Vezi VIDEO
Iminentele schimbari ale sefilor numiti de democrat-liberali la conducerea institutiilor deconcentrate din judet au generat primele scandaluri si amenintari. Dupa ce au schimbat sefii de la Inspectoratul scolar si Directia Silvica, PSD a anuntat noi directori la Spitalul Judetean de Urgenta si Casa de Asigurari de Sanatate Maramures.
In privinta „impartirii deconcentratelor”, protocolul USL prevede, dupa cum au confirmat liderii PNL Maramures, Radu Stef, si PSD Maramures, Mircea Ursache, urmatorul algoritm. Din 30 de institutii „luate in calcul”, „17 revin PSD si 13 ACD (PNL si PC) – initial raportul era 15-15, insa in urma cedarii de catre PSD a unui post de vicpresedinte CJ Maramures, ACD a cedat doua institutii deconcentrate”, a explicat Ursache.
„Depolitizarea administratiei locale este o promisiune ferma a USL, dar asta nu inseamna ca daca un profesionist este membru PSD sau PNL nu are voie sa devina sef de institutie, nu mergem in cealalta extrema!, dar nu ne grabim cu schimbarile”, sustine Gabriel Zetea, secretar general al PSD Maramures, care a recunoscut ca ar vrea sa-i vada „schimbati pe toti directorii pusi de PDL”.
CITESTE SI:
• SEFI DE INSTITUTII – “Vom cauta solutii legale de a-i schimba pe toti”, sustine presedintele PSD Maramures
Schimbarea sefilor institutiilor deconcentrate numiti de PDL a fost asumata de USL. La trei luni de la preluarea guvernarii de catre USL, in Maramures au avut loc doua schimbari: la Inspectoratul Scolar, unde social-democrata Ana Moldovan i-a luat locul democrat-liberalei Mariana Pop, si la Directia Silvica, unde Adrian Danci l-a inlocuit pe Mihai Sajerli, sustinut de UDMR.
Acum, conducerea PDL Maramures a avertizat ca anuntata schimbare a managerului Spitalului Judetean de Urgenta, Calin Pop, cu managerul Spitalului TBC, Sorina Pintea, va afecta grav functionarea „uzinei de sanatate a maramuresenilor”, dar si implementarea celor trei mari proiecte europene aflate in derulare.
„Camarila PSD si PNL vor sa puna un contabil directorul spitalului! Om care a adus angiograf – sunt sase in Romania -, om care face operatie pe cord in Baia Mare il schimbam cu un contabil!”, a mentionat Mircea Man, presedintele PDL Maramures.
In replica, social-democratii sustin ca tocmai problemele survenite in derularea proiectelor finantate de Uniunea Europeana i-au determinat sa faca aceasta schimbare.
„Exista o propunere ferma pe care PSD a facut-o in cadrul USL privind numirea managerului Spitalului TBC, Sorina Pintea, in functia de manager al Spitalului Judetean – este o institutie care tine de Consiliul Judetean (CJ), nu este o institutie deconcentrata in adevaratul sens al cuvantului. In acest sens, exista acceptul PNL, PC si a presedintelui CJ, Zamfir Ciceu. Actualului manager, Calin Pop, i s-a adus la cunostinta ca avem o alta propunere pentru a conduce spitalul. Competentele medicale ale doctorului Pop nu le pune nimeni la indoiala, este un profesionist, dar din punct de vedere al managerului, Sorina Pintea este o solutie mult mai buna – sunt probleme mari in gestionarea proiectului de reabilitare a spitalului”, a explicat Gabriel Zetea, secretar general al PSD Maramures.
Alta schimbare de la conducerea unei institutii de sanatate a starnit iritarea democrat-liberalilor. Directorului CAS Maramures, democrat-liberalul Alexandru Deac, i s-a acordat preaviz si a fost inlocuit cu un interimar, insa PSD sustine ca are deja numele viitorului director: Viorel Deghid, fost prim-secretar al UTC Maramures, apoi prefect si subprefect de Maramures.
„Propunerea la CAS a lui Viorel Deghid este corecta. Este un profesionist al sistemului – este peste domnul Deac ca si competente, acest lucru cred ca este recunoscut de toata lumea. Si domnul Deac este un bun manager, dar din discutiile cu cei implicati in sistem, domnul Deghid ar fi o solutie mult mai buna. Domnul Deac a primit saptamana trecuta o instiintare din partea ministerului, cum ca va fi eliberat din functie, s-a numit un director interimar in persoana domnului Bondrea, urmand sa facem pasii necesari pentru numirea intr-o perioada cat se poate de scurta a domnului Deghid”, a mentionat Zetea.
CITESTE SI:
• INSTALARE – Social-democrata Ana Moldovan a preluat oficial conducerea Inspectoratului Scolar (VIDEO)
PDL i-a acuzat pe adversarii sai politici ca, dupa schimbarea lui Deac, institutia a fost implicata in lupta politica. Deac a sugerat ca in unele spitale pacientii au fost amenintati cu externarea in cazul in care n-ar fi votat la refrendum, iar unii „primari de municipii” au trimis pensionari in statiuni balneoclimaterice, pentru servicii de fizioterapie, in schimbul votului pe liste suplimentare, in ciuda deficitului financiar in bugetul CAS Maramures, care „nu poate sa asigure toate procedurile de fizioterapie si recuperare”.
„Niciodata n-am fost chemat la sediul PDL sa mi se impuna ceva politic in domeniul sanitar. De la inceput, de cand am intrat pe usa CAS numai si numai politica medicala, de care m-am tinut de cuvant”, a subliniat fostul presedinte CAS Maramures, Alexandru Deac.
Alte institutii deconcentrate unde PSD a confirmat stabilirea viitorului sef sunt: Oficiul de Cadastru (Ovidiu Stefan), Oficiul pentru Protectia Consumatorului (Olivia Ardelean) si Directia pentru Sport (Cornel Savoiu). De asemenea, PSD va numi seful la Directia Finantelor Publice, iar PNL-ului ii revine Garda Financiara.
CITESTE SI:
• REORGANIZARE – Noul sef al Directiei Silvice are in plan un control si schimbari in ocoalele din Maramures (VIDEO)
Sursa: Catalin Vischi