Putin inainte de ora 7 dimineata pornesc spre Baia Sprie-Sisesti. E innorat.
Cobor dinspre Pasul Neteda spre Budesti si intru astfel in Maramuresul Istoric, dar inafara de o poarta maramuresana stramutata langa o traditionala casuta de lemn, devenita casuta de vacanta cocheta, nimic nu impresioneaza. Deocamdata.
Nici valea Cosaului sau dealul Valeniului nu ne induc reverberatia estetica si bucuria de-altadata.
Vezi galeria foto (click aici…)
Supriza survine traversand podul peste Iza, inainte de Barsana. Apele destul de putine ale vestitului rau, privite contre jour si-nspre amonte, par un suvoi incandescent de bronz topit in timp ce, cam in dreptul Manastirii Barsana, neguri laptoase plutesc magic deasupra-i, invaluind muncelul impadurit din stanga.
Ce placut, chiar cald, fusese-n zori la Baia Mare si cat de rece, tipic de noiembrie, e aici, pe la ora 8 dimineata!
Nu ne vine sa vine sa credem… pana ce-ncepem sa tremuram de frig de-abinelea, fara a ne putea insa desprinde de fastuosul si incitantul tablou eco-scenografic.
In continuare nimic impresionant pana ce, in dreapta soselei, si dincolo de un traditional gard din lemn, dranitit pe deasupra, apare sarpanta reinnoita si turla ascutit-mladioasa a bisericii monument istoric din Rozavlea.
Dintr-odata ne simtim altii, poate datorita pseudoluminii dumnezeiesti rasfranta-n sura dimineata pe deasupra acoperisului nou nout al frumosului edificiu de secolul XVII.
Continuam spre Bogdan Voda iar la un moment dat, inainte de deviatia spre istoricul Ieud, ma surprinde tenebrosul cer acoperit de nori negri navalitori si penetrati de firave raze dispersate de lumina.
Un banal gard din leturi de brad, arcuindu-se peste un picior de deal, pare un ciudat portativ sau o scara intoarsa (din)spre ceruri precum o falsa sansa acordata ingerilor… prabusiti.
Dupa doar cativa zeci de metri abia cerul isi conserva, ba poate chiar amplifica, tragismul insa ceva totusi se schimba-n decor prin aparitia pe culme a clenciurilor drapate cu otava de-a treia.
Gata, am ajuns in Ieud.
Remarc in stanga drumeagul de tara spre Muzeul etnografic Ples si Biserica din Deal, monument UNESCO, dar ne indreptam spre sud.
Depasim Primaria, scoala si-apoi la fel de vestita Biserica din Ses, mai noua dar zvelta, minunata, amplasata intr-un tintirim cu totul aparte datorita crucilor specifice din lemn de stejar si locurilor de veci ale celebrei familii Dancus.
Coboram din masina si o luam molcom in sus printr-o livada cu meri batrani. Urcam capatul sud-estic al dealului Pades de unde ne rasfatam cu o perspectiva plonjanta asupra inimii Ieudului.
In fundal, la sud-est, domina orizontul Pietrosul Rodnei. La inceput avem sub noi un imens puzzle destul de putin cromatic, atunci insa cand soarele se incumeta sa mangaie-n tranzit vatra satului, totul se transpune-ntr-o vivanta pictura de-a lui Bruegel.
Coboram in sat, cotim dreapta si trecem podul peste firava vale pentru a ne bucura la vederea micului si interesantului Muzeu etnografic Ples.
In drum spre Biserica din Deal, surprindem o indeletnicire deosebit de uzuala in acest anotimp, adusul fanului din camp si suirea lui cu furca-n podul grajdului ori a surii.
Biserica din Deal e in apropiere dar si in curs de restaurare, motiv pentru care o admiram doar de jur imprejur. Cu greu ne strecuram printre mormintele si crucile recent decorate cu coroane de flori confectionate din hartie cerata ori plastic, candele si lumanari, la traditionala Luminatie (Ziua tuturor sfintilor).
De aici ne indrepatam spre fosta Cuhea, azi Bogdan Voda, locul de bastina al intaiului voievod descalecat in Moldova.
Dau ocol monumentalului grup statuar vernisat in acest an, descoperind la un moment dat unghiul deosebit care permite vizualizare simultana a suplei turle a bisericii monument istoric din lemn fara a incadra si imensa atrocitate postrevolutionara, grandiosul dom tras in calcio vecchio si amplasat ilegal in situl istoric (la presiunea unor indoielnici lideri locali).
Nu zabovim prea mult fiindca mai avem mult de mers.
Oprim in Sacel, inaintea celebrei imense piramide triunghiulare – un ciudat deal terasat din poale pana-n crestet, pentru a imortaliza intr-un fel sacru-ritualicele fumuri inaltate spre zari dintr-un crang de curand greblat de frunze.
Tot in Sacel dar mai departe, catre dealul Moiseiului, oprim pentru a admira, a cata oara oare, semetia trufasa a Pietrosului Rodnei rasarindu-si crestetul la capatul rectiliniei Culmi a Hotarului, dincolo de saritura Golgotei.
Din dealul Moiesiului, dincolo de raul Viseu pe care-l acompaniem imediat inspre aval, se deschide extraordinara priveliste spre imprastiatele pe terase, sute de gospodarii muntenesti moiseene.
Avem insa de ajuns mai intai la Casa Memoriala a Eroilor martiri din Moisei pe care o vizitam. Avem drept ghid o eleva de clasa XI-a a Liceului din Borsa, pe urma Monumentul Eroilor martiri din Moisei realizat de catre reputatul sculptor maramuresan Vida Geza.
Parca lumina invinsese treptat griurile neguroase atotcuprinzatoare, scotand la iveala, dincolo de Viseu de Sus, la stanga, dealurile impadurite,despuiate de frunze dar aurite de limbile plantatiilor de zada ce aduc a ciudate flacari.
Din nefericire, apropiindu-ne de Leordina, cu greu reusesc sa cadrez un peisaj cu raul Viseu, extrem de poluat menajer, inestetic prin urmare, dar cu un neasemuit de pictural fundal pigmentat de sirurile de zade nedespuiate inca de cetina portocaliu-galbuie.
Tragem imediat dupa aceea un inversunat galop spre Sighetu Marmatiei fiindca vrem sa re-inventariem bogatia si varietatea exponatelor din Muzeul Maramuresului, in speta cele din Muzeul de stiintele Naturii (beneficiind de explicatiile pertinente si deosebit de calde ale muzeografului Gerald Mihai Manole), Muzeul Etnografic si-n final Muzeul Satului din dealul Dobaies.
Initial, in Muzeul de Stiintele Naturii, privesc contrariat la cinegeticele trofee, pe urma la vitrinele cu animale mici, cu blana sau pene, impaiate, amintindu-mi de faptul ca pe masura trecerii anilor ne e dat sa vedem tot mai accidental asa ceva in natura si asta multumita despaduririlor naucitoare, asaltului civilizatiei, vanatorii si braconajului.
In Muzeul Etnografic am o alta trista revelatie. Daca pana prin 1980, umbland pe valea Cosaului, Marei sau Izei, chiar si pe aceea a Viseului sau prin Sapanta, aveam sansa sa intalnesc frecvent, nu doar la marile sarbatori laice ori religioase, etnici invesmantati in minunate, autentice, costume populare, in ultimul deceniu asa ceva se petrece din ce in ce mai rar.
Tristete ne-a provocat si vizitarea extraordinarului Muzeu al Satului din Sighetu Marmatiei, prin realizarea faptului indubitabil ca-n extrem de scurta vreme in Maramuresul Istoric nu vor mai putea fi vazute similare probe ale ingeniozitatii, creativitatii si simtului estetic si artistic arhitectural morosenesc la sate, ci doar aici, in acest spatiu de profesionist-stiintifica si plina de abnegatie conservare muzeistica, si asta pe masura ce aroganta-gradomania-prostul gust, adica kitchul grotesc, pun treptat stapanire peste vechile vetre stramosesti.
Purcedem spre Baia Mare dupa vreo 12 ore de desfatare si, deopotriva, intristare a ochilor… spiritului. Noroc ca, precum alteori, daca nu chiar din zori, macar in pragul serii, am reusit sa-ntampinam si-apoi sa slavim lumina, fascinatele sale feerii crepusculare desfasurate in veritabile jerbe imense de flacari demiurgic regizate pe deasupra Iezerului Mare, Culmii Pietrei, Pietrei Tisei de Vadu Izei ori cea din Mara, baleind in neguroase auriuri Breb-ul si-apoi invaluind Creasta Cocosului, varful Gutai, Trei Apostoli… murind, pentru a renaste-n zori, deasupra Cavnicului…
Au trecut 14 ore de cand am plecat de-acasa pentru a citi nesatios, inca o data, din miile de pagini ale acestei etern rescrise carti dumnezeiesti a Maramuresului, mai ales cel de ieri si in mult mai mica masura cel epigonic, de azi, si chiar si cel de maine.
Veniti sa vedeti Maramuresul (si chiar intreaga Romanie) acum, inainte de desavarsirea grandios-previzibilului dezastru al civilizatiei neghiobiei si prostului gust ostentativ!
Sursa: Lucian Petru Goja