De la sfarsitul anului trecut, institutiile publice sunt obligate prin lege sa colecteze selectiv gunoiul. Legea nu este insa respectata de toate unitatile, iar efortul celor care colecteaza selectiv este zadarnicit chiar de firma care transporta gunoaiele deoarece, in afara de hartie, toate celelalte deseuri sunt transportate la gramada. Astfel, in loc ca gunoiul gata colectat selectiv sa poata fi compactat, acesta trebuie sa fie resortat, deseurile fiind amestecate atunci cand sunt duse la rampa de gunoi.
Legea care impune institutiilor publice colectarea selectiva a deseurilor a intrat in vigoare in 2010. Toate unitatile au fost nevoite sa incheie un contract de colectare si transport deseuri cu o firma autorizata, la nivel de Baia Mare aceasta firma fiind Drusal. Insa chiar daca in institutii se colecteaza selectiv atat deseurile de hartie, cat si cele de plastic sau sticla, numai hartia este transportata separat de celelalte gunoaie, astfel ca efortul lor este in zadar.
„Avem doua masini speciale pentru colectarea hartiei care fac traseele de trei ori pe saptamana la agentii economici. Avem in jur de 50 de agenti economici mari de la care colectam in special cartoane, iar de anul trecut sunt foarte multi agenti economici bugetari care prin comanda telefonica solicita ridicarea hartiei”, a spus Valer Simon, directorul societatii Drusal.
Una dintre institutiile care a inceput inca de anul trecut colectarea selectiva a deseurilor este Casa de Pensii Maramures, fiind achizitionate recipiente pentru depozitarea gunoiului atat pentru angajati, cat si pentru maramuresenii care ajung in institutie.
„Am inceput aceasta operatiune din decembrie 2010. Astfel, am avut prima colectare in 21 decembrie 2010 si de atunci incoace am mai avut patru colectari. Avem 21 de recipiente de 25 de litri si trei containere de 240 de litri”, a spus Daniela Vasile, purtatorul de cuvant al Casei de Pensii Maramures.
Potrivit reprezentantilor societatii Drusal, cantitatea de deseuri colectata de la institutiile publice nu este deocamdata una mare, iar in medie, pe luna, in Baia Mare se recicleaza aproximativ 50 de tone de hartie si circa 25-30 de tone de PET-uri.
Sursa: Andrei Gherghel