Traditiile spirituale romanesti, precum Dragobetele, sunt reluate si duse mai departe de romanii din strainatate, dintr-o dorinta fireasca de legatura cu radacinile, de pastrare a identitatii in relatia cu alte popoare, considera etnologii. „Ei sunt cu totii legati foarte puternic de traditii, in primul rand de obiceiuri, de muzica populara si nu numai de alimentatie, vedeti, mici sau carnati romanesti”, a declarat pentru Agerpres etnograful si folcloristul Ion Ghinoiu, mentionand ca „si traditiile astea spirituale ne leaga foarte mult de glia natala”.
Si etnologul Doina Isfanoni considera ca „aceia care au plecat la munca pe diverse meridiane s-au lovit, in tarile unde au fost — temporar sau permanent — de faptul ca mai sunt, din cand in cand, intrebati: „La voi acasa ce faceati la timpul x, sau la vremea y? Dar copiii vostri ce faceau?””. Sub acest aspect se ajunge, spune etnologul, la o anumita reluare a unor traditii, intelese de la „Cum ma imbrac?” sau „Ce mananc?” pana la Colindat, Calusari si, de ce nu, si Dragobete”.
Doina Isfanoni spune ca „satul romanesc nu mai are tineretul, din diverse motive, incepand cu modernizarea satului si pana la industrializarea fortata a taranimii, sau la eradicarea „superstitiilor” la sat, toate aceste actiuni comuniste creand un precedent, ce a dus cumva la uitarea mai ales a sarbatorilor de ordin calendaristic”. In opinia acesteia, dincolo de acest lucru, in Romania, incepand cu anul 2000, se constata o atitudine de selectare a informatiei „straniere”, dar si un alt lucru, pe care etnologul il considera pozitiv, acela ca, „privind in propria gradina, sa vezi ce faceau si cei dinaintea ta, la diferite perioade de timp, la diverse evenimente importante din viata noastra”.
„Intelectualii au un rol foarte important in acest fenomen”, atrage atentia Doina Isfanoni. Reluarea si resemantizarea traditiei in constiinta publica si in sufletul oamenilor trebuie facute cu respectarea autenticitatii traditiei, acest deziderat tinand de politici pe care trebuie sa si le asume institutiile culturale ale statului, ca si de strategii internationale ale UNESCO si de pastrarea identitatii culturale in Uniunea Europeana, sustine Doina Isfanoni.
In ceea ce priveste contributia scolii la revigorarea traditiilor, ea se declara sceptica.
„Ora de cultura traditionala, la noi, se considera mai rau decat in timpul lui Ceausescu: „Ce ne trebuie noua asta?”. Noi am zis s-o introducem la clase le I-VIII, pentru ca asta iti da baza pentru a te raporta din punct de vedere cultural, identitar la o radacina corecta si sa nu iei ce iti ofera tot felul de samsari comerciali facatori de vorbe”, spune etnologul.
Isfanoni considera ca „in aceasta mare degringolada a omului contemporan, cultura traditionala poate fi un reper, pentru ca oamenii de azi nu mai au un sistem de valori, nu mai au tinte nici calendaristice si nici personale”. „Este o oferta pe care i-o putem da omului fara sa cerem nimic in schimb, decat ragazul de a privi cu intelepciune scurgerea vremii si, de ce nu, bucuria sufletului lui”, a mai spus etnologul Doina Isfanoni.
Revenind la Dragobete, Ion Ghinoiu afirma ca „Dragobetele se opune traditiei occidentale, in speta celei de Valentine”s Day”, in prezent obiceiul pastrandu-se sub forma de zicale, doar prin Oltenia, in satele din Valcea. „Vedeti, toate sarbatorile primaverii, iata, inceputul anului, al anului agrar, sunt legate de reprezentari mitice tinere. Dragobetele, un zeu al dragostei pe plaiurile romanesti, mai tarziu, pe 23 aprilie, Sfantul Gheorghe e un tanar, un cavaler, razboinic. Dupa aceea, in mijlocul anului, Sant Ilie este matur, pentru ca, apoi, incet-incet sfintii sunt vazuti in calendarul popular din ce in ce mai maturi, pentru a deveni, pana la sfarsitul anului batran, precum in cazul lui Mos Craciun”, a spus etnograful.
Si Ion Ghinoiu este de parere ca „revigorarea traditiei poate fi realizata si prin scoala”, ceea ce, in opinia acestuia, „nu presupune neaparat introducerea acesteia obiect de studiu in cadrul curriculei scolare”. „Prin scoala, daca mai sunt traditii. Dar e greu. E greu. Se revigoreaza in forma aceasta artificiala”, spune folcloristul, care considera ca „trebuie sa crezi in traditie, pentru a o reinvia”.
El a marturisit ca a participat la o asemenea manifestare de Dragobete, in zona Snagovului. „Ziua dragostei la noi, Dragobetele, era pusa in relatie cu alte asemenea sarbatori de pe alte paralele ale Pamantului. Profesorii, pornind de la Dragobetele nostru, il pot plasa in contextul altor reprezentari mitice de pe Planeta. Nu numai despre Irodul grecesc sau alte reprezentari mitice ale dragostei din Pantheonul greco-roman. Necesita putin efort, dar efectele sunt mari”, a spus Ion Ghinoiu.
Pe de alta parte, folcloristul sustine ca Dragobetele, sarbatoarea dragostei la romani, este revigorata, in ultimii ani, si datorita mass-media. „Aceasta traditie este insa pe cale de disparitie, dar care, in ultimul timp, incepe sa se revigoreze si datorita mass-media. Ceea ce e foarte bine”, a mai declarat apreciatul etnograf.
Romanii sarbatoresc, maine, 24 februarie, Dragobetele, care in traditia de la noi marca inceputul primaverii. Dragobetele se mai numeste, in functie de regiune, „Cap de primavara”, „Santion de primavara”, „Ioan Dragobete”, „Dragostitele”, „Navalnicul”, „Logodna sau insotitul paserilor”, sarbatoarea fiind specifica zonei de sud a tarii (Oltenia, Muntenia si partial Dobrogea).
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
