“Sionismul este rasism” – o calomnie fabricată în anii 1960 de Uniunea Sovietică și reluată cu vehemență în secolul XXI. Originea se găsește în paranoia stalinistă, cu rădăcini în cea mai veche ură din istorie: antisemitismul (OPINIE)

Cea mai recentă manifestare a acestei uri poate fi întâlnită la conferința anuală a Partidului Verzilor din Anglia și Țara Galilor, care a dezbătut cu prioritate și a adoptat cu 1022 la 813 voturi o moțiune care echivalează sionismul cu rasismul.

Verzii din Marea Britanie, care includ și Partidul Verzilor din Scoția, autonom, au avut cele mai bune rezultate ale lor din istorie în recentele alegeri locale din Anglia și cele parlamentare din Scoția și Țara Galilor.

Succesul lor se datorează unui pronunțat mesaj de stânga, la care se adaugă poziția pro-palestiniană, antisionistă și, spun unii adversari politici și comentatori, antisemită. Verzii au obținut rezultate bune cu precădere în zonele cu o populație musulmană mai numeroasă, cum ar fi marele centre urbane – Londra, Manchester, Birmingham, Leeds. În unele dintre aceste circumscripții au distribuit chiar materiale de campanie în limba urdu, vorbită de imigranții din Pakistan.

Paradoxul (aparent) face ca liderul acestui partid să fie un evreu homosexual, Zack Polanski, care după multe ezitări s-a declarat zilele trecute anti-sionist, deși între 2015 și 2017 când era membru al Partidului Liberal Democrat și se declarase în favoarea dreptului statului Israel de a exista.

Dar timpurile s-au schimbat și anti-sionismul a devenit o constantă sau chiar o obsesie în poziția ideologică a majorității partidelor de stânga și extremă stânga, iar Polanski, devenit lider al Verzilor în 2025, s-a adaptat. Interesant este că fosta lideră a Verzilor, și prima deputată aleasă în parlamentul Regatului Unit din partea partidului, Caroline Lucas, a declarat la BBC că vota împotriva moțiunii, care ar avea un caracter “diviziv” și ar putea să-i facă pe evrei să se simtă că nu sunt bineveniți în partid. La fel au declarat patru dintre cei cinci deputați ai Verzilor din Camera Comunelor, ca și lidera Evreilor Verzi, Vivien Lichtenstein, care după votul moțiunii a declarat la BBC că-și evaluează continuarea statului de membră a partidului.

Echivalarea sionismului cu rasismul a devenit tot mai frecventă pe tot globul după 7 octombrie 2023 și atacul Hamas împotriva Israelului care a declanșat un război de doi ani în Gaza. Dar această echivalare nu este nouă și în secolul XXI recrudescența acestei echivalențe calomnioase a fost inițiată de conferința ONU de la Durban, Africa de Sud, unde atacurile împotriva Israelului au degenerat într-un antisemitism care aducea aminte de Germania nazistă.

Care este originea acestei calomnii?

În perioada 1962 – 1965, în timpul negocierilor de la ONU privind Convenția cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (CERD), când delegația sovietică a prezentat pentru prima oară ecuația “sionism = rasism”, elaborată în laboratoarele ideologice ale KGB de la Moscova, ca o modalitate de combatere a influenței occidentale, statul Israel fiind considerat un aliat al Statelor Unite și al Europei Occidentale în Orientul Apropiat, unde sovieticii curtau cu asiduitate lumea arabă.

Interesant este faptul că inițial, Stalin fusese principalul sprijinitor al creării statului Israel, sponsorizând rezoluția 181/II din 29 noiembrie 1947 a Adunării Generale ONU, care a aprobat cu 33 de voturi pentru, 13 împotrivă, 10 abțineri și un absent planul de partiție a Palestinei sub mandat britanic (din 1922). Planul prevedea crearea unui stat al evreilor – Israel, unui stat arab (NU palestinian) și punea Ierusalimul sub control internațional.

Israelul a acceptat planul, dar statele arabe l-au respins și cinci dintre ele – Egipt, Iordania, Siria, Liban și Irak – au declanșat un război împotriva statului Israel în chiar ziua declarării independenței, 15 mai 1948, cu o intenția genocidară declarată, de a termina ce începuse idolul multor arabi, Hitler, prin “aruncarea evreilor în mare”. Numai că Israelul, ajutat cu arme de Cehoslovacia care executase ordinul lui Stalin, a câștigat războiul și liniile de armistițiu din februarie 1949 au devenit frontierele recunoscute ale statului Israel.

Iordania a ocupat teritoriul pe care l-a numit Cisiordania (numit Iudeea și Samaria de evrei), pe care l-a anexat (ilegal) în 1950, în timp ce Egiptul a ocupat (tot ilegal) Fâșia Gaza. Nici prin gând nu le-a dat statelor arabe să respecte rezoluția ONU din 1947 și să creeze in stat arab în aceste teritorii. De ce? Simplu, pentru că au continuat să aibă scopul declarat de distrugere a statului Israel.

Între timp, Stalin, constatând că Israelul nu are de gând să devină un stat comunist, așa cum sperase el în 1947, a făcut o întoarcere de 180 de grade și a declarat că sionismul este un curent imperialist și în paralel a început o campanie de persecutare a evreilor din URSS, numiți “cosmopoliți fără rădăcini”. Există indicii solide că în ajunul morții sale din 1953, Stalin se pregătea să deporteze toți evreii din partea europeană a URSS peste Urali, în Asia, făcând din liderul bolșevic un emul al lui Hitler.

După 1953 URSS a continuat să aibă relații diplomatice cu Israelul, dar în războiul său ideologic, ce nu i-a dat prin cap lui Stalin, a înmugurit în mintea liderilor de la Kremlin: sionismul nu era doar imperialist, ci și rasist.

În paralel s-a înfiripat și ideea subminării statului Israel prin sprijinirea iredentismului arab: cu ajutorul KGB a luat naștere identitatea națională “palestiniană” și a fost creată în 1964 Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) cu scopul declarat de distrugere a statului Israel, nicidecum formarea unui stat “palestinian” în Cisiordania (ocupată și anexată de Iordania) și Gaza (ocupată de Egipt). De altfel, președintele fondator al OEP, Ahmad al-Shukeiri, a declarat în fața Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, la 31 mai 1956, că „Palestina nu este altceva decât sudul Siriei”.

Razboiul arabo-israelian 1967

În tot acest timp URSS și-a continuat acțiunea de subminare a Israelului, încurajând, inclusiv prin transmiterea de informații false vecinilor arabi, un nou atac distrugător. În mai 1967 Egiptul, Siria și Iordania s-au pregătit de un nou război, masând trupe la frontierele Israelului și blocând golful Aqaba, pe unde Israelul avea ieșire, prin portul Eilat, la Marea Roșie. Prinzând de veste de noile intenții genocidare ale arabilor, Israelul a lansat un atac prevenit pe 5 iunie 1967, distrugând în Războiul de Șase Zile, armatele celor trei țări și ocupând Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est (ambele curățate etnic de evrei în perioada 1948 – 1967, după o prezență neîntreruptă acolo de peste 3.000 de ani), Gaza, peninsula Sinai și Înălțimile Golan, din motive de securitate după 18 ani de atacuri arabe lansate din aceste zone.

URSS a rupt relațiile diplomatice cu Israelul și în paralel, KGB sub conducerea lui Yuri Andropov (viitor lider sovietic în perioada 1982 – 1984) și-a definitivat perversa ecuație sionism = rasism și a reușit adoptarea de către Adunarea Generală ONU (aceeași care aprobase în 1947 a înființării statului Israel, deși acum cu mai mulți membri) la 10 noiembrie 1975 a rezoluției 3379, cu 72 de voturi pentru, 35 împotrivă, 32 abțineri și trei absenți (printre care și România comunistă, condusă de poltronul Nicolae Ceaușescu, singurul stat comunist care a păstrat relații diplomatice după 1967 cu Israelul, dar a întreținut relații excelente și cu statele arabe, vorba lu’ Conu Iancu, ca tot românul imparțial). Rezoluția nu a avut un efect practic, ci doar unul propagandistic într-o perioadă de război rece și în chiar cu nouă zile înainte desființării URSS, pe 16 decembrie 1991, a fost abrogată prin hotărârea 46/86 cu 111 voturi pentru (de data aceasta și România), 25 împotrivă, 13 abțineri și 17 absenți.

URSS s-a inspirat în fabricarea calomniei sionism = rasism din Protocoalele Înțelepților Sionului, un fals antisemit fabricat în timpul predecesorului statului sovietic – Imperiul Țarist – de către predecesorul KGB – Ohrana. Plus ca change…

Calomnia a revenit cu perversitate în secolul XXI, promovată de o aberantă alianță între stângiști și islamiști (căreia i se alătură în mod conjunctural și unii extremiști de dreapta, mai ales din Statele Unite). Milioane de idioți utili de pe întreg globul sunt manipulați de propaganda care are ca origine în principal Iranul și Qatarul și demonstrează, fără să aibă prea mare habar ce înseamnă sionismul, pentru distrugerea statului Israel, căci asta înseamnă anti-sionismul. Iar anti-sionismul este o formă de antisemitism pentru că reprezintă negarea dreptului la autodeterminare a evreilor în statul lor ancestral unde au avut o prezență neîntreruptă, documentată istoric, de peste 3.000 de ani.

Nu a existat niciodată un stat palestinian independent

Numele de Palestina a fost introdus pentru prima oară ca denumire oficială de Împăratul roman Hadrian în 135 d.Hr, care după înăbușirea revoltei condus de Bar Kochba a schimbat numele coloniei romane Iudeea în Siria-Palestina.

Nici arabii, care au ocupat teritoriul în 638 d.Hr de la succesorii romanilor, bizantinii, nici otomanii care l-au preluat în 1516, nu l-au numit Palestina, denumire reluată abia după 1917 și ocuparea teritoriului de către britanici și menținut până în 1948 și retragerea lor.

În Israel trăiesc azi pe lângă 7,5 milioane de evrei și două milioane de arabi, care se bucură de o libertate la care zeci de milioane de cetățeni din 22 de state arabe pot doar visa.

Cât privește palestinienii, cel puțin liderii lor, ei au refuzat cu încăpățânare toate ofertele de soluționare pașnică a conflictului cu Israelul, cel mai recent în 2000 și 2008, când medierea americană a președinților Bill Clinton și George W Bush a rămas fără rezultat.

Iar atacul genocidar al Hamas (organizație terorist-islamistă cu scop declarat de distrugere a statului Israel și de ucidere a tuturor evreilor) din 7 octombrie 2023 împotriva statului Israel, în care 1.200 de persoane (imensa majoritate civili neînarmați) au fost ucise și alte 251 luate ostatice, a încurajat și a potențat revenirea în prim plan a ecuației kaghebiste sionism = rasism, care are în fundal cea mai veche ură din istorie – antisemitismul.

„N-am nimic cu evreii, ci doar cu sioniștii”, zic calomniatorii. Ei bine, cel puțin 80% dintre evreii din lumea întreagă sunt sioniști. Mai sunt și alte multe milioane de ne-evrei care susțin dreptul consfințit în 1947 de ONU, confirmat prin rezoluțiile 242 și 338 din 1967 ale Consiliului de Securitate ONU și hotărârea 46/86 din 1991 a aceleiași organizații mondiale la existență a Israelului. Ei sunt rasiștii sau antisioniștii, adică antisemiții?