TURISM – TRASEE TURISTICE MARAMURES – La Taurile Hoteni si la vernisajul Taberei Internationale de Arta si Solidaritate din Desesti (Galerie FOTO)

Vezi GALERIA FOTO
Dupa 1990 in Romania s-a putut constata o veritabila explozie de grandioase, revolutionare si miraculoase de-a dreptul „proiecte” realizate in varii domenii, de la cele economice, in realitate niste oneroase facaturi, derulate strict in interesul clanurilor si gastilor, pe banii Bancii Mondiale, BERD, Uniunii Europene, dar si din bugetul sarmanei tarisoare dragi, la cele sociale, educationale, culturale, de mediu si arii naturale protejate, paduri, agricultura, sanatate etc.

Concomitent au aparut si „managerii de proiect” si, logic, cei care le verifica, vine vorba, si le avizeaza, adica „aia cu expertiza”. Totul trebuia sa se deruleze evident (cel putin aparent) legal si-atunci au aparut diplomele, atestatele de masterat, doctoratele si, defel paradoxal, cu cat vraful documentelor atestatoare de studii si perfectionari crestea, calitatea, profesionalismul si responsabilitatea beneficiarilor acestor „kur papiruri” mioritice cu „senzatie de catifea” se prabuseau, conducand spre un orizont cel putin incert, daca nu dezastruos de-a dreptul.

Despre taberele de arta

Am reflectat la toate acestea nu o data, cel mai recent duminica, 25 august, aflandu-ma in tintirimul bisericii de lemn cu hramul Sf. Cuvioasa Paraschiva din Desesti, inclusa in patrimoniului UNESCO. Am participat la slujba liturgica urmata de vernisajul numeroaselor si valoroaselor lucrari plastice realizate de artisti consacrati, alaturi de tineri plasticieni si copii, in cadrul celei de-a IX-a Tabere Internationale de Arta si Solidaritate, prima organizata in Desesti, anterioarele opt editii desfasurandu-se in apropiatul Hoteni. Personal avusesem sansa sa particip in calitate de consumator de frumos la ultimele patru editii, constatand bucuros ca organizatorii, artistii, autoritatile si locuitorii se implicau din ce in ce mai serios, evenimentul in sine cunoscand un perpetuu crescendo, starnind in acelasi timp necesara emulatie si recunoastere dincolo de orizontul comunei, judetului,a tarii chiar. Asta in timp ce de cativa ani au mai fost organizate tabere de arte in Preluca-Dealu Corbului, Dealu Mare, recent la Cavnic, Borsa etc. Tabara Desesti, vreau sa zic, e foarte departe de orice asa zisa facatura, lucru nespus de admirabil.

Detest marile adunari populare, festivist-maretele serbari profane ori religioase ultramediatizate, implicit pompoasele spiciuri (politicianiste) cu iz searbad de insipide gogosi electorale. De aceasta data insa preotul Ioan Ardelean, dr. Ioan Marchis si artistul Kovacs Bertalan surprinzandu-ma prin concizie, mesaj transant, dar defel frust, imboldul spre carte, cunoastere, dialog, invatare, respect fata de neam, patrimoniul etno-cultural, marile valori si onorabilii nostri inaintasi.

Ca unul naravit cu trezitul cu mult inaintea cantului matinal al cocosilor, fiind un pasionat si consecvent turist, nu puteam insa lua parte la un astfel de eveniment fara a-l lega de vizitarea prealabila a unui sit Natura 2000 sau fara a fi prospectat scrupulos, precum cu orice alta ocazie, in cautarea autenticului valoros, distinctiv si particularizant, in acest caz specific Maramuresului Istoric, de pe vaile incarcate de istorie ale Cosaului si Marei. Si, har Domnului, cat de multe lucruri admirabile mai pot fi vazute aici, din fericire chiar si unele dintre cele edificate-n ultimele doua decenii in care, din pacate, kitschul ordinar si-a pus oribila amprenta asupra multor lucruri pe la noi.

Inceput de toamna

S-a dus vara 2013, toamna bate la usa, pastaile de fasole abia culese au trecut din holdele din camp in minunatele siraguri migalos insailate pe ata pentru a fi atarnate la uscat sub grinzile „tarnaturilor” caselor traditionale, din barne de lemn, alaturi de cununile aurii de ceapa si albele manunchiuri de usturoi. Zburdalnicii iezi tarcati din primavara, scapati de supliciul pascal, zburda-n otava teraselor multiseculare care confera acea inconfundabila ritmica picturala peisajelor maramuresene.

Pe ingustele miristi graul de primavara abia a fost secerat, miristile aduc chipului ars de soare, cu tepi de barba ruginii a la van Gogh, fanatele-s pline de burduhanoase clai de fan, pe altele se aduna deja floral parfumata otava. Ciresii isi leapada prematur frunza, ca si visinii, a teilor s-a intors, aratandu-si catifelatul argintiu al reversului. Doar frunza arinilor din fanatele inalte ale Budestiului, Brebului, Desestiului si ale Marei e verde-intunecat. In fata prispelor, pe langa case, grajduri si sure se inalta precaut-gospodareste lemnele pentru foc abia despicate. In ograzi si curti prind a se aduna gramezile mari verzi ori galben-portocalii de pepeni porcesti iar pe plitele si vetrele sumar improvizate fierb in draci caldarile pregatite pentru bietii guitatori ce vor cadea martiri la Ignat, inainte de Craciun.

Acasa la matusa Irina Ciceu din Budesti

A fost un an nefast pentru pruni, pare-se insa ca abunda merele din clasicele ori mai modernele livezi. Oriunde privesti cu ochii in hotar dai cu privirile de lumea iesita la adunatul cartofilor, cositul si greblatul otavii, caratul fanului din camp spre soprurile cu variabile sarpante din preajma grajdurilor, femei cu sapa pe umar si cosul cu otava, ori suculente buruieni, in spate. Altele robotesc in gospodarie punand muraturi, precum matusa Irina Ciceu din Budesti 247 care, remarcand ca o scrutez prin obiectiv, ma invita in batrana-i casa. Ce regal, ce capodopere etno, de la inflorat-mitoasele-i cergi tesute-n casa din lana turcana, la camesile din in si canepa, sumanele indesate-n valtori si batute-n pive, blidele inflorate sau cu vestitori de vremuri mai bune cocosi pintenogi, zadiile, poalele, naframele frumos atarnate intr-un colt al camerei.

Apoi extraordinare perne infoiate suprapuse pana la grinda si sterguri cu florale, bogate si vii, decoratiuni migalos brodate-n lungile seri si nopti de iarna. Si ce iz de camin primordial, adevarat! Si ce de oale si vase pentru bucatarisit, atarnate la vedere pe tarnatul lung, patinat de vremi! I-am promis ca-i duc cateva fotografii, si m-am tinut de cuvant precum de fiecare data cand le facusem altor tarani ospitalieri similare promisiuni, dupa ce ma primisera cu dragoste si caldura in intimitatea cuibului vietii lor simple dar nicicand simpliste.

Am suit apoi pe drumul spre Ocna Sugatag, coborand curand spre cu totul particularul Breb, inspirand matinalele miresme iuti, de cai si vite, amestecate celor de fan, luand-o pe langa multiseculara biserica de lemn, monument istoric, in jos pe Valea Caselor, trecand pe langa sarmana moara zacand in ruina si-n nevrednica uitare, ca si parohiala veche casa, odinioara o arhitecturala bijuterie traditional maramureseana. M-am bucurat sa dau acolo peste gospodarii cu case vechi, ingrijite, si harnice femei robotind degraba prin curte inainte de-a purcede spre chemarea cristalin-zglobie a clopotelor trase cu sarg si talent.

Trecand prin Hoteni

Meteorologii anuntasera patrunderea unui front atmosferic aducator de precipitatii abundente, grindina pe alocuri si descarcari electrice. Am scapat de ele (aveau sa ajunga-n Baia Mare in 26 august, dimineata la ora patru, ca o dumnezeiasca binecuvantare tardiva), beneficiind insa de cateva spectaculoase metamorfoze celeste ale tenebroaselor nebuloase adunate undeva pe deasupra Taurilor Hoteni in care, pana pe la 1900, vietuisera brebii (biberii), castorii cu alte cuvinte (de unde si toponimia satului Breb). Sacra liniste urmata spontan de un matinal concert de greieri, cu arare pasarele zburatacind prin crangul cu stejari de balta si arini ori ciresi salbatici din preajma taurilor produse prin alunecare in niste mari transee ale solului. Niciunde panourile informative din zona sud-vest a Taurilor Hoteni si ce bine fusesera ilustrate, informate!

Pasarela peste turbaria debordand de pufosii si grosii muschi Sphagnum e rupta si putrezita in cea mai mare parte. A calca pe de laturi reprezinta un real risc de afundare si macar de o strasnica sperietura. Peste muschiul de turba, margelele rosii carmin de rachitele tes parca un mirabil covor.

Gata, proiectul a fost evaluat, omologat si decontat si-n consecinta ce treaba mai are cineva cu aria naturala protejata, sit Natura 2000, Taurile Hoteni? Ma bucur sincer constatand ca, desi nivelul luciului apei e mic, aproximativ comparabil celui din vara foarte secetoasa 2012, nu mai sunt deversate in preajma gunoaie menajere. Au disparut si PET-urile in gramezi, desertate de neghiobi in turbarie. A disparut insa si panoul informativ din capatul nord-est al taului mic, dinspre valea Darasca, aia vestita pentru Tanjaua de pe Mara. A disparut si locul amenajat pentru popas, barnele fiind azvarlite in marginea taului prin huceagul dens de loza, carpeni si arini. Nu lipsesc jegurile menajere abandonate de pescarii amatori pe malul taului mic. Pacat!

Revin in Hoteni cu un gust amar, deoarece, stiu bine, am indragit de mult si vizitez adesea aceste locuri. Enoriasele frumos imbracate o iau spre biserica in care se slujeste alternativ in rit ortodox si greco-catolic. Cunosc bine biserica monument istoric din Hoteni, frescele, atmosfera sa imbiind la pioasa si profunda introspectie si credinta dar nu mai intru de-aceasta data, grabindu-ma spre Desesti. Opresc insa in dreptul unei noi gospodarii demna de toata admiratia si lauda, precum una similara intr-un fel din Budesti, aceea avand dinainte si o monumentala poarta maramureseana de lemn de stejar. Ambele-s mari, zidite din caramida si tencuite, zugravite decent, nu strident-agresiv, cu bogate elemente decorative traditionale realizate din lemn cioplit cu simboluri ancestrale incarcate de mister si talc, pe langa toate acestea cu puzderie de flori in glastre si jardiniere, printre ele nelipsitele cununi de ceapa, usturoi si siraguri margelate de pastai puse la uscat. Cu siguranta acesta e genul, ,,trendul”, care ar trebui sa caracterizeze arhitectonicul rural contemporan si de viitor in acest colt de Maramures si ma-ntreb fara a intuit vreun plauzibil raspuns cine, in ce fel si cu ce mijloace legale, la o adica punitiv-coercitive, vegheaza la perpetuarea lui in detrimentului globalistului kitsch ordinar? Naiba stie.

Cobor din Hoteni aruncand jinduitoare ocheade platoului vulcanic Gutai, semetei Creste a Cocosului, varfului Gutai, celor Trei Apostoli, Magurii Budestiului, dar si dincolo de nevazuta deocamdata albie a raului Mara, spre sulitele celor doua biserici de lemn ale Desestiului. Cea mai apropiata si noua inaltata chiar langa DN 18, greco-catolica, cealalta ortodoxa acum, aparent mai scunda si frumos tupilata-n livezi, patinata, a vestitei biserici UNESCO Sf. Cuvioasa Paraschiva si indaratul lor, pe un plan superior, Culmea Pietrei, dincolo de care se-ntinde minunata pajiste naturala si aria naturala protejata Turbaria Iezerul Mare. Pe aici, prunii cu delicioase fructe galbene si dulci, par incarcati de rod. Valtoarea batrana, netrebuincioasa de decenii, a ramas o epava in Harnicesti, contrazicand parca numele satului secular. Sunt insa destule gospodarii cu faine case traditionale prin preajma. De pe podul de beton (din cel vechi de lemn se mai vad in amonte cioturile pilonilor vechi de stejar secerati de aprigele viituri) remarc nivelul deosebit de scazut al apelor Marei, dar iau aminte la infinitatea si varietatea marimii si formelor andezitelor sur-vinetii intens rulate, unele cu bizare similitudini zoomorfe, altele la fel de ciudat, intr-un cabalistic – abstract, practice pur aleatoriu, asezate si grupate. Nu, nu e vreme acum pentru a o lua din piatra-n piatra prin albie pentru a da frau liber imaginatiei si a descoperi geneze, testoase, conclavuri… ori poate sofisticat, simplificat, sintetic si subtile reprezentari brancusiene.

Admirand lucrarile taberei

Gata, continui spre Desesti si Caminul Cultural, s-a facut ora 10 si invitatii, plasticienii, organizatorii ies treptat de la micul dejun, ceaiul ori cafeaua de dimineata. S-au legat cunostinte, prietenii si dialogurile ante vernisaj sunt pasionate. Hai la Biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva in tintirimul careia, pe langa morminte, gardul din „leturi” de lemn invadat de muschi si licheni, in jurul paraclisului de vara si-n dosul peretelui nordic al bisericii au fost panotate ca pe o uriasa simeza nonconformista numeroasele lucrari. Pana la ele ma incant si descant nemurind siluete si portrete de enoriase. Ma captiveaza bufantele lor maneci albe incarcate de cascadatele in valuri, valuri broderii alb pe alb si subit, constat ca am ajuns sa compar mental aceste capodopere, probe incontestabile ale artei cusutului maramuresean, cu dantelariile nobililor si cavalerilor medievali imortalizati de-a pururi de Rembrandt, Rubens, Velasquez, Goya… Parca doar locul si epocile difera, in rest descopar aceeasi noblete frapanta indusa de albul imaculat al savantelor dantele.

Simt ca zburd (fotografic) fericit, in sfarsit, iar senzatia mi se amplifica patrunzand cu sfiiciune-n pronaos si-apoi in naos, asistand la discret derulatul act religios, dincolo de bogat infloratul altar aurit si odoarele sfinte flancate de marile icoane pictate maiestru pe lemn. Un ceva deopotriva naiv, pur si sacru pogoara asupra enoriasilor dinspre inegalabilele fresce ale zugravului Radu Munteanu. Le-am admirat deja de cateva ori, insa ma simt aici, in fata lor, la fel de emotionat si impresionat ca si prima data.

Frapeaza simplitatea, acuratetea, puritatea lor, calda cromatica, mesajul mai degraba blajin decat constipat-infricosator cu trimiteri la focurile Gheenei si incornorati-i draci. Ies in pronaos pentru a admira scara de lemn ce suie-n balconul corului si dau cu privirea de o enoriasa rugandu-se ingenuncheata, in timp ce lumina soarelui ii stralumineaza piezis chipul, penetrand miraculos printr-o micuta ferestruica aducand unei medievale ambrazuri.

Sarbatoare a creatiei si-a spiritului

Dupa slujba liturgica din biserica procesiunea sarbatoreasca va continua la altarul paraclisului de vara, maestrii de ceremonii fiind fostul parinte al acestui lacas, pr. Sigartau, noul preot I. Ardelean mutat de curand din Hoteni, si fatul, un autentic morosan din Desesti. Un mic cor, majoritar femeiesc, din acesta facand parte si doamna preoteasa Sigartau, invesmantata in autentice straie populare si opinci. alaturi de o talentata horitoare tanara, Maria Verdes, completeaza magistral acest sarbatoresc eveniment. Asistenta e din ce in ce mai numeroasa si pestrita, din fericire mai ales multe femei de toate varstele, dar si copiii poarta straiele (mai mult sau mai putin autentic) traditionale, dand o culoare si tinuta de exceptie acestei sarbatori a creatiei si-a spiritului.

Spre final, ante vernisaj, preotii ridica paosul dupa doi recent trecuti la cele vesnice iar lumanarile cu flacarile tremurande, infipte in colacii decorati cu simbolistica portilor de lemn si avand cate o butelie de vin – Sangele Domnului – infipta in mijloc, dar mai ales prinderea laolalta, reciproca tinere si sustinere a celor prezenti, oferita celor ce-au suferit marea pierdere, are cu adevarat un ceva profund uman, admirabil si inaltator.

Un falnic stejar de cateva secole se-nalta langa treptele ce suie dinspre sud catre intrarea in biserica, si privindu-l ma intreb cate ii vor fi fost dat sa vada de-a lungul zbuciumatilor ani de cand isi soarbe hranitoarea seva metamorfozata din cenusa trupurilor raposatilor ce isi dorm vesnicul somn printre radacinile sale. Ma-ntreb si cate ii va mai fi dat sa vada in secolele ce par a-i fi harazite, multa vreme de-acum incolo, cate creatii artistice vor fi panotate-n preajma tintirimului si cate dintre ele vor ajunge sa innobileze casele celor ce si le vor adjudeca la licitatiile organizate in octombrie in Baia Mare, dupa prealabila lor expunere la Gold Plaza. Sau dupa cealalta, din Bucuresti, sumele obtinute fiind destinate in exclusivitate sprijinirii si conturarii drumurilor in viata a celor vreo 40 de copii ramasi fara de parinti, ori uitati de catre acestia, demni ucenici ai maestrilor penelului si sevaletului, an de an, in perioada derularii taberelor de arta de la Hoteni si incepand din acest an in Desesti.
Apoi ma desprind cu greu din aceste meditatii, remarcand o mititica si tare scumpa cocoana de vreo trei-patru anisori. Aceasta, privind o panza pe care e pictat un cocos alb vrea sa-l traga de pene si nu-ntelege defel de ce acela nu reactioneaza in vreun fel, ramanand la fel de nemuritor si rece precum bravii si iubitii nostri conducatori dintotdeauna in fata grijilor, nevoilor si a necazurilor neamului. Copilita dragalasa are insa niste invidiabile atuuri, inocenta, puritatea si candoarea copilariei. Fericit cel ce le mai are!
Sursa: Lucian Petru Goja