Vezi VIDEO
Sarbatoare mare, astazi -13 iunie, in comuna maramureseana Grosi, care devenit centrul roatelor din Maramures si a adunat sute de oameni la “Dantul la sura”. Organizat de patru ani incoace in curtea casei taragotistului maramuresean Dumitru Dobrican, festivalul a strans peste 150 de perechi de dansatori din Grosi, Chechis, Tibles, Somcuta Mare, Miresu Mare, Sasar si Maramuresul Istoric. Cu mic cu mare, dantausii, de la coconi si pana la veterani, s-au prins in hora si s-au intrecut in dans.
Cu o parada a portului popular a debutat “Dantul la sura”. Dupa slujba de sfintire a locului si a celor prezenti, participantii s-au pornit la joc. “Anul acesta festivalul aduce, in primul rand, voia buna, cu care s-a inarmat fiecare dantaus, dar si cu straiele de sarbatoare. Ne bucuram ca multi dintre tineri au lasat discoteca pentru folclor si s-au adunat la dant”, a precizat Dumitru Dobrican.
Pentru a demonstra ca traditia este mai vie ca niciodata in Grosi, la festival au participat atat copiii de cativa anisori cat si batranii, pe care inca ii mai tin picioarele pentru a juca. Dumitru Caprar are 74 de ani, fiind cel mai in varsta dantaus prezent la eveniment. Este nelipsit de la joc, participand la toate editiile. “Nu ma lasa firea si traditia sa renunt la dans. Eu fac parte din acea generatie de copii si adolescenti care au crescut cu acest «dant la sura» care avea loc in fiecare saptamana. Cand vezi si auzi muzica, uiti de durere. Nu pot zice ca nu ma doare ceva, da muzica imi da putere”, a marturisit veteranul.
Nici tinerii nu au stat pe margine. “Tata m-a luat de mica si m-a invatat pasii, roatele, atat timp cat toata familia mea danseaza. Cred ca totul vine din suflet, ma motiveaza sa fiu alaturi de toti cei prezenti aici. Nu as da pentru nimic in lume muzica populara pe discoteca. Mereu am preferat sa dansez muzica populara”, a spus Ioana Prelucan, o tanara de 20 de ani din Grosi. Nici pustii nu au putut rata acest eveniment, asa ca, insotiti de parinti si bunici, au participat si ei la joc.
Pentru editia de anul viitor, organizatorii evenimentului au aratat ca vor invita dansatori din mai multe zone ale Maramuresului, pentru ca traditia sa nu fie uitata.
Foto: Dant la sura, Grosi (c) eMaramures.ro
Sursa: Anca Popescu