În urma activităților investigative desfășurate cu celeritate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au identificat un tânăr de 28 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Cercetările efectuate de polițiști, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au condus la reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
În fapt, la data de 31 august a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre faptul că o femeie a fost victima unei infracțiuni săvârșită cu violență.
În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei și stabilirii situației de fapt.
În cursul zilei de ieri, 2 septembrie, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei.
Din cercetări a reieșit că, în timp ce se afla pe strada Gării din municipiul Baia Mare, tânărul ar fi agresat-o fizic pe femeie, iar din interiorul genții i-ar fi sustras suma de 150 de lei.
În baza probatoriului administrat, la data de 2 septembrie a.c., față de tânărul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Notă: Facem precizarea că în cazul prezentat efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.






– Servicii de creare site web
