraineana, potrivit AFP ‘Avem informatii in legatura cu inaintarea, pe ruta Starobicevo-Telmanovo, a unei coloane formate din 100 de vehicule, printre care tancuri, blindate si lansatoare de rachete multiple ‘Grad”, a precizat, intr-un comunicat, centrul de presa al Statului Major al armatei ucrainene.
Aceasta coloana, ‘marcata printr-un triunghi sau un cerc alb’, se indreapta spre localitatea Telmanovo, la circa 20 de kilometri de frontiera cu Rusia si la 80 de kilometri de Donetk, bastion al fortelor rebele proruse.
Telmanovo este situat, de asemenea, la circa 40 de kilometri la nord de Novoazovsk, unde autoritatile ucrainene au stopat luni, potrivit afirmatiilor lor, o coloana de blindate rusesti. Fortele armatei regulate ucrainene si cele separatiste proruse au facut schimb, marti, de focuri de artilerie si duc in continuare lupte la sol.
Rebelii prorusi au anuntat, luni, lansarea unei contraofensive in sudul bastionului lor Donetk, in ceea ce pare a fi o incercare de a incercui armata ucraineana.
Potrivit armatei ucrainene, o alta coloana formata din sase lansatoare de rachete ‘Grad’ si din camioane cu combatanti a patruns pe teritoriul ucrainean dinspre Rusia, prin localitatea Dibrovka, situata la 110 kilometri est de Donetk.
La Donetk, trei civili au fost ucisi in ultimele 24 de ore, in explozii de obuze in cartierul Petrovski (vest).
Sursa: Agerpres