Vezi VIDEO
Sportivul baimarean Daniel Brata a fost condamnat de Tribunalul Bihor la patru ani de inchisoare cu executare, fiind gasit vinovat pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor calificat. Aceeasi pedeapsa a fost aplicata si in cazul lui Radu Valentin, celalalt sportiv implicat in altercatie. Cei doi au fost pusi sub acuzare dupa ce un tanar de 25 ani din Oradea a fost batut in fata unui club, victima indicandu-i ca autori pe judoka din Baia Mare si pe colegul sau din lotul national de judo al Romaniei. In urma agresiunii, victima a avut nevoie de 80 zile de ingrijiri medicale, ramanand cu o infirmitate fizica permanenta. Sentinta Tribunalul Bihor nu este definitiva, putand fi atacata cu apel.
Incidentul care a dus la condamnarea celor doi s-a petrecut in noaptea de 12 spre 13 iulie, la un club oradean. Potrivit informatiilor de atunci, un tanar de 25 de ani, Adrian Popa, se afla in local impreuna cu doi prieteni si a fost atacat de cei doi sportivi in momentul in care au iesit pentru a pleca acasa. In urma loviturilor primite, tanarul a fost internat la Spitalul Judetean din Oradea, cu multiple fracturi craniene, suferind doua interventii neuro-chirurgicale.
In pofida acestor interventii, a ramas cu o paralizie pe partea dreapta a corpului si cu dificultate de vorbire. Potrivit certificatului medico-legal, Adrian Popa a avut nevoie de cel putin 80 de zile de ingrijiri medicale, insa leziunile i-au provocat o infirmitate fizica permanenta. In 10 august, Daniel Brata a fost arestat preventiv pentru 20 zile, fiind eliberat in 26 august in urma deciziei Curtii de Apel Oradea.
Pentru scandalul respectiv, cei doi sportivi ar trebui sa stea dupa gratii patru ani, conform sentintei date de Tribunaluil Bihor. Pe langa aceasta pedeapsa, ei au fost obligati sa achite si anumite sume de bani.
„Ambii au fost condamnati la patru ani de inchisoare si au fost obligati in solidar sa achite catre cele trei spitale care s-au constituit ca parte civila cheltuielile de spitalizare, in suma de 7.488 lei. In plus vor trebui sa achite cheltuielile judiciare, daune materiale in suma de 6.489 lei si daune morale de 70.000 euro”, au aratat pentru eMaramures reprezentantii Biroului de Informatii Publice din cadrul Tribunalului Bihor.
Razvan Doseanu, avocatul victimei, a declarat pentru eMaramures ca pedeapsa primita de cei doi sportivi este mult prea mica si, de aceea, impreuna cu clientul sau, a decis sa atace cu apel sentinta. Aparatorul oradeanului a spus ca decizia magistratilor nu se explica in cazul lui Daniel Brata, pe care il acuza ca nu ar fi la primul incident.
„Parerea mea este ca e mult prea mica pedeapsa, mult prea blanda in raport cu ce s-a intamplat acolo. Instanta a retinut tentativa de omor calificat, unde minimul special al pedepsei este sapte ani si sase luni. Cei doi au primit patru ani, ca urmare a retinerii circumstantei atenuante a conduitei bune avute anterior savarsirii faptei, in conditiile in care Brata nu este la primul contact cu legea penala. Conform fisei de cazier a fost implicat in cel putin o alta altercatie. Ambii inculpati au recunoscut ca partea vatamata nu i-a agresat in niciun fel, nici macar nu i-au adresat vreun cuvant jignitor, deci l-au batut practic fara motiv. I-au aplicat lovituri repetate in cap cu picioarele, atat de puternice incat cutia craniana a fost zdrobita. Eu cred ca daca nu la Curtea de Apel Oradea, atunci Inalta Curte de Casatie si Justitie va majora substantial cele doua pedepse”, a declarat Razvan Doseanu, avocatul victimei.
De cealalta parte, Alina Claudia Tantas, cea care l-a reprezentat in fata instantei pe baimareanul Daniel Brata nu a vrut sa comenteze sentinta. Ea a declarat ca vor lupta in continuare pentru ca adevarul sa iasa la lumina. „Nu vreau sa fac comentarii asupra sentintei. Vreau sa va spun ca am atacat sentinta cu apel. Pentru ceea ce luptam noi este ca adevarul sa iasa la iveala, noi asta speram”, a spus avocata.
„Nu doresc sa comentez sentinta, mergem mai departe”, a mentionat Daniel Brata pentru eMaramures.
In privinta acuzatiilor referitoare la o altercatie anterioara in care ar fi fost implicat sportivul baimarean, Alina Claudia Tantas a spus ca in cazul la care s-a facut referire Daniel Brata a fost cel atacat si nu a facut altceva decat sa se apere. „A fost, din cate stiu eu si dupa cum apare in cazierul judiciar, sanctionat cu amenda administrativa iar partea adversa din acel dosar avea asupra lui un cutit, deci practic s-a aparat”, a explicat avocata lui Daniel Brata.
Daniel Brata (nascut in 29 decembrie 1984, in Baia Mare) s-a apucat de judo in anul 1994. Primul lui antrenor a fost Vasile Pop, cel care se ocupa si azi de Brata la CSM Baia Mare, clubul la care judoka a avut prima legitimare. Prima medalie importanta a castigat-o in 2004, la Campionatul European, pe cand concura la categoria de varsta Under 23. A fost una de bronz.
Medalia care l-a bucurat cel mai mult a obtinut-o in 2005, la Campionatul European, de data aceasta la seniori. Tot de bronz a fost si aceasta medalie. In 2009 castiga din nou locul 3 la Campionatul European, iar in 2010 – de data aceasta cu echipa – ocupa din nou a treia treapta a podiumului continental. Are circa 20 de medalii internationale cucerite la diferite competitii oficiale.
A ajuns prima data la Jocurile Olimpice in Beijing, in 2008, acolo unde a obtinut locul 9. In acest an a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice de la Londra. In primul tur al probei de 100 kg la judo, Daniel Brata, sportiv in prezent dublu legitimat la CSM Baia Mare si Dinamo Brasov, l-a intalnit pe georgianul Levan Zhorzholiani, vicecampionul Europei. Zhorzholiani s-a impus la scorul de 10-1, baimareanul fiind astfel eliminat. La revenirea in tara dupa experienta londoneza, Daniel Brata nu excludea o eventuala lupta pentru Jocurile Olimpice de la Rio din 2016.
Calificarea baimareanului Daniel Brata la Jocurile Olimpice de la Londra a stat sub semnul intrebarii dupa ce in 10 august 2011 Federatia Romana de Judo, prin Hotararea Comitetului Director Nr. 12, posta pe site-ul oficial urmatoarea hotarare: „Se exclude din lotul olimpic sportivul Daniel Brata incepand cu data de 10 august 2011 si se suspenda din activitatea sportiva pana la terminarea cercetarilor penale”.
Baimareanul nu a fost singurul sanctionat la acel moment de federatia de resort: sportivul Radu Valentin a fost si el suspendat din activitatea sportiva pana la o data care se va stabili dupa audierea sa la Parchetul Oradea; exclus din lotul olimpic de judo a fost si Nelu Pop, psiholog; avertisment scris a primit antrenorul principal al lotului olimpic, Emil Morar.
Sursa: Andrei Gherghel, Ramona-Ioana Pop