 |
 |
Vezi GALERIE FOTO
Papa ne deschisese de mici copii ochii asupra fascinatiei si atractiei irezistibile a muntilor, cu deosebire asupra crestelor si varfurilor alpine semete capabile sa ofere largi si grandioase perspective celor incumetati sa le suie, nu infrunte. Din acest motiv am descoperit practic mult mai tarziu farmecul celorlalte trasee din zonele deluroase-colinare, de regula cu panoramari mai inguste din cauza vegetatiei arboricole.
In cele din urma am admis ca, indiferent de spectacolul geomorfologic, botanic, micro-faunistic, acvatic, antropic etc. descoperibil adesea in zonele deluroase, de podis, turismul alpin e cel mai motivant, angajant, solicitant si capabil sa hraneasca precum o zeiasca ambra orgoliul oricarui veritabil montaniard. Mi se facuse dor, asadar, de necuprinsele panorame, de parfumul crestelor alpine inmiresmate de arsita, de muschiul gros, de ienuperi, jnepeni, de inspicatele graminee alpine virand din tonic verde in prematur bronz-auriu autumnal. De asemenea, de histrionicul miros al turmelor de oi si capre pascand in caldarile glaciare, de intarziatele flori, sau cele obraznice dand peste cap ciclul anotimpurilor… de negrul antracit al fructelor de bozii sau ros-carminul ciorchinilor de scorus salbatic, de murmurul izvoarelor si gregara sporovaiala a repezisurilor si cascadelor…
Mai bine de-o luna insa spinarea ma chinuise, „punandu-ma cu botul pe labe”, jinduind umilit dupa acest circuit, crezand la un moment dat ca va trebui sa renunt inca o data la implinirea lui.
La drum, spre Borsa Fantana 
„Hai s-o facem o data!”, zise Ionica P.–Topo, chiar si in doi, din moment ce traditionalii ortaci nu-si manifestasera in vreun fel interesul. Zis si facut, doar ca, din fericire, in zori avea sa ni se alature (mie in premiera) un excelent tanar camarad, profesorul baimarean de mate-fizica, Nelu F. Driver Ionica. Am abordat cea mai rapida varianta, spre Borsa Fantana, fara opriri pe parcurs, cu soarele rasarind pe la sapte, dincolo de Dragomiresti, spre Salistea de Sus. Pana acolo ne revarsaram avalansa de turistice amintiri, intamplari, comemorari. Fidela Dacia 1310 a lui Ionica ramane in curtea vechii noastre cunostinte, adesea ospitaliera gazda, Stefan Timis, oarecum umil parcata intre pensiunile fiilor si fiicei mai mari ai acestuia, reveniti din Italia si Anglia, casuta de vara ca de poveste si familiala-i casa de care ma legau atatea dragi, amintiri.
Stefan ne imbie cu o cafea si pancove dolofane cu branza dulce de vaci sau sarata, de oi. Timpul alearga si, cu tot regretul, pe la ora 8,15 ne desprindem cu greu, luand-o repejor in amonte de valea Fantana, spre Valea Rea. Stutul cu borviz din coltul ograzii cu pensiuni a lui Stefan bolboroseste ademenitor. Inventariem in trecere borvizurile de mai sus, dupa care trecem pe sub cel botezat La Pacura, angajandu-ne prin talvegul, apoi pe drumurile dezlanate de caruta care acompaniaza-n amonte accidentata Vale Rea. Curand putem admira varful Paltinu, statia terminus a telegondolei, Cimpoiasa si tuguiatul Cimpoies, la stanga lui, Valea Rea.
E o agreabila racoare, valea cu ape drastic imputinate, liniste netulburata de bocetul drujbelor, albe flori scunde decorand taluzurile. Abandonam sleaul ce suie spre confluenta Cimpoiasa – Valea Rea, luand-o la stanga, traversand prin vad (exista si un pod de barne de molid zdruncinat de viituri), imediat suim alert un piept de deal (prag glaciar) si iesim pe malul geografic drept al Vaii Rea.
Mai traversam o data prin albie, tinem poteca pastorala, lasam un excelent izvor din grohote in dreapta. Vizavi un altul, din care ne completam rezerva de apa si dupa un ceas de la plecare putem admira in stanga stancariile alb-sure calcaroase ale Rezervatiei Piatra Rea, biserica, un impresionant turn proeminent, desi lumina e potrivnica la acest ceas al diminetii. Nu traversam valea de aceasta data pentru a descoperi in conul de grohotis ori pe branele calcaroase flori de colt, garofite, omagi rasfirati, urechelnite, ciucuri, ciulini… precum de atatea si atatea alte ori. Imediat in apropiere mugeste sinistru o drujba, iar la poalele sudice ale Pietrei Rea se inalta ravasit fumul stanei ilegal amplasat de ani buni.
In pajistea pe care o traversam urmand in amonte malul stang zac numeroase gramezi de tineri molizi secerati cu drujba – program finantat inexplicabil de APIA – pentru a degaja pajistea naturala. La liziera, conurile de dejectie ale avalanselor si torentelor sunt natural acaparate invaziv de tinerii molizi nu mai inalti de 2-3 m. Un cioban insotit de un adolescent ciobanel fumator o taie peste vale, schimbam cu ei cateva cuvinte, se arata mirati ca suim cu destul efort la munte, deplin inutil din perspective lor, apoi o iau la vale, spre oras. Imediat se aud talangile melodioase ale vitelor lor rasfirate la pascut pe langa Valea Rea, dar spectacolul grozav ni-l ofera salba de repezisuri alb-argintii inspumate, solitare, impletite, rasfirate-n magice stergare, perdele, suvoaie sau discret prelinse peste sisturile cristaline.
Ici colo cate un puf globular de papadie, rare paralute, ciucuri albastri-violacei, portocalii inflorescente. Bobocii si florile roz-ciclamen de rododendron apar abia mai sus. Serpuim ascendent, apare afinisul si pretioasa sa oferta de fructe dulci delicioase, tot mai multe si mari pe masura ce castigam in altitudine.
Admirand Piatra Rosie si stancariile Rapei Piatra Rea
In urma Piatra Rea prinde putin cate putin blanda mangaiere a soarelui, aratandu-si dantelatele creste inexpugnabile, cleanturile si coltii, in timp ce peretii, branele si valcelele-i cu spurcate saritori raman in umbra, sur-albastrii. In dreapta – Culmea Cimpoiesului, cu stancarii din care, cine stie cand, sau desprins imensi megaliti sistos cristalini impresionant foietati, cu inserturi albe de calcare marmoreene, la suprafata acestora nelipsind coloniile de licheni negriciosi, alb-argintii ori galbeni-aurii, fosforescenti parca.
In fata, din ce in ce mai semeata cu alura-i de pentagon, Piatra Rosie sau Piatra Randunelelor, datorita lastunilor ce cuibaresc acolo. Tot in fata, dar mai spre stanga, dantelat intunecate „contre jour” dimineata, stancariile Rapei Piatra Rea. Nu peste multa vreme deasupra lor se instaleaza un urias nor bucalat, alb si fotogenic la inceput, treptat devenit sur-plumburiu, amintindu-ne de prognozatele averse, dindaratul sau razele difuzandu-se feeric radial.
Ne pozitionam pe malul drept geografic al Vaii Rea, avand mereu in dreapta Piatra Rosie, in suis in scurte serpentine, ciugulind nesatiosi afine, degustam din plin spectacolul acvatic. Doar triumfala Muzica apelor a lui G.F. Haendel pare a ne lipsi din acest desavarsit regal peisagistic alpin. In amonte de Piatra Randunelelor Valea Rea curge printre grohote metamorfice, nelipsind micile izvoare cu ape reci, cristaline care dispar mai apoi pe masura ce ne apropiem de glaciara caldare Fundul Vaii Rea, de sub Saua Galatului si Curmatura Galatului.
Despre „afinari” si mizeria din urma lor
In caldarea glaciara vasta din Fundul Vaii Rea apar siluetele culegatorilor de afine razletite de la poteca ce suie din Caldarea Puzdre pe langa picioarele fostului funicular pentru transportul minereului de pirita din Anies in Borsa, pana sub Curmatura Galatului.
Aici auriul gramineelor inalte si inspicate, tufele de afine si merisoare debordand de fructe, blocurile sistos cristaline, cateodata ca niste veritabile socluri sculpturale pe care troneaza incredibil cate o splendida tufa viguroasa de jneapan, sunt cele caracteristice. Lor li se alatura tinerii molizi cu cetina bizar galben-ruginie eliberand la cea mai mica adiere ori atingere o pulbere fina ca de spori ai unei parazitar-maladive ciuperci. Practic nu exista vreun tanar molid neafectat de acest fenomen alarmant. Doar jnepenii, ienuperii plini de rod si molizii mai mari au acum cetina intunecat verde.
Nu peste multa vreme avem ocazia de a ne indigna si revolta, dand peste numeroase mizerii menajere, ambalaje de tot felul uitate-n pajistea alpina de culegatorii de afine. Curand realizam ca acestia nu sunt tarani borseni, precum odinioara, ci tigani veniti de aiurea din Maramures, altii abia sosind de pe meleagurile nasaudene. Apostrofati pentru jegul poluator peisagistic lasat in urma innoptarii si trecerii lor, acestia dau invariabil vina pe altii dinaintea lor. Ne cutremura idea ca aceste splendide si cu adevarat pure locuri pana deunazi pot deveni curand oribile rampe de gunoi alpin ca si Ignisul, Plesca, platoul Gutai…
Lipsesc speciile de interes cinegetic
La altitudinea de 1888 m dam peste galerii de marmote, mai apoi, intr-un singur loc, de crotine destul de proaspete de capra neagra. Apoi poposim in Curmatura Galatului, printre tufele variate de afine, visand la dulceata unei delicioase afinate. Aici dam si peste excremente vechi, cretoase, cu resturi vegetale, dar si de lana de lup. Glumim amar, „halal daca si lupii Romaniei au ajuns sa pasca… in loc sa manance cate un „tomb” de iepure, caprioara, ciuta…”.
Constatam ca deja trecusera patru ceasuri de la debutul turei, iar noi putuseram admira chiar in start, in Borsa Fantana, o zglobie veverita neagra, in rest fase si rare si galagioase gaite, adica ioc specii de interes cinegetic.
Coborand spre Saua Laptelui
Facem un scurt si meritat popas, dupa care, salutand turistii internationali ai Elenei Udrea si Dan Matei Shpagathon deghizati in romi culegatori de afine, luand-o la pe „Bulevardul Rodnei” sau suind ca niste veritabili serpasi, cu cosuri impletite din nuiele-n spate, Culmea Galatului. Din nefericire, dandu-ne nitel de gandit, cerul e cotropit treptat de nebuloase prevestitoare de ploaie. Aproape la fel e si zona Podul Cearcanului – Cearcanu – Prislop, doar zona Pasul Prislop pare a beneficia de putin soare. Afuma in continuare Toroioaga, datorita reaprinderii vegetatiei alpine si a molidisului pe versantii din flancul geografic drept al vaii Secu, aproape de Gura Baii.
O momaie de pietre, specifica traseelor alpine din Fagarasi, Retezat, Piatra Craiului, Parang, dar atipica Muntilor Rodnei, puncteaza Culmea Galatului. In dreapta, sub noi, unul dintre fostele Tauri ale Cimpoiesei, aproape sec, mai jos ruinele fostei cabane Puzdre – IPEG, platforma cabanei din 1927. In fata, semete, varfurile Laptelui si Aniesul Mare, iar la dreapta lor spectaculoasa piramida trapezoidala Puzdre, cu varful principal in extremitatea sa nordica.
Coborand spre Saua Laptelui dam peste un grup de turisti olteni, un valcean alaturi de vreo cinci craioveni dintre care o dascalita si un copil de sapte ani – excelent echipati, decisi sa campeze la Saua Intre Izvoare, sub Saua Gargalau. Dialogul e agreabil, dupa care ei suie spre varful Galatului, in timp ce noi continuam suind costis pe langa varful Laptelui, apoi Aniesul Mare, descinzand in Saua Puzdre, unde rumega turma de mioare a lui Gavrila Grec pazita de o ceata de trei dulai relativ pasnici, pastorii fiind niste romi botosaneni.
De aici neajunsul ca, spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, cand pastoritul era atributul exclusiv al muntenilor romani localnici, buni cunoscatori ai muntilor, vailor, toponimiilor, dupa 1990 acestia au fost substituiti de venetici, tigani si tot felul de terchea-berchea in toate cele, nu arareori niste verosi infractori ascunsi de frica poterelor.
2.188 m, cota maxima din acest circuit alpin 
In timp ce suim spre varful Mic, sudic, al Puzdrei, stancos, format din grohote si blocuri stratificate de sisturi cristaline intercalate cu calcare metamorfice – „catani” le zic localnicii, dinspre fostele cabane Puzdre suie uruitul ca de avion al unei cete de motociclisti enduro indreptandu-se spre Saua Galatului – Bulevardul Rodnei, Saua Gargalau si probabil spre Taul Stiol – Saua Stiol – Pasul Prislop.
Inspre dreapta, spre secatele aproape total Tauri ale Negoiesei, o stancarie bizara pare a oferi vederii profilul unui personaj SF parca din Star Trek. Pajistea alpina dominata de inspicatul parul porcului – Nardus stricta – pare parlita de arsita, fiind ruginiu-roscata, doar clopotei alpini si speciile botanice inrudite cu cactaceele, lichenii, muschii spongiosi, absorbanti, rezistand vitregiei verilor fierbinti, ca si ienuperii si jnepenii.
Acestia din urma au fost secerati odinioara in Tarnita Negoiescului si cea a Barsanului, cica in scopuri industriale, pentru a obtine uleiuri speciale, dupa altii pentru a spori spatiile de pasunat alpin, in urma incendierii ramanand serpii suri-argintii ce justifica deplin consacrata toponimie turistica La Oase.
Depasim inseuarea centrala a piramidei alpine, dupa care suim spre Puzdre. S-a facut ora 15.30 cand suntem la 2.188 m, cota maxima atinsa in acest circuit alpin de catre noi. Facem o pauza de jumatate de ceas in care panoramam circular, cautand fara nicio sansa practic siluetele caprelor negre, altadata, pana prin 1995, vazute aici in ciopoare de 10-15 exemplare. Aruncam apoi o privire culmii lungi, cu o deosebita diferenta de nivel, conducand spre verdele tonic al varfului Fetei total acaparat de jnepenis.
Incepe coborarea
Pe la ora 16 incepem lunga coborare care ne va lua patru ore. Tinem in acest scop culmea, dand peste o fotogenica himera de sisturi cristaline bizar foietate si erodate, mai apoi peste niste paralele santuri afunde dar nu mai largi de un metru, sigur fiind de sorginte tectonica.
Abandonam culmea dintr-o ultima sa si prindem potecile pastorale convergente care ne conduc spre stanele Caldarii Puzdre, aproape de „ranchul alpin european si cu falfainda anemic flamura tricolor mioritica” a lui Gavrila Grec, de sub cascada Puzdre, inconjurat de un zid de piatra demn de vestigiile vreunei medievale cetati taranesti transilvane. Peste o ora suntem ajunsi in drumul ce leaga Borsa Poiana de fosta cabana IPEG – Puzdre. Obositi, cu bidoane mari de plastic pline ochi cu afine, culegatorii romi asteapta culcati pe drumul pietros colectorul fructelor proaspete, ce va sui curand cu jipanul 4 x 4 pentru ca sa-i duca in Borsa. Noi tinem drumul la vale.
Nu peste multa vreme remarcam desprinderea unei poteci pastorale la dreapta, spre Negoiescu Mic, dar crezand ca Ionica vrea sa descindem in Borsa Poiana, zona Gura Repezii, nu-i dam importanta, depasind-o cu cateva sute de metri. E tarziu, se va insera si innopta in curand, motiv pentru care trebuie sa alegem si decidem cea mai directa varianta pentru a ajunge in Borsa Poiana si apoi la masina ramasa in Borsa Fantana.
Pe valea Negoiescu Mic, cu risc de alunecare si accidentare
Ne sfatuim sa alegem coborarea, o premiera pentru noi toti, pe valea Negoiescu Mic. In acest scop o taiem spre est, catre o apropiata poiana in care dam de un izvor excelent si de fundatia unei foste casoaie din barne, ruinata. O vreme traversam descendent dreapta pajistea, intram intr-o sinistra zona de molidis tanar, dar cu numeroase doboraturi de vant obstruante si zmeuris apoi, treptat, calarind acrobatic trunchiuri si ragalii.
Dam peste o poteca bine conturata, pe lungi portiuni abrupta si foarte accidentata, afundata de violentele descarcari pluvial torentiale, conducandu-ne in valea Negoiescu Mic de-a lungul albiei careia vom parcurge in final cateva sute de metri cu risc de alunecare si accidentare, inainte de-a da de confluenta vailor. Acolo intalnind marcajul turistic triunghi albastru oribil innoit, realizat cu pensula si fara sablon, scurs si mizerabil, o execrabila „realizare” a APNM Rodnei.
Marcajul il intalnisem la ora 12 in Curmatura Galatului, acolo acesta racordandu-se benzii rosii de culme principala. Parcurgerea portiunii de traseu nemarcat din drumul alpin in avalul vaii in conditii de vizibilitate redusa sau in timpul/dupa averse ori topirea zapezii, nu e deloc recomandabila, riscurile de accidentare grava fiind iminente si la tot pasul.
Pe langa pensiunile „capsunarilor”
S-a facut ora 19.20 si mai avem de coborat o vreme, apoi, aproape de primele gospodarii, iesim din albie pe malul drept, traversam faneata, dam de o casa si livezi de pruni, indulcindu-ne cu savuroasele fructe galbene. Inca un pic si suntem ajunsi la cureaua de asfalt noua, ingusta, abia turnata, localnicii lucrand cu mic si mare la nivelarea criblurii abia basculata pentru acostament. Este incredibil aspectul actual al vaii Negoiescu, al gospodariilor sale, indeosebi al caselor, vilelor, pensiunilor prospere edificate din castigurile cu truda realizate de capsunari in Occident.
Unele sunt ostentativ – grandoman – sfidatoare de-a dreptul, cu amenajari inimaginabile cel putin pana in 1989. Turisti nu sunt insa, desi autoturismele care mai de care, SUV-urile si limuzinele cu numere de Italia, Franta sunt cu sutele. Acestea apartin borsenilor veniti in vacanta sau pentru a organiza puzderia de nunti. E marti seara, dar pensiunile din Borsa Poiana, Borsa, Moisei, Salistea de Sus duduie de animatia si verva miilor de nuntasi.
La ora 20.20 poposim la Gura Negoiescului pe DN 18 – in Borsa Poiana – ne ferchezuim, schimbandu-ne asudatele tricouri, iar Ionica asteapta microbuzul cu care va ajunge in Borsa Fantana pentru a-si recupera autoturismul. Din fericire nu avem mult de asteptat pana la revenirea lui, imbarcarea si pornirea spre casele noastre. O scurta si lesinata, aversa de ploaie de vara ne prinde pe Valea Izei, abia racorind nitel incinsul asfalt si ridicand din acesta valatuci de abur taiati in impletite fuioare de flashurile farurilor.
La ora 0.00, demna de un neortodox Revelion, ne incheiem aventura in Baia Mare, bucurosi de excelentul traseu alpin abia realizat, intr-o companie ideala.
Foto: Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
