Ucrainenii sunt mult mai putin prorusi decat vor separatistii ucraineni prorusi sa creada lumea, inclusiv in regiunile de la frontiera cu Rusia, care ar fi votat „zdrobitor” pentru declararea independentei fata de Ucraina, potrivit unui sondaj efectuat pentru CNN.
Oamenii din Ucraina se simt mult mai loiali Uniunii Europene (UE) decat Rusiei, iar o majoritate sustine impunerea de sanctiuni economice Rusiei, potrivit unui sondaj efectuat asupra unui numar de 1.000 de persoane saptamana trecuta.
Doi din trei ucraineni (67%) sustin aplicarea unor sanctiuni economice Rusiei, in timp de unul din trei (29%) le dezaproba, releva acest sondaj efectuat de catre ComRes pentru CNN.
Ucrainenii tind sa-l perceapa pe presedintele rus Vladimir Putin ca pe un lider periculos si puternic, iar pe presedintele Statelor Unite Barack Obama il considera prietenos. Peste jumatate (56%) afirma ca se simt puternic loiali fata de Europa si fata de Rusia, in timp ce 19% afirma ca se simt mai loiali Rusiei, iar 22% nu sunt loiali nici Europei si nici Rusiei. Aproximativ 3% afirma ca nu stiu ce sa raspunda la aceasta intrebare.
Rezultatele sondajului au fost publicate dupa ce separatistii ucraineni prorusi din estul tarii au afirmat ca locuitorii din regiune au votat „zdrobitor” pentru independenta fata de Ucraina, in referendumuri denuntate de catre Statele Unite si aliatii sai europeni.
– Orientati catre Est?
Sondajul CNN arata ca, inclusiv in estul Ucrainei, cei care sustin o alianta cu Rusia reprezinta o minoritate.
Doar putin peste o treime (37%) dintre ucranenii care traiesc in trei regiuni din estul tarii sustin o alianta cu Rusia, in timp ce 14% din zona sustine o alianta cu Uniunea Europeana (UE), iar aproape jumatate (49%) afirma ca Ucraina ar face mai bine sa nu se alieze nici cu unii, nici cu altii, releva sondajul.
„Ucraina de Est” cuprinde regiunile Donetk, Lugansk si Harkov, percepute drept cele mai proruse regiuni din tara.
Donetk si Lugansk au organizat duminica referendumuri privind independenta. Un reprezentant al insurgentilor a declarat luni ca regiunea a votat in proportie de 90% pentru independenta.
La nivel national, o majoritate (54%) afirma ca ar fi mai bine ca Ucraina sa se alature UE. Peste opt din zece ucraineni (82%) dezaproba ca in Ucraina sa fie stationate trupe rusesti.
In pofida crizei in care Rusia se opune Statelor Unite si UE cu privire la situatia celei de a doua celei mai mari tari din Europa, ucrainenii sunt optimisti cu privire la viitorul lor.
Doua din trei persoane (65%) chestionate afirma ca sunt optimiste cu privire la viitorul politic al tarii, iar aceeasi proportie (67%) sustine ca este optimista cu privire la viitorul economic.
– Putin versus Obama
Aproape jumatate (44%) dintre respondenti au declarat ca Putin este un lider puternic, in timp ce doar 27% il percep pe Obama in acest fel. Aproximativ un sfert (23%) sunt de parere ca niciunul nu este mai puternic, iar 6% au raspuns ca nu stiu care dintre ei este mai puternic. Doua treimi (67%) l-au descris pe Putin ca fiind „periculos”, in timp ce doar 15% il considera pe Obama astfel.
Insa Obama este considerat cu mult mai „prietenos” decat Putin, 47% aplicand aceasta descriere presedintelui american, in timp ce doar 14% o aplica lui Putin. Peste o treime (34%) afirma ca niciunul nu este prietenos, iar 5% afirma ca nu stiu.
Niciunul dintre cei doi lideri nu este perceput in mod special ca „de incredere”, 32% optand pentru Obama, 19% pentru Putin, iar 45% raspunzand niciunul.
Sondajul agentiei ComRes, cu sediul la Londra, a fost efectuat pe un esantion reprezentativ la nivel national de 1.000 de ucraineni, prin telefon, in ucraineana si rusa, in perioada 7-11 mai, si are o marja de eroare de plus/minus 3,1 puncte procentuale.
Sursa: Mediafax