Vezi GALERIE FOTO
Dupa nebunia ecologist – alarmist – isterica a incalzirii globale din ultimele decenii, indusa nu de exploziile solare intensificate, ci mai ales de poluatoarele activitati industriale, defrisari masive, desertificare, climatologii si meteorologii rusi, americani si evident „un grup de cercetatori englezi” anunta-n draci pe toate canalele media iminenta sosire a unei ierni deosebit de geroase, bogata in precipitatii, asa cum nu s-a mai vazut de secole. Brrrrrrrrrr… cand ma gandesc la factura de gaz si tarifele etern, pupincurist-mioritic aliniate standardelor UE si solicitarilor FMI!
Zile ploioase, deosebit de reci, cu doar 8 grade Celsius dimineata si 10-13 in timpul zilei. Primele lapovite si ninsori la peste 1.800 metri altitudine, autoturisme blocate pe Transfagarasan la 21 septembrie… E de uschit totusi pe munte si cu ceva sansa ne-am putea pricopsi cu niscaiva ciuperci, marginile soselelor din zona pod Ardusat, pe serpentinele Gutaiului, pe Dealul Hera, dar si pietele alimentare baimarene abundand de vanzatorii de hribi indeosebi, dar si de alte specii.
Dintre variantele de trasee propuse de mine: Baiut – Taul Varatec – Piatra Corbului – Piatra Varatecului din Muntii Lapusului. Din acelasi masiv muntos traseul Cavnic – La Icoana – Taul Negru – Prisaca – Neteda – Piatra Prislopului, sau Desesti – Sat Sugatag – Turbaria Iezerul Mare – Varful lui Stefan din Muntii Ignis. Colegii o prefera pe ultima, probabil motivati fiind de ratarea lor precedenta a ochiului de apa (cum mi se intamplase si mie alaturi de Papa si Jancsi M. atunci cand suiseram prima data acolo dinspre Desesti pe Iezer).
Variante de traseu
Duminica dimineata, ora 6,30, cer partial noros, 10 grade, pornim spre Baia Sprie – Pasul
Gutai – Desesti. In fata magazinului satesc, cu harta Gutinul turistic – sectiunea Budesti – Desesti – Ocna Sugatag in fata, evaluam variantele de abordare a rezervatiei Turbaria Iezerul Mare, pe marcajul triunghi rosu, pornind din Desesti, in amonte de valea Iezer, cu retur prin cheile scurte ale Vaii Chei spre Sat Sugatag, ori inapoi pe sub poalele Culmii Pietrei. Dotati fiind cu un Suzuki 4×4, putem alege accesul pe vechiul carosabil auto-forestier/pastoral din Sat Sugatag spre chei – Varful lui Stefan, cu retur de la Iezerul Mare pe La Cruce si pe urma inapoi pe sub Culmea Pietrei si pe Sub Piatra – traseu nemarcat turistic.
Se opteaza pentru varianta a doua, fiindca ne-ar apropia considerabil de Culmea Pietrei. Pentru asta continuam pe DN 18 via Harnicesti, iar in buricul Satului Sugatag, aproape de biserica de lemn monument istoric, cotim stanga, in amontele Vaii Chei, acompaniat de un vechi drum auto/forestier pietruit. Un binevenit panou info-turistic cu harta zonei e pe stanga drumului. Il studiem, apoi continuam la deal inventariind la rand gospodariile rurale, dar indeosebi monumentalele porti maramuresene. Aici au o ornamentatie aparte, minunat traforata in scandura de molid patinata de vremi, pe alocuri invaluita in vita de vie sau plante ornamentale agatatoare. 
Drumul suie alert si apar lucrarile de infrastructura recente, care constau in largire, amenajarea rigolelor pentru scurgerea apelor pluviale. O linie electrica noua acompaniaza, curios pentru noi, dreapta drumului, desi gospodariile se raresc, apoi dispar acolo unde pun stapanire crangurile si minunatele fanate din dumbravile de arini, stejari, goruni, mesteceni, uneori si frasini, ciresi si peri salbatici.
Curios, drumul in continuare e recent excavat, adancit si largit, sunt conturate si rigolele, dar nu se vad nicaieri necesarele refugii. In aceste conditii aparitia unui atelaj sau autovehicul din sens opus ar crea insurmontabile probleme, chiar intoarcerea fiind dificila. Cerul se degaja treptat, iar orizonturile fotogenice se deschid de la Gutai spre Muntii Lapusului. La un moment dat, varianta larga, pietruita recent, se orienteaza in unghi drept si curand incepe a cobori alert spre gospodariile Satului Sugatag. Varianta veche, pietruita, ingusta, invadata lateral de cresterea vegetatiei arboricole, se desprinde spre dreapta, apoi o ia spre vest, dar, deoarece nu mai fusesem de ani buni pe acolo, nu-mi spune nimic si atunci optam pentru drumul nou, drept inainte. Acesta insa e lutos si argilos dupa consistentele averse, panta fiind din ce in ce mai accentuata, iar zonele pietruite sunt rare si pe foarte scurte portiuni. E clar ca, foarte curand, umplerea profilurilor anvelopelor cu argila le va transforma in niste inutile opinci. Spre stanga, catre o poiana, apare o varianta ascendenta scurta – e un loc amenajat de drumari pentru utilajele de terasament si autobasculante. 
Condusul pe o astfel de infrastructura, chiar si in lipsa (deocamdata) altor participanti la trafic, chinuieste la maximum autoturismul, iar impotmolirea e iminent previzibila, motiv pentru care decidem sa intoarcem si parcam intr-o portiune pietruita, nitel mai larga, si luandu-ne rucsacii de tura sa continuam pe jos spre chei. Anterior, privind spre Culmea Pietrei, vazuseram stancariile sur-argintii si inseuarea padurii de foioase in scurta zona a cheilor, estimand ca pana acolo avem de talpuit lejer aproximativ 1,5 km.
Prin cranguri si dumbravi autumnale
Ora 8.10. Pentru a evita onctuoasa argila care ne ingreuneaza instant bocancii, preferam sa ne deplasam pe flancurile drumului, prin crangurile si dumbravile de o poezie si cu un pitoresc fantastic, surprinsi fiind de gradul destul de avansat (dupa asteptarile noastre) al pastelarii autumnale. Varfurile fagilor sunt ruginiu-sangerii, plopii tremuratori sangeriu-visinii, paltinii portocaliu-rosietici, verzi tonic arinii, verzi-fistic frasinii, verzi-mat tufele numeroase de alun, galben-portocalii razletii ulmi, verzi dar cu galben-portocalii suvite fitoase mestecenii frivoli si delicati, de un verde aproape albastru stejarii si gorunii falnici, sangerii-violacee frunzele rugurilor de mur. De fapt, toate aceste particularitati cromatice nu pot fi desprinse din context, ansamblul pictural impresionist contand in cele din urma, plus cerul albastru otel, pe alocuri decorat cu rari si bucalati nori de vreme buna.
Dau peste primii plopisori gemeni, apoi peste un hrib, dar deocamdata ciupercile, inclusiv cele necomestibile sau otravitoare, feluritele specii de bureti, ma intereseaza strict fotografic. Colegii se anima si recolta lor de hribe incepe sa se contureze. Salasele de varat, igluurile costelive ale colibelor din vara, folosite de sateni pe perioada cositului, colibele pastorilor ce pasuneaza cu turmele lor mici de mioare si foarte putine capre prin nesfarsitele dumbravi, sporesc ancestrala frumusete a acestor locuri.
Trecem printr-o poiana mai larga, dupa care drumul nou suie in serpentina larga spre chei. Desi Valea Chei e deosebit de modesta, curgerea sa printre grohotele andezitice negre, invadate de muschi, se aude destul de departe in zona de repezisuri. O acompaniem o vreme, „ciupercarind” printre densii aluni, apoi iesim la drum. In chei acesta e pietruit, dar, dupa coborarea turmelor de oi spre sat, o flescaraie cufuricioasa il acopera. Frumoase stancariile-turnuri de pe flancurile impadurite ale cheilor, spre Varful Pietri (1.058 m), spre Cornu Pietri (1.031 m). Spectaculoase stancariile andezitice intruzive din chei, recent impuscate pentru largirea drumului, dar din nou pastelurile toamnei, uneori orbitor filtrate contre jour, sunt cele care ne farmeca.
Dinspre Sat Sugatag suie ciupercari cu cosuri de nuiele-n spate. Curand apare si un jeep serpuind anevoios prin clisa agasanta a drumului, apropiindu-se de stana de mioare. Aici panorama spre Culmea Pietrei, versantii sai impaduriti cu foioase, fantastic pastelati si scaldati feeric in soare ne lasa muti de bucurie. Trei casoaie traditionale, construite din barne de lemn si cu acoperisuri „dranitate”, amplifica grandoarea si particularitatea maramureseana a peisajului. Ciupercarii raspanditi pe lizierele raristilor cu uriasi fagi ruginii ori insangerati autumnal par niste infime mogaldete.
Abundenta de ciuperci
Valea Chei, care in zona cheilor are un parcurs vest-est, isi schimba aici, in imensa pasune, cursul, fiind alimentata de Iezerul Mare (ca si valea Tulbure, cascada Sarita Iezerului si valea Iezerului). Pajistea taiata de vechi sleauri de carute abunda de numeroase exemplare de Macrolepiota procera, cunoscute drept Piciorul caprioarei sau Palaria sarpelui, comestibile, delicioase, cu palarii rotunde si mari, parand niste nipone umbrelute scuamate, bej-ocru. Hribii de fag – Boletus edulis – apar pe langa marghilele invadate de tufele de afin sangerii, cele verzi intunecate de merisoare (coacaz rosu), in liziere ori prin lastarisul de fag nu prea inalt, discret solarizat, umed si cu sol fertil.
Drumul cel nou tine directia sud-vest, suind in curbe largi pe platoul Varfului lui Stefan. In zona neexistand parchete silvice exploatabile, nici destinatii si infrastructura turistica, nu realizam care o fi scopul acestei mari lucrari, iar vestea ca el va fi asfaltat cu bani UE (aflata ulterior de la localnici) ne lasa masca, nepricepand ce rost ar avea si mai ales ce folos ar genera pentru comunitate sau/si activitatile agro-pastorale traditionale.
Cica in viitor acesta s-ar racorda vechiului drum care lega Baia Mare via Blidar – Poiana lui Dumitru – Runcu – Sapancioara – Sapanta, amenajat in Epoca de aur, uzat la maxim de silvici si forestieri, neintretinut, in cateva zone spalat crunt de viituri, devenit neutilizabil in aval de Cascada Strungii (cunoscuta anterior Runcu – Covatari) pana la cariera de andezite de la confluentele vailor Runcu – Sapancioara – Nadasa. Altii spun ca acest fantezist carosabil finantat de fraierii UE ar racorda turistic Sat Sugatag, Maramuresul Istoric, cu lacul de acumulare ce va aparea in amontele barajului Runcu-Tataru. Naiba stie! Cel mai plauzibil ni se pare un proiect aiuristic menit sa toace uriase sume din bugetul amarat al Romaniei si cel dubios de generos al UE in folosul clanurilor politico – administrativ – mafiote. Daca traseul noului carosabil l-ar fi urmat pe cel pietruit anterior si circulat/tasat cat de cat, probabil asfaltarea sa dupa crearea rigolelor ar fi avut ceva sanse de-a rezista in timp, lucru imposibil pe tronsonul argilos si cu panta deosebita excavat-conturat in prezent.
Un drum vechi de caruta acompaniaza in amonte de malul geografic drept, Valea Chei, spre obarsia sa din Iezerul Mare. Valea cu albia grohotoasa curge printre densele tufe exuberante de loza. O traversam suind treptat catre versantii insoriti ai Varfului lui Stefan ornat cu un faget rar, exemplare monumentale, unele trasnite, scorburoase, altele aprinse de ciobani. Aici, printre tufele impenetrabile de loza, in pajistea musuroioasa cu merisoare si afinis, apare o multime de plopisori, dar indeosebi rosii cazaci vigurosi, cu trunchiuri albe sau manjite parca cu funingine. Sunt ciupercile comestibile specifice mestecanisurilor. Pe la poalele uriasilor fagi cazacii apar alaturi de deliciosii hribi de fag. Realmente ciupercile pe acest versant insorit sunt unele langa altele, iar adunarea lor e nespus de eficient-stimulativa.
Spre Iezerul Mare
Pentru a ajunge la uriasa Turbarie a Iezerului Mare ne schimbam directia de deplasare catre sud. In dreapta apare crestetul partial chelios al varfului Plesca, apoi mai la stanga Ignisul, Brezele si Mogosa in fata, varful Pietri, apropiat, la stanga turbariei circulare cu tipicul aspect de blid rasturnat cu fundu-n sus si marginile invadate de graminee inalte, ocru-ruginii, tineri mesteceni scunzi si un solitar Scorus salbatic – Sorbus aucuparia – incarcat de rubinii ciorchini de fructe apreciate de avi-fauna, dar nu numai.
Taul neregulat apare-n centrul turbariei, bizar, taman in varful acesteia. Negurile din zona Plesca – Izvoare – Mogosa, dar mai ales norii, din care unul imens, sur-plumburiu si cotropitor, propagat dinspre Magura Mare – Fagadaul Pintii si Muntii Gutai sporesc frumusetea exceptionala a zilei si a inspiratei noastre excursii.
Personal am fost de multe ori la Iezerul Mare, cu diferiti colegi, cam de fiecare data in a doua parte a lui iunie, atunci cand in Desesti tufele uriase de iasomie te imbata cu parfumul lor, pe taluzurile si-n faneata din dosul Bisericii de lemn Sf. Cuvioasa Paraschiva – monument UNESCO – infloresc caldarusele albe, ciclamen, liliachii, albastre cerneala ori roz, ciresele incep a se coace iar in dumbravile de sub Culmea Pietrei, suind pe valea Iezerului, felurite orhidee, bulbuci de munte, lacramioare, mai apoi si gladiolele salbatice incanta trecatorii. Atunci, miile de exemplare de bumbacarita (barba mosului) unduite de briza primavaratica acopera integral turbaria Iezerul Mare, de parca te-ai afla intr-un infinit lan de bumbac. Acum, in afara grosului si elastic-umedului la pasit covor consistent de muschi de turba Sphagnum sp. se pot vedea tufele intinse argintii-rosietice de afin de turbarie, rubinele rachitelelor, pascutele smocuri de graminee, alte specii de graminee inalte de peste un metru, ocru-ruginii, inspicate.
Descrierea taului
Se apreciaza ca taul neregulat are 25 m lungime si 9 m latime, doua apendice frumoase, unul mai mare, altul mai subtire si partial colmatat. Culoarea apei de aceasta data e albastra ultramarin, iar valurile marunte alergate de briza ii sporesc misterul si frumusetea.
Daca initial Rezervatia Iezerul Mare avusese o suprafata de 12 hectare, acum se pare ca aceasta s-a redus la doar cinci. Din fericire, zona nu e poluata/agresata, insa in urma cu doi ani ea a fost teribil afectata de o incendiere traditionala de primavara a fanatelor si pajistilor limitrofe, suferind speciile botanice si micro-faunistice caracteristice acestui areal umed valoros stiintific si peisagistic.
Schimbam din nou directia de deplasare, orientandu-ne catre vechiul drum pastoral care lega odinioara Ocna Sugatag – Hoteni – Harnicesti de arealele pastorale de pe Varful lui Stefan (1.026 m) -Tarini – Colibi – Sapancioara – Runcu – Tataru, iesind La Cruce. In pajiste apare etruvia solzoasa a unei vipere naparlita ultima oara in acest an. Facem un scurt popas savurand culorile padurii si perspectivele spre Piatra Vulpii – Varful Negru – Poiana Brustani, dupa care coboram prin padure abruptul versant – noroios dupa trecerea turmelor – acompaniat de sleaul ingustat de caruta si poteca pastorala, adunand plopisori, admirand si imortalizand tot felul de bureti, fotogenice exemplare uriase de iasca, Boletus satanas – Burete tiganesc, toxic, amanite felurite, cele mai impreionante fiind desigur rosiile pistruiate cu alb – Amanita muscaria – adesea ingemanate, grupate cate trei sau in mici colonii spectaculoase, numai bune de ilustrat cartile cu basme.
Sub Culmea Pietrei
Iesim in dumbravile insorite de sub Culmea Pietrei, de acolo orientandu-ne catre poiana de Sub Piatra. In poienite se pot vedea aici megaliti andezitici sur – argintii, desprinsi si rostogoliti din intruziva Culme a Pietrei, dar din nou arboreti variati, minunat pastelate si mangaiate de trandrul soare piezis al dupa- amiezii sunt cele care caracterizeaza neasemuita frumusete a acestor locuri. 
Printe siluetele mestecenilor si stejarilor rasare o bisericuta/schit si o casuta cu fundatie de piatra cu pivnita si peretii lipiti cu lut, posibil o fosta locuinta a vreunui neo-pustnic postlovilutionar 1989 saturat de ruga-n pustiu si de neagra-i sihastrie, plecat pe alte meleaguri. Pentru a ne spori parca bucuria ochilor apare o turma de mioare intr-o pajiste umeda apropiata foarte modestei Vai Tulbure. Schimbam cateva cuvinte cu pastorul, iscoditi fiind de ochii jucausi – neastamparati ai cainelui sau pentru adunatul mioarelor.
Continuand spre nord-est trecem pe la un izvor – captare de apa potabila, inainte de-a ajunge in poiana de Sub Piatra, cu o modesta cabanuta de lemn unde picnicaresc cativa localnici-ciupercari ajunsi acolo cu SUV-ul neinmatriculat, venind (inspirati) pe vechiul drum pietruit. Ei ne spun ca spectaculoasele stancarii grupate de pe versantul sudic al Culmii Pietrei sunt cunoscute de sateni drept Piatra, poiana se numeste Sub Piatra, iar grota neregulata si aparent inexpugnabila ce apare intr-un tanc semet se numeste Sub Turan – ea fiind accesibila coborand pe versant dinspre Culmea Pietrei, avand un portal mic la intrare, dar inalt de un stat de om spre prapastia estica verticala de vreo 25-35 metri probabil.
Curand traversam Valea Chei, o tinem o vreme pe drumul pietruit, apoi apare cel nou, larg-lutos, acum ceva mai putin clisos-noroios dupa insorirea si caldura de peste zi. SUV-istii localnici ce suie la ciupercarit prin dumbravi se aud din ce in ce mai des. Noi acompaniem drumul nou prin dumbravile din dreapta, completandu-ne astfel recolta de ciuperci, iar dintr-un luminis admiram culmile incaruntite de chiciura ale Muntilor Maramuresului (Polonica, Muntele lui Serban, Paltinu, Pop Ivan, Farcau, Mihailec) si la ora 13,20, dupa un circuit de circa 9-10 km realizat lejer in cinci ore minunate, ne imbarcam, pornind spre Sat Sugatag.
In drum spre casa
Oprim inainte de primele gospodarii, deoarece lunca si terasele din dreapta raului Mara, otavite, verzi – masa de biliard, punctate pictural de siluetele prunilor aliniati si de sutele de clai de fan ce-si arunca departe prelungile umbre negre, terasele din Harnicesti spre Hoteni, cele din Mara spre Breb – poalele Gutaiului, platoul vulcanic Gutai asaltat de tenebroasa armada de nori venita-n valuri, varfurile parca muiate-n aur topit si foc ale fagilor… ne rascolesc si fericesc spiritele. 
O tanara mama sta la poarta cu coconul ei blond-arian de doar doi anisori, mancand nuci proaspete, sotul ei dohaneste tacticos pe prispa casei, merii par a se rupe de rodul bogat. Urmeaza apoi regalul monumentalelor porti de lemn si cu totul particulara lor ornare prin traforare cu motive de tulipan (lalea), stelare flori, turturele, cruci bizantine, simboluri solare, unele dotate cu bancute pentru odihna de-o parte si de alta, altele fiind invaluite in vita de vie hibrida de rosca (ananas) cu savurosi ciorchini albastrii-brumati.
Iesim in DN 18 si, fara de graba, o luam peste Pasul Gutai spre casa. La izvor si la primul fost odinioara canton (acum o promiscua tabara gitana) ciupercarii ofera mormane de hribi trecatorilor automobilisti la doar 10 lei/kg. La ora 14.30 poposim la casele noastre, prima grija fiind aceea de-a ne procesa si conserva consistenta prada de ciuperci pentru apocaliptica iarna ce… poate nu va sa vina totusi, dupa cum considera climatologii si meteorologii german. Dar cine stie? Poate doar „Bunul Dumnezo si Maica Santa!”.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
