Vezi VIDEO
Consilierii social democrati care au absentat de la sedinta Consiliului Municipal in care s-a votat inlaturarea din functia de viceprimar a lui Mircea Dolha vor fi pusi in discutie la sedinta Comitetului executiv al PSD Baia Mare. Decizia a fost luata la ultima intalnire a organizatiei social democratilor baimareni, care a avut loc la mijlocul acestei saptamani.
Consilierii locali Aurel Bizo si Dumitru Matei vor fi pusi in discutie in sedinta Comitetului Executiv al PSD Baia Mare, dupa ce au absentat de la ultima intalnire a Consiliului Municipal, cand s-a votat pentru inlaturarea din functia de viceprimar a liderului PSD Baia Mare, Mircea Dolha. Social democratii baimareni au decis sa ia masuri impotriva celor care absenteaza nemotivat de la sedintele de CL.
“Avand in vedere ca in Consiliul Municipal de la nivelul Primariei Baia Mare avem cinci reprezentanti, iar uneori din cauza absentei nemotivate a unor consilieri locali nu se pot lua niste hotarari cu sustinerea completa a consilierilor locali, cei care au absentat de la ultima sedinta CL vor fi pusi in discutia Comitetului Executiv Municipal de luna viitoare”, a precizat vicepresedintele PSD Baia Mare, Ovidiu Stefan.
Acesta a mai aratat ca o alta hotarare adoptata este inlocuirea acelor membri care au doua absente nemotivate de la sedintele Consiliului Municipal sau Comitetului Executiv al PSD.
Social democratii au mai aratat ca au decis sa convoace organele de conducere ale Consiliului Judetean PSD pentru a lamuri unele aspecte. Pe de alta parte, liderul PSD Baia Mare, Mircea Dolha, da acum vina pe presa dupa ce s-a evidentiat ca liderii organizatiei judetene a partidului ar dori inlocuirea sa din conducerea PSD Baia Mare. Dolha sustine ca mass-media n-a inteles mesajul filialei judetene si ca intre cele doua parti, totul ar merge ca la carte.
In sedinta PSD Baia Mare de miercuri, 21 iulie, au fost desemnati si 25 de membri in Comitetul Executiv Municipal, dar si sapte vicepresedinti ai organizatiei municipale: Ovidiu Stefan, Ioan Oroian, Ioan Blajan, Ileana Petre, Sanda Roman Sacui, Alex Tepei si Cozoplean Ciprian. Totodata Ionut Parvu si Maria Bondari au devenit vicepresedinti de drept, secretarul organizatiei a fost ales Ionut Roman, iar trezorier Teodor Dobra.
Sursa: Camelia Tocaci