Astăzi, 24 mai 2025, se împlinesc șapte ani de la alegerea în demnitatea de Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul.
La data de 24 mai 2018, în cadrul lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, părintele arhimandrit dr. Timotei Bel, stareț al Mănăstirii Scărișoara Nouă și exarh al mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei, a fost ales, prin vot secret, în înalta slujire arhierească cu titulatura de „Sătmăreanul”.
Propunerea a venit din partea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care a dorit să întărească lucrarea pastoral-misionară, administrativă și culturală a Episcopiei. Împreună cu arhimandritul dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale din Baia Mare, părintele Timotei a fost unul dintre cei doi candidați înaintați Sinodului Mitropolitan și apoi Sfântului Sinod.
Hirotonia întru Arhiereu a avut loc o lună mai târziu, la data de 24 iunie 2018, în cadrul unei slujbe arhierești solemne oficiate la Mănăstirea Scărișoara Nouă, cea mai vestică așezare monahală din Episcopie. Ceremonia a fost săvârșită de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Cu prilejul acestei aniversări, Preasfințitul Părinte Iustin a transmis Preasfințitului Timotei un mesaj de felicitare din partea Permanenței Eparhiale, a instituțiilor de învățământ teologic, a corpului profesoral, a părinților protopopi și preoților slujitori din cele opt protopopiate, precum și a obștilor monahale și a tuturor credincioșilor din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
Întru mulți ani, Preasfinția Voastră!