Religie

Sărbătoare mare la Tămaia. Tot satul s-a adunat la biserică

Vineri, 5 aprilie 2019, cu începere de la ora 16,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite în biserica Parohiei Tămaia, Protopopiatul Chioar, în fruntea unui sobor din care au făcut parte Pr. Ciprian Coza, secretarul Protopopiatului Chioar, Pr. Rad Ungur, paroh în Tămaia, Pr. Spătar Ovidiu, paroh în Oarţa de Jos, Pr. Florin Florea, paroh în Ardusat, diaconi.

 

          Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, dirijat de Gabriela Cânţa.

În rândul credincioşilor care au umplut până la refuz biserica – unii au stat chiar şi pe afară – s-au aflat primarul comunei Fărcaşa, Ioan Stegeran, şi viceprimarul Floare Mureşan.

 

Cuvântul de învăţătură

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit, în cuvântul de învăţătură, la pregătirea pe care credincioşii o fac în această perioadă prepascală prin postul de şase săptămâni, la care se adaugă postul din Săptămâna Sfintelor pătimiri ale Domnului, care este cel mai important şi cel mai lung post de peste an, amintind de postul de 40 de zile şi 40 de nopţi pe care Mântuitorul l-a ţinut în Pustiul Carantanei.

Apoi Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a oprit asupra frumuseţii şi încărcăturii duhovniceşti a Sfintei Liturghii a Darurilor înainte Sfinţite, pe care tot mai mulţi preoţi din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului o oficiază seara, după un ajun de 24 de ore.

“La noi este păstrată această tradiţie care-i sfântă, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Şi Biserica ne ajută în această perioadă să înţelegem de ce suntem ortodocşi. Ca să înţelegem ce-i cu ortodoxia noastră, de ce suntem ortodocşi, trebuie să cunoaştem aceste slujbe pe care le avem în Postul cel Mare şi Sfânt (ale Sfântului Grigore Dialogul şi Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, însoţite de metanii). Ei, acuma, după 1990, nu ne mai opreşte nimeni să ne facem tradiţia întreagă şi părinţii tineri, care vin din urmă, fac aceste slujbe, după tradiţia mănăstirească.”

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a explicat credincioşilor ce înseamnă să iei Crucea nevoinţelor:

“Nu putem merge după Hristos fără Crucea nevoinţelor, a afirmat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Ce însemnează nevoinţă ne spun Sfinţii Părinţi. Adică a nu avea voinţă. Voinţă proprie. Cum să nu ai voinţă, că e bine să ai voinţă, dar să n-ai voinţă prin care să lucrezi pierzania ta. Să-ţi tai voia. Să renunţi la voia ta, care te trage dinspre pământ spre cele păcătoase şi să urmezi voia lui Dumnezeu, Care vrea să te mântuiască. Vrea să te aducă în Împărăţia Lui cea veşnică. Vrea să-ţi dăruiască Învierea şi viaţa veşnică.”

xxx

Pentru păstorirea cu rezultate bune a acestei parohii timp de 10 ani, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a hirotesit pe preotul paroh Radu Ungur întru iconom, cu dreptul de a purta brâu roşu.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar de la preotul paroh şi credincioşii din Tămaia o icoană a Maicii Domnului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *