Vezi VIDEO
Reabilitari de drumuri judetene, modernizarea Podului Istoric peste Tisa, dar si realizarea unui tunel pe sub Gutai se numara printre propunerile de proiecte pe care cei din administratia judeteana vor sa le transmita Agentiei Regionale de Dezvoltare Nord-Vest, in vederea obtinerii de fonduri europene. Strategia de dezvoltare, prezentata astazi, 19 iunie, de catre conducerea Consiliului Judetean (CJ) Maramures, a fost privita cu scepticism de unii dintre alesi, care au subliniat ca ar trebui luate in calcul in primul rand studiile de fezabilitate mai vechi, care au fost uitate de administratie, in ciuda banilor cheltuiti de la buget pentru realizarea lor. Au fost si consilieri care au atras atentia ca, la promisiuni, autoritatile maramuresene s-au dovedit experte in ultimii 30 de ani, dar ca partea practica a lasat si lasa de dorit.
Consilierii maramureseni au fost informati, azi, despre strategia de dezvoltare a judetului pentru perioada 2014 – 2020. Seful administratiei maramuresene, Zamfir Ciceu, a aratat ca printre ideile de investitii pentru care se solicita finantare europeana se numara si reabilitarea drumului care face legatura cu judetul Salaj, dar si a arterelor rutiere din zonele Codru, Vadu Izei sau legatura cu Satu Mare.
„Se apropie perioada in care va trebui sa transmitem Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Vest care sunt propunerile noastre de proiecte de dezvoltare strategica. Am facut o scurta informare, pentru a va informa ce dorim sa depunem ca proiecte strategice. Daca reusim sa modernizam podul peste Tisa ar fi o mare realizare pentru Maramures, ar asigura un pol de trecere catre UE si putem incerca o legatura inspre ce inseamna sud si celelalte culoare europene”, a afirmat presedintele CJ Maramures, Zamfir Ciceu.
Unii dintre alesii maramureseni au reprosat, insa, ca s-au saturat sa auda aceleasi povesti de 30 de ani. Acestia au aratat ca e important sa fie stabilite prioritatile in elaborarea documentatiilor. „Acelasi lucru il auzim de 30 de ani. Avem un singur lucru: sa ne stabilim niste prioritati in ce inseamna elaborarea documentatiilor”, a precizat consilierul judetean PNL, Nicolae Bindiu.
Alti consilieri au punctat ca exista investitii incepute si date uitarii, despre care nimeni nu mai scoate un cuvant. „Proiecte vechi, lasate de mantuiala! Borsa a ramas intr-un con de umbra. Nu se mai aude de telegondola aceea nimic. Haideti sa supraveghem ce se intampla cu lucrarile vechi”, a mentionat un alt consilier, Marian Gui (PDL).
Pe de alta parte, alesii maramureseni au atras atentia asupra unor proiecte considerate prioritare, dar omise de pe lista CJ. „Sa nu uitam de acel drum rapid care e intr-o faza avansata. Eu nu cred ca nu s-ar gasi o modalitate sa facem 60 de kilometri – ca nu Ucraina ne duce in Europa, ci acesti 60 de kilometri ne scot din izolare”, a subliniat consilierul UDMR Gyongyike Bondi.
Mare parte dintre propunerile prinse in planul de bataie al CJ coincide cu lista de promisiuni avute de catre candidatii USL in campania electorala de anul trecut. Reprezentantii administratiei judetene au mentionat, la fel ca inaintea alegerilor, ca
o atentie deosebita se va acorda infrastructurii rutiere, mai ales ca drumurile din Maramures sunt dezastruoase. Ei au in plan intocmirea unor studii de fezabilitate pentru toate traseele, in speranta ca vor fi obtinute fonduri ulterior.
Pentru finantarile europene destinate perioadei 2014-2020, propunerile de proiecte din partea administratiilor locale – si inclusiv a celei maramuresene – vor trebui sa ajunga la agentiile de dezvoltare regionala pana in data de 10 iulie.
Sursa: Camelia Tocaci