Şparanghelia lui Şică Madolină

Ludovic Orban a dat trei chifle antologice în câteva zile. Prima – cu plecarea a zeci de mii de români la muncă în străinătate; a doua – cu exportul de cereale; a treia – cu defrişarea ilegală a pădurilor şi exportul de masă lemnoasă. Brambureala din declaraţiile pe care le face îndreptăţesc tot mai mult porecla de Lucovid al 19-lea cu care este gratulat pe net.

În operaţiunea „Fuga la şparanghel”, Orban şi Iohannis au dat dovadă de o laşitate penibilă. Când au apărut primele imagini cu aeroportul din Cluj invadat de români cu paporniţe şi lumea a început să vuiască, peste Guvern s-a aşternut liniştea, iar Iohannis, în stilul său, a tăcut ca mortu-n păpuşoi.

Iohannis şi Orban ştiau, însă, din 30 martie, că şefii Comisiei Europene au impus statelor să permită lucrătorilor sezonieri să încalce orice regulă naţională şi să plece la muncă în alte ţări.

Aşa se explică de ce Ordonanţa Militară nr. 7, adoptată în 4 aprilie, prevedea la art.10, că „Sunt permise zborurile efectuate de toţi operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state”. Plecarea nu era condiţionată decât de „avizul autorităţilor competente din ţara de destinaţie”, nicidecum de vreo aprobare a autorităţilor din ţara de plecare.

Prin urmare, pe 9 aprilie, când a apărut prima invazie de la Cluj, Orban – care avizase ordonanţa – fie era în temă, fie habar n-avea ce a semnat.

Văzând ce se întâmplă, zile în şir, pe aeroporturile asaltate de şparanghelari, opinia publică a rămas consternată. Oamenii din ţară s-au simţit prostiţi în faţă: în timp ce ei abia de sunt lăsaţi să iasă din casă, fiind expuşi abuzurilor de tot felul din partea unor miliţieni trimişi la colectare de amenzi, pe aeroporturi se adună la grămadă „elitele”, pentru care nu mai este aplicabilă nicio regulă impusă băştinaşilor – adică nici distanţă socială, nici restricţii de deplasare, nici obligaţia de a rămâne în casă.

Crezând că totul se va petrece pe şest, Orban a ţinut sub preş aranjamentul cu partea germană, până când grenada aglomeraţiei televizate de pe aeroportul din Cluj i-a explodat în faţă. El n-a spus nimic în public despre această „şparanghelie” impusă de la Berlin, via Bruxelles, astfel încât lumea să fie informată, iar autorităţile locale din zonele de recrutare carantinate (ex. Pătrăuţi – Suceava) să fie prevenite asupra „evadărilor”.

Incompetenţa premierului e dublată şi de tradiţionala sa lipsă de caracter. Pentru a acoperi subiectul, a încercat să mute mortul pe Academiei. A ocolit fondul problemei şi, în loc să explice ce este cu plecarea peste hotare a câtorva zeci de mii de români, în timp ce fermierii români se vaită de lipsă de forţă de muncă, Şică Mandolină a dat vina pe managerul aeroportului:”Au fost două tentative de schimbare a acestui manager. Trebuie demarată o anchetă. E inadmisibil ce s-a petrecut acolo, să folosim toate pârghiile pentru a-l trage la răspundere pe managerul aeroportului. Nu a luat măsuri pentru distanţarea socială I-am cerut prefectului să ia măsuri pentru a-l trage la răspundere”, a spus Orban. Jalnic! Problema nu este în aeroport, ci la ce s-a întâmplat până acolo.

Plecarea românilor la muncă peste hotare este un fenomen vechi, dar, în condiţiile actuale, a devenit foarte sensibil din două motive: discriminarea la care sunt supuşi cei rămaşi în ţară şi deficitul enorm de forţă de muncă existent în agricultura băştinaşă.

Nimeni nu se poate opune plecării unora la cules de şparanghel sau de căpşuni. Nu comentăm condiţiile de viaţă şi de muncă de acolo, destul de umilitoare după cum lasă să răsufle unele surse de la faţa locului. Imaginile difuzate ieri, cu mersul unei mulţimi încolonate spre plantaţii, sunt stupefiante, amintesc de vremea prizonierilor de război….Dar, e riscul lor şi viaţa lor.

De apărarea condiţiilor de viaţă pe care românii le au în alte ţări surori din UE ar trebui să se ocupe atât europarlamentarii români – alde cioloşii, sigfrizii ori bogdanii care defilau în fruntea lor la mitingurile anti-PSD – cât şi preşedintele Lor mult iubit, Iohannis. Dar, după cum se vede, guvernanţilor puţin le mai pasă acum de viaţa românaşilor cocoşaţi pe plantaţii străine, aceştia fiind importanţi doar de alegeri.

Să zicem, însă, că românul e dispus să suporte multe, numai să poate strânge el la jeb 1700-2000 euro, cât pretind mai mulţi că le va rămâne în buzunar după ce plătesc toate hangaralele de pe-acolo. Indiferent care e adevărul, la cules de şparanghel pot să plece oricâţi – e dreptul lor, din moment ce guvernul nu este în stare să le dea oamenilor de lucru în ţară.

Dar este inacceptabil ca libertatea de a pleca a celor care muncesc în altă ţară să creeze obligaţii în plus pentru cei care rămân acasă.

Niciunul dintre românii din ţară nu este obligat să accepte ca din contribuţiile sale de sănătate să fie plătite şi serviciile medicale pentru cei care se uzează şi se îmbolnăvesc muncind pe plantaţiile din străinătate.

România respectă dreptul la liberă circulaţie şi este supusă cu smerenie dorinţelor de propăşire ale fermierilor germani. Dar tot România mai poate face un lucru pe care nimeni nu i-l poate interzice: să oblige pe toţi cetăţenii săi care doresc să aibă servicii medicale în România să plătească contribuţiile de sănătate în România.

Şică Mandolină, în loc să se ocupe să demită manageri de aeroporturi nevinovaţi, ar fi trebuit să reglementeze plecarea acestor oameni sub aspectul garantării la plată a unor asigurări de sănătate. Pentru că, dacă, din întâmplare, cei aflaţi acum pe plantaţii se vor infecta cu virus, a doua zi vor fi trimişi la pachet în ţară. Unde vor fi carantinaţi şi trataţi pe banii noştri.

În virtutea strălucitului parteneriat cu Mutter Deutschland, Guvernul trebuia să negocieze nişte acorduri la nivel ministerial prin care firmele nemţeşti care-i plătesc pe românaşi să fie obligate să reţină la sursă aceste CASS- uri, pe care apoi să le vireze, pe CNP-ul muncitorului respectiv, către bugetul de asigurări sociale din România. Valoarea contribuţiei reţinute ar urma să fie la acelaşi procent din venit ca în ţară, iar pentru a nu lăsa loc de ţepe, şmenuri şi evaziuni uşor de bănuit, prin acele acorduri se putea stabili şi un plafon minim sub care respectiva contribuţie să nu coboare – aşa cum de pildă se întâmplă cu valoarea în vamă a maşinilor second hand, care nu poate fi sub un anumit preţ de grilă, indiferent cât e trecut pe factură.

Aceasta ar fi doar un mic exemplu de politică guvernamentală responsabilă, prin care sunt protejate interesele naţionale, fiind respectate în mod egal drepturile celor care muncesc, indiferent că o fac în ţară sau în străinătate.

De Octavian Ştireanu

Sursă: https://www.bursa.ro/