Vezi VIDEO
Numarul maramuresenilor care primesc lunar indemnizatie de somaj este in scadere. Conform datelor prezentate de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Maramures, in luna februarie a acestui an existau in evidente cu 538 mai putine persoane care se aflau in plata indemnizatiei de somaj, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Oficialii AJOFM Maramures sustin ca la nivel judetean a crescut numarul de locuri de munca vacante, dar si numarul de angajari, iar astfel persoanele care beneficiaza de ajutor de somaj sunt mai putine.
La inceputul anului 2013 aproape 4.000 de maramureseni primeau indemnizatie de somaj, iar in luna februarie a acestui an numarul acestora a scazut sub 3.500 de persoane.
„In ce priveste cheltuielile cu masurile pasive, reprezentand in special platile indemnizatiilor de somaj, s-a inregistrat o scadere de 19.67%. Putem spune ca avem o scadere a numarului de someri fata de anul trecut, de la 3.999 de someri indemnizati la 3.461 de someri indemnizati in luna februarie 2014”, a aratat directorul AJOFM Maramures, Oana Osanu.
Mai mult decat atat, oficialii AJOFM Maramures precizeaza ca numarul persoanelor angajate a crescut in luna februarie a acestui an. Totodata, datele primite de la angajatori arata si o crestere a numarului de locuri de munca disponibile.
„Un aspect pozitiv este si faptul ca a crescut numarul de angajari si numarul de locuri de munca vacante. Daca anul trecut, in luna februarie, am avut 395 de persoane nou angajate, anul acesta avem 568 de persoane, deci avem o crestere cu 173 de persoane angajate, asta si datorita faptului ca au crescut fata de anul trecut si numarul de locuri de munca oferite pe piata muncii”, a precizat Oana Osanu.
La fel ca in fiecare an in luna martie, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Maramures organizeaza bursa locurilor de munca pentru femei. Aceasta este programata sa aiba loc la Biblioteca Judeteana ‚Petre Dulfu” din Baia Mare in data de 21 martie, incepand cu ora 9.00. Pana in prezent, 10 angajatori si-au confirmat participarea, cu aproximativ 50 de locuri de munca oferite in domeniul confectiilor, serviciilor si, pentru persoanele cu studii superioare, in domeniul constructiilor.
Sursa: Gabriela Kuhajda