Peste 200 de preoti si 20 de episcopi vor concelebra la Sfanta Liturghie solemna de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika (1873 – 1954), care se va desfasura astazi, 31 august, la Romexpo.
„Credinciosii vor avea la dispozitie peste 7.000 de scaune, iar altarul care va fi pregatit va avea o cruce foarte inalta, de peste 10 metri, pentru ca acest spatiu expozitional sa devina o biserica in toata regula si pentru ca toti crestinii sa traiasca un moment de inaltare spirituala, de apropiere de Dumnezeu si in acest perimetru generos. Sunt asteptati la Sfanta Liturghie in jur de 7.000-8.000 de credinciosi„, a anuntat purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, parintele Francisc Dobos.
El a precizat ca icoana monseniorului Ghika va fi dezvelita in momentul beatificarii, iar pe altar se vor afla doar trimisul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor, arhiepiscopul mitropolit de Bucuresti, Ioan Robu, si ceilalti episcopi, clericilor fiindu-le rezervate scaunele din primele randuri.
De asemenea, va fi prezent arhiepiscopul de Paris, Andre Vingt-Trois, iar Biserica Ortodoxa Romana va fi reprezentata de Varlaam Ploiesteanul, episcop vicar patriarhal. Totodata, vor fi prezenti reprezentanti ai cultelor religioase din Romania, membri ai Corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, reprezentanti ai clasei politice si ai societatii civile.
In dupa-amiaza zilei de astazi, la Biserica vicariala greco-catolica Sf. Vasile cel Mare, se va celebra o slujba in cinstea noului Fericit Vladimir Ghika, cu acatistul si sfintirea cu Sfantul Mir a icoanei Fericitului.
Odata declarat Fericit, monseniorul Vladimir Ghika va fi inscris in randul fericitilor si sfintilor Bisericii Catolice si introdus in calendarul Bisericii locale, al arhidiecezei, si sarbatorit la 16 mai, ziua martiriului sau, „data de nastere pentru Cer”.
Monseniorul Vladimir Ghika este al treilea martir catolic din Romania, din perioada prigoanei comuniste, declarat Fericit de catre Biserica Catolica, dupa Szilard Ignac Bogdanffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare si Oradea, mort in 1949 in inchisoarea din Aiud, si Janos Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort in 1952 in inchisoarea din Jilava.
Foto: vladimirghika.ro
Sursa: Agerpres