Luni începe școala. Și, după cum ne anunță autoritățile, avem și soluția pentru traficul infernal din jurul școlilor: să lăsăm mașinile acasă și să mergem pe jos.
Simplu. Elegant. Revoluționar!
Nu mai contează străzile aglomerate, trotuarele care dispar, lucrările, mașinile parcate pe unde apucă sau traseele pe care un copil trebuie să le parcurgă printre toate astea.
Lasă mașina acasă, cetățene! Descurcă-te!
Și pentru că tot vorbim despre mersul pe jos, eu mă gândesc la un copil concret: un elev de clasa întâi, care locuiește pe Gării și trebuie să ajungă la Liceul de Artă.
Șase-șapte ani. Ghiozdan în spate. Iar pentru că merge la Arte, și un instrument după el.
Acum imaginați-vă scena: copil mic, ghiozdan cât el, instrument, intersecții, trafic, mașini și kilometri de parcurs.
Dar stați liniștiți!
Autoritățile ne-au spus: mergeți pe jos!
Extraordinar!
Numai că, înainte să dai această recomandare, poate ar fi bine să te întrebi dacă orașul este pregătit să primească un copil pe trotuar.
Pentru că e foarte ușor să rezolvi traficul dintr-un comunicat. Tai mașinile din ecuație și gata! Nu mai trebuie să rezolvi infrastructura, să verifici trotuarele sau să te gândești la traseele copiilor.
Copiii merg pe jos și problema dispare.
Sau, mai exact, problema se mută din trafic… în spinarea copilului.
Și poate că ar trebui să înțelegem ceva: părinții nu sunt problema pentru că își duc copiii cu mașina. Problema este că un părinte nu are încredere să-și lase copilul singur pe drumul spre școală.
Iar când copilul are șase ani și mai poartă și un instrument până la Liceul de Artă, recomandarea „mergeți pe jos” devine aproape o glumă.
Una proastă.
Nu vorbim despre adulți care ies la plimbare prin parc. Vorbim despre copii care trebuie să ajungă în siguranță la școală.
Așa că, luni dimineață, când ni se va spune din nou să lăsăm mașinile acasă, poate ar fi bine să ne amintim și partea cealaltă a poveștii:
Înainte să le cerem copiilor să meargă pe jos, ar trebui să le construim un oraș în care chiar să poată merge pe jos.
Altfel, avem exact ceea ce ne pricepem cel mai bine să facem:
o problemă reală și o soluție perfectă pe hârtie.
În rest… ghiozdanul în spate, instrumentul în brațe și Doamne-ajută să ajungem la școală!
– Servicii de creare site web
