Vezi GALERIE FOTO
Oricat de mult ai indragi anumite locuri, un masiv montan sau unele trasee, variatia turistica este imperios necesara macar pentru nemijlocita cunoastere si posibilitatea de comparatie. Chit ca orice zona sau obiectiv sunt oricum singulare in felul lor si in consecinta incomparabile, dar demne de vizitat, limitele tinand strict de rigoarea planificarii, metoda, stil, potentialul fizic (resursele de sanatate) si nu in cele din urma de resurse financiare.
Greu de adunat o echipa astfel incat costurile deplasarii sa fie diminuate proportional, dar sambata (7 septembrie), la ora 14,30, ne imbarcam in Loganul Comisarului, pornind spre Dej – Beclean – Bistrita -L. Colibita – Vatra Dornei – Gura Haitii, urmand sa ne cazam peste noapte la pensiunea Poarta Calimanilor. Calculasem pe harta 269 km/sens, din care majoritatea pe sosea asfaltata, excelenta chiar.
Din Prundu Bargaului deviem in dreapta, intrand pe cursul amonte al Bistritei Bargaului sau Bistrita Ardeleana, avand drept prim obiectiv barajul si lacul de acumulare Colibita (13 km lungime), privelistile de-acolo catre impresionanta cariera de andezite din care s-a prelevat anrocamentul pentru realizarea barajului, spre satul Colibita, dar mai ales spre Calimani, varful Stracior si Bistricioru. Oprim pe soseaua ce acompaniaza Bistrita Ardeleana in apropierea unei cascade pitoresti, dar de care nu-mi aminteam. Ce teapa! E antropica, precum cea a Pastravariei Alex din Mara sat, pe cursul Rausorului. Admitem insa ca e frumoasa si sporeste atractivitatea zonei imediat in aval de baraj.
Oprim mai apoi suind spectaculoasele serpentine ce conduc spre capatul drept al barajului. O facem impresionati de pitorescul stancariilor vulcanice sur-roscate ce izbucnesc ici si acolo din verdele tonic al dominantului molidis. Un incruntat sfinx de piatra imens pare a scruta meditativ spre aval defileul Bistritei Ardelene. Urmatoarea oprire e la capatul barajului, unde deja fotografiaza-n draci… cu telefoanele mobile tineri autoturisti romani si unguri. Personal, sperasem sa ajungem acolo nitel mai tarziu, atunci cand ziua se stinge pe nebanuite, invaluita fiind de misterioasele valuri diafane ale noptii. Mai visasem si la niscaiva neguri laptoase plutind deasupra albastrelor unde in timp ce soarele ar fi poleit cu inflacaratele-i raze Bistricioru. Altadata…
Ne continuam deplasarea pe soseaua de pe malul geografic drept al Lacului Colibita, oprind si fotografiind case de vacanta, cabane, vile, caiace, yole cu panze, culmi impadurite, ferindu-ne de arogantii SUV-isti vitezisti. Un indicator rutier arata spre stanga Muresenii Bargaului – drum pietruit, desfundat, nu prea lung, deosebit de pitoresc si care ne va racorda din nou soselei europene spre Vatra Dornei-Suceava. Oprim pentru a ne incanta de plaiurile colinare bistritene, privelistea spre Muntii Bargaului si varfului Heniu (cu relee de comunicatii) si a imortaliza cei dintai fagi ruginii din acest debut de toamna.
In drum spre Vatra Dornei
Panorama vasta ne pune pe treaba si astfel identificam Muntii Bargaului, lung-dantelatul lant alpin al Muntilor Rodnei, nitel mai aproape Suhardul, apoi Raraul, Giumalaul. Nebuloasele drapeaza minunat bolta cerului. Sunt albe, alb-sure si pe alocuri tenebros-plumburii. De-acum incolo traversam un spatiu helveto-tirolez mioritic de o frumusete si particularitate aparte in care salciile monumentale care flancheaza malurile pun in evidenta ingustele lunci otavite. Pe versanti, gardurile din barne de molid genereaza dinamice geometrii neregulate intre care apar traditionale, parca etern prospere, gospodarii.
Ciopoare de oi, cai si vite pasc in parcele, adesea in perimetre delimitate de garduri electrice. Exista o anume rigoare, ordine, inclusiv arhitectonica, rare fiind neo-stridentele kitchoase aparute de exemplu in Maramures – Tara Oasului indeosebi dupa 1990. Ansamblul dornean general induce turistului o stare de confort vizual, prospetime, liniste spirituala si bucurie. La stanga, pe spinarea Suhardului Mare, troneaza varful Faraoane, dar Ousorul, la poalele caruia e situat oraselul statiune balneara Vatra Dornei, focalizeaza privirile. 
Traversam Dorna deplasandu-ne prin orasul statiune in care de la o posta poti vedea plimbaretii pensionari veniti la cure de ape minerale si care par a avea de partea lor tot timpul din lume pe langa un aer poetic, visator, de inocenti prunci ori de bieti si iremediabili resemnati natangi. Se insereaza grabnic si mai avem de parcurs vreo 30 km pana in Gura Haitii via Saru Dornei. O luam intr-acolo, ratam o intersectie, facem aiurea vreo 10 km pe un drum destul de hartopos spre Panaciu, revenim si nu regretam, fiindca tocmai imortalizaseram un magnific crepuscul de foc si para. Dupa intrarea (nocturna) in Gura Haitii, proprietara Pensiunii Poarta Calimanilor ne piloteaza telefonic: treceti de biserica, apoi de bar si un pod dupa care ajungeti la un fel de baraca si traversati spre stanga Valea Haitii. Bezna incurca orientarea, bajbaim, vedem o sageata indicatoare, suim pe un drum pietruit, in rampa, si la ora 21 poposim in curtea pensiunii. Ne surprinde faptul ca, fiind seara tarzie, nu e nici pe departe atat de racoare precum in precedenta seara in Baia Mare.
Documentarea traseului 
Incercam sa gasim in pensiune ceva flyere, brosuri, ghiduri, harti recente ale Parcului National. Nu exista asa ceva, primim insa o harta-ghid a Tarii Dornelor. Probabil ca-n viata noastra nu am vazut asa o purecarie, marcaje-trasee minuscule, lizibile doar cu ochelari ultra-dioptrici, lupa sau microscopul. Ne lasam pagubasi trecand la harta turistica profesionista aferenta batranului ghid al Muntilor Calimani.
Dimineata, pe la cinci, ies pentru a admira numeroasele, bogatele, policrom-exuberantele dalii ale pensiunii, cerul calatorit de bucalati nori dispusi in fuioare, stancariile sur-argintii ale Pietrelor Rosii si deasupra lor pe cele ale Tamaului. Mai aproape, in lunca otavita din dreapta Vaii Haitii, un frumos murg pascand, case si gospodarii dornene traditionale, apoi, in perimetrul pensiunii prospere cu utilaje agricole, micro ferma zoo, un cuptor pentru friptane, o sala de mese – veranda luminoasa, stive cu lemne de foc, „jirezi” pentru fan si clai… Luam micul dejun, ne pregatim rucsacii usori si betele de trecking, apoi, imbarcati in Logan, o luam in amonte de Valea Haitii spre debutul traseului tematic 12 Apostoli, adica la confluenta vaii Neagra Sarului cu valea Haitii, foarte aproape de o cariera de andezite.
Punctul de documentare, inclusiv un mic refugiu pe vreme rea, e destul de distrus de vandalii anti-turistici, harta fiind rupta pe alocuri. In dreapta confluentei un stalp cu sageti si marcaje turistice profesioniste indica directia si timpii necesari pentru trei destinatii diferite. Noi alegem traseul punct albastru spre 12 Apostoli (il vom realiza in 2,35 ore fara a ne strofoca in mod deosebit), urmand o vreme un drum auto forestier. Ajungem cu masina pana la o bifurcatie-vale si in dreapta apare o poarta de lemn, intrarea propriu-zisa in traseul tematic 12 Apostoli – punct albastru. Drumul continua inainte si la dreapta peste Valea Haitii, noi tinem poteca, trecem pe sub poarta coborand usor spre o lunca – platou cu numeroase panouri informative bilingve – sunt estetice, nedistruse deocamdata, profesioniste, demne de orice parc national nu doar din Romania, iar realizatorii merita sincere felicitari.
Traversam paraul Panaciu pe o punte solida din barne de molid cu balustrada, apoi prindem un drum costis de TAF care ne conduce printr-o ampla exploatare forestiera la ras. Ici-colo apar trecute exemplare de Campanula persicifolia, albastre cerneala sau pale. Iscodim pe sub lastaris dupa hribe, dar fara sansa. Nu peste mult timp apar Pietrele Rosii si Cetatea, iar mai aproape o traditionala stana dorneana parasita. O alta e ceva mai sus in versantul drept al paraului ce curge in apropiere. De acolo auzim hamaituri grave de caini ciobanesti. Indarat se contureaza treptat varfurile destul de aplatizate Calimanu Cerbului, Caliman Izvor, Retetis si la dreapta lui, tuguiat, Pietricelul, apoi Negoiu Unguresc si spre Pietrosu Caliman.
La trecerea prin fata stanei active intram scurta vreme pe un culoar cu molidis tanar, apoi abandonam versantul stang al vaii urmand drumul de TAF ce suie alert spre est. Gardurile succesive din barne de lemn care blocheaza accesul vitelor pe drumul de TAF ne obliga la calarirea lor acrobatica. Dam astfel intr-o culme de unde spre stanga si sus vedem o alta mare stana dorneana, doi paltini aflati acum in curs de ruginire fiind un excelent reper din zona sa.
Zona 12 Apostoli 
Daca in dreptul primei stane active existase un panou informativ Drumul laptelui, aici un altul explica geneza vulcanica a Muntilor Calimani, iar la limita parcului, pe un mare panou, sunt prezentate diferite urme de salbaticiuni, de cerb, caprior, mistret, vulpe, lup, urs, iepure, cocos de munte. Imaginile foto ale acestora sunt ingenios ascunse sub niste clapete dreptunghiulare care le protejeaza de intemperii. Pacat de balamalele neinspirat confectionate din otel oxidabil si deja ruginite, spurcand prin scurgere frumusetea de panou. Trecem peste parleazul ingenios amenajat al gardului din barne de molid pentru a continua pe poteca ce strabate de-acum incolo timp de vreun ceas plantatia de molid si in final molidisul si ienuparisul spontan din zona 12 Apostoli.
La ora 10,15, in dreapta potecii si in molidisul tanar apare primul megalit aglomerat vulcanic format din brecii (bolovani de varii marimi cimentati de lava vulcanica). De acum incolo acestia vor fi constant prezenti pe ambele parti ale potecii, dar predominant in dreapta. Alaturi de numeroase specii de bureti necomestibili apar acum in padurea de conifere si frumoasele, dar otravitoarele exemplare de Amanita muscaria, rosii, pistruiate cu alb. Voi gasi un singur exemplar de hrib tanar in tot parcursul calimanean de azi.
Traseul e curat in general, stridente sunt doar batistele umede albe si roza hartie igienica (care din fericire se dezintegreaza rapid dupa ploi) abandonate de turisti chiar pe poteca, iar intr-un loc urmele unui marlanesc pranz de ciupercari-afinari cu pateu de ficat (dovada cutia ramasa in poteca), ceapa rosie, pita, slana, uitate si acestea in poteca langa punga din plastic, hartia soioasa si PET-ul pentru apa. La ora 10,45, dupa un parcurs de 2,35 ore si dupa o prima panorama spre 12 Apostoli, poposim pe un platou cu harta panoramica a Calimanilor.
Camila, Dragonii, Mosul si Gusterul
Schimbam directia de mers, suind pe langa marcajul stalp de otel cu punct albastru spre 12 Apostoli in timp ce ne dedam la un veritabil festin regal cu merisoare si apoi cu afine. Un obelisc megalitic aglomerat vulcanic ne intampina in dreapta potecii. Poate ca e Maresalul… mai ales privindu-l dinspre sud-est. Imediat in vecinatatea acestui splendid si monumental martor de eroziune format din brecii, bolovanii cimentati de cenusa vulcanica au aspect de beton grosier, iar ansamblul aduce unui vestigiu medieval de zid sur-negricios, ruginiu-brun pe alocuri. Prospectam fotografiind destul de minutios formatiunile. Mosul priveste incruntat si inspaimantat probabil de hidoasa Godzila aflata ceva mai departe spre est. Ramses pare a-i fi intors ostentativ-imbufnat spatele legendar-anticei frumoase Nefertiti, in timp ce Camila, Dragonii si Gusterul isi continua imperturbabilul somn geologic multimilenar. 
Jancsi ramane intre megalitii ce par a ne estima superior-aroganti netrebnica si insignifianta micime umana, dublata de flagranta efemeritate, in timp ce Topo si eu suim lejer pe stancaria rugoasa si cu excelente prize pentru a prinde perspective foto deosebite, inclusiv spre Saru Dornei – Neagra Sarului, Ousoru Suhardului si varful Faraoane din acelasi masiv. Cerul e treptat, dar masiv invadat de nebuloasele din ce in ce mai sur – plumburii – compacte, alarmante putin.
De acum incolo tinem poteca marcata cu punct rosu si punct albastru, arar dand si peste un mai vechi marcaj spalat si distrus punct galben, ce ne conduce pe la varful Lucaciu spre Izvorul Apa Rece si apoi spre saua cu refugiu-loc de popas si stalp indicator de deasupra Manastirii 12 Apostoli. Godzila ramane la stanga, dar pentru a nu o rata suim oblic inapoi pe o poteca nitel decupata in ienuparis si molidis, iesind sub ea Maestrul si Ucenicul. Jancsi si Ionica vor cobori la marcaje in timp ce eu remarc o poteca ascendent-ocolitoare prin nord-vest a Godzilei si apoi posibilitatea de-a sui pe spinarea hidoasei aratari pietrificate, inalta probabil de vreo 35-45 m.
Risc si efort minim, avantaje la maximum, in primul rand niste unice sanse de observare si nemurire foto a celorlalti apostoli, incepand cu Maresalul solitar si apoi departe catre varful Lucaciu. La final cobor si tin poteca de culme, depasesc succesiv cateva praguri bolovanoase cu zone in care poteca e afund spalata de ploi-torente, intru in padurea de molid asezonata cu un dens si agasant ienuparis, racordandu-ma marcajelor turistice si regrupandu-ma colegilor mei aflati mai in fata. De remarcat pe traseul parcurs pana aici, si-n continuare, degajarea discreta a vegetatiei cu toporul/drujba de catre „rangeri”, astfel incat marcajele amplasate de nevoie pe bolovani se repereaza usor, iar deplasarea nu e in niciun fel stanjenita. Curand se ivesc alti megaliti aglomerat vulcanici, monumentali, solitari sau grupati, iar intr-un scurt pasaj al potecii spectaculos aliniati de parca le-ar da onorul turistilor.
Apropo, nu am intalnit niciunul pana aici, doar un culegator de afine din Neagra Sarului dejunand si fumand ca un turc la picioarele Maresalului. Lucaciu, marcat cu o cruce de lemn, ramane la stanga si putin deasupra potecii care o tine lejer pe curba de nivel, conducandu-ne spre Apa Rece. Retrospectivele de aici spre 12 Apostoli ne ofera interesante imagini de exceptie ale sitului geologico-peisagistic, dar si imaginile cu martori de eroziune megalitici solitari ori grupati, ingemanati. Unii colosi de aici aduc vestitilor moai din Insula Pastelui, deosebirea fiind probabil aceea ca acestia sunt naturali, vulcanici si nu-si scalda obositele priviri in infinitatea albastra a apei oceanului, ci in nesfarsitul puzzle in subtile tonuri de verde si ocru al pajistii alpine pistruiata de ienuperi si efilatele siluete de tineri molizi schiloditi de vanturile dominante si furtuni.
Drumul spre Manastirea 12 Apostoli
Ora 12,45, cer binisor acoperit, soare chioras, la indicatorul silvic Apa Rece amplasat acolo de OS Dorna Candreni. Un neghiob a scrijelit vopseaua panoului cu cutitul inscriind 30 m si o sageata spre dreapta. Ionica o ia primul spre izvor, coborand versantul impadurit. Nici vorba de 30 m. Poteca o tine descendent si in trepte pana la obarsia unui modest parau, la ciurgaul aproape sec cu valau cioplit de decenii de pastorii adevarati, acum partial distrus si acaparat masiv de muschi.
Curios si sceptic din fire, la intoarcerea pe culme imi numar pasii pana la indicator – sunt 210 si chiar daca i-as avea de doar 0,5 m distanta totala ar fi de 105 m si nu 30 m. Dinspre manastire suie trei grupuri de turisti, mai intai o familie de tineri din Vatra Dornei, apoi un ciopor pestrit condus de un june si in plina putere calugar cu toiag de lemn. Acesta ne da relatii referitoare la distanta ramasa pana la Manastirea 12 Apostoli si alte doua manastiri vizibile departe, una fiind Panaci, indaratul ei ivindu-se neguros Ceahlaul, iar la stanga acestuia se contureaza semetele creste ale Muntilor Bistritei. Urmeaza un alt grup de turisti-pantofari care sigur nu vor vedea 12 Apostoli decat cel mult din poteca costisa de la varful Lucaciu. Din fericire, lipsesc ciupercarii la aceasta altitudine, implicit mizeriile menajere lepadate peste tot de acestia. Ii vom vedea insa dupa-amiaza, aliniati in grupuri pe marginea soselei spre Vatra Dornei – Bistrita – Beclean, oferind din galeti hribe tinere minunate, afine si zmeura.
Coborarea de la Apa Rece spre manastire e o usoara plimbare in care mai intai vom ajunge intr-o sa, unde marcajul punct rosu o ia la dreapta spre Neagra Sarului, in timp ce punctul albastru pe care-l vom urma coboara la stanga, in paralel cu o captare de apa potabila, trecand pe langa niste andezite-pietre scrise – inscriptionate de trecatori, continuand spre Manastirea 12 Apostoli unde descindem la ora 14.
Impresionant noul asezamant ecumenic, un fel de moderna citadela a ortodoxiei, dotata cu panouri fotovoltaice, variate autoturisme de teren, un gard imprejmuitor echivalent cu un hectar de molidis matur secerat milostiv cu drujba, numeroase acareturi ce aduc mai degraba unui han de sec XXI, totul vopsit in alb imaculat, sarpante stralucitoare si durabile din tabla galvanizata. In parcarea platforma dinaintea portii cateva autoturisme. Suntem invitati la o ciulama de ciuperci de catre un mirean, argat-administrator al lacasului. Colegii ii dau curs. Nu si Jancsi si cu mine, care preferam solarizarea blajina in vasta poiana in care se afla si o minuscula pastravarie ecumenica, o cabanuta si ceva acareturi pastorale.
Ultimele cadre specific dornene
Nu putem sa nu ne intrebam cand, cine si mai ales cu ce scop a facut acest drum off road demn de un international Camel Trophy, in zona manastirii si-n preajma acesteia neexistand urmele vreunui parchet sau vreo cariera de piatra, apoi ne dumirim. Jefuitorii si devastatorii postlovilutionari ai padurilor Romaniei, aici cei din Tara Dornelor, au decupat cu drujbele si au carat cu TAF-urile molidisul splendid pentru a crea calea de acces si apoi lacasul monahal, sperand astfel probabil ca Dumnezeu milostivul si iertatorul, atotvazatorul, sa-i absolve de lumestile lor pacate de talhari nepedepsiti ai padurilor patriei. Bravos natiune crestina! Costurile, cu siguranta defel modice, le-o fi decontat Romsilva, cea care se plange etern de lipsa-i crasa de eficienta si rentabilitate. Nici nu-i de mirare!
Intrand in Poiana Negri, trag un ultim cadru foto specific dornean, cu varful Ousoru in centru, apoi o tinem snur spre casa. Admiram doar in passing casele dornene minunate, cu unul ori doua niveluri si minutios traforat-dantelate prispe, fantanile cu lant parand niste mici capele ornate cu simboluri crestine stantate meticulos si cu arta in tabla galvanizata. Admiram si noile case si gospodarii care au un ceva unitar in conceptia arhitecturala, arar iesind in evidenta prin mitocanesc-arogante stridente precum adesea pe la noi. Da, parca am traversa zone helveto-tiroleze, asa ne simtim apropiindu-ne de Poiana Stampei, suind apoi prin Piatra Fantanele catre Pasul Tihuta, blocat de miile de autoturisti veniti la Festivalul Usturoiului. Radare numeroase si tipic-miseleste pitite in locuri nedepistabile de catre soferii vitezisti, fraierii autoturisti sponsorizand la greu MAI.
Circuland vigilent, Comisarul refuza sa-si aduca obstescul tribut la teschereaua politistilor si la ora 20, dupa un parcurs total de 600 km, ramanem fiecare pe la casele noastre, doar Jancsi mai are de facut drumul spre Satu Mare. Ce tura de neuitat tocmai am incheiat! Doar sase ore cea alpina, vreo 12 km si cam 700 m diferenta de nivel, dar cate minunatii peisagistice unice.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
