Germania a renuntat sa-i trimita pe sirieni inapoi in tara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, un „act de solidaritate europeana” salutat de Comisia Europeana (CE), in contextul in care imigrantii continua sa curga catre frontiera Ungariei, relateaza AFP in pagina electronica.
Decizia germana – anuntata marti, dar pusa in aplicare in mod discret de mult timp – „este singurul caz pe care-l cunoastem in randul statelor membre” ale Uninii, a comentat la Bruxelles Natasha Bertaud, o purtatoare de cuvant a Comisiei Europene (CE).
Gestul Berlinului „constituie o recunoastere a faptului ca nu putem lasa statele membre situate la frontierele externe sa gestioneze singure” afluxul exceptional de imigranti, ca in cazul Greciei sau Italiei, a continuat Bertaud.
„Europa se afla intr-o situatie care nu este demna de Europa, trebuie s-o spunem pur si simplu”, a declarat la randul sau cancelarul german Angela Merkel, indemnand intr-un „dialog cu cetatenii” la o mai repartizare mai dreapta a primirii refugiatilor in cadrul Uniunii Europene.
Acesti imigranti, care apuca „ruta Balcanilor de Vest”, traverseaza frontiera in apropiere de satul unguresc Roszke, una dintre singurele parti ale frontierei cu Serbia care nu este blocata de gard.
Calatoria le-a fost blocata saptamana trecuta, cand Macedonia, depasita de situatie, si-a inchis frontiera timp de trei zile, impingandu-i pe imigranti inapoi in Grecia cu lovituri de baston.
„Am fost opriti in Macedonia timp de doua zile. Fortele antirevolta erau teribile. Politia a recurs la arme si la gaze lacrimogene”, a declarat un inginer IT irakian, in varsta de 29 de ani, care a fugit de la Mosul, din calea jihadistilor din cadrul gruparii Statul Islamic (SI).
„Epuizati si traumatizati”
In sudul tarii, centrul de primire Presevo inregistreaza sosirea a aproximativ o mie de persoane pe zi, potrivit Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati (UNHCR), care inregistrase peste 700 numai marti dimineata.
Iar 600-700 de imigranti asteptau sa poata trece din Macedonia in Grecia.
Desi ocolita de valul de imigranti, Bulgaria a anuntat ca a trimis militari sa consolideze cele patru posturi de frontiera cu Macedonia.
Iar Austria a decis sa mobilizeze aproximativ 500 de militari, pentru a instala adaposturi si a distribui ajutoare alimentare.
La Geneva, o purtatoare de cuvant a UNHCR, Melissa Fleming, a anuntat ca „situatia s-a calmat dupa scenele de haos de saptamana trecuta” la frontiera greco-macedoneana, dar a anuntat ca ONU se asteapta ca numarul imigrantilor sa ajunga la 1.500-3.000 pe zi in acest sector.
Potrivit lui Fleming, „multi vin din tari afectate de violente si conflicte, ca Siria si Afganistan” si sosesc „epuizati si traumatizati”.
Din ianuarie si pana in iunie, 102.000 imigranti au patruns in UE prin Macedonia, Serbia, Bosnia-Hertegovina, Albania, Muntenegru si Kosovo, fata de 8.000 in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit Agentiei FRONTEX insarcinate cu frontierele externe ale spatiului Schengen.
Plan de actiune
In total, potrivit Frontex, in primele sapte luni ale anului numarul de imigranti de la frontierele UE a atins 340.000, fata de 123.000 in aceeasi perioada a lui 2014.
Numai saptamana trecuta, aproximativ 5.300 de persoane, provenind in principal din Africa subsahariana, au fost salvate pe Mediterana, in cadrul mai multor zeci de operatiuni de salvare efectuate de catre Marina italiana sau Misiunea europeana Triton.
La Summitul Balcanilor de Vest, prevazut joi la Viena, Austria urmeaza sa propuna un plan de actiune in cinci puncte, care prevede: intensificarea luptei impotriva retelelor de calauze, o repartizare „mai echitabila” a refugiatilor intre statele UE, o cooperare consolidata in domeniul securitatii, un ajutor catre tarile de origine ale imigrantilor si o „strategie de azil la scara europeana”.
Insa Raportorul Special ONU pentru Drepturile Migrantilor François Crépeau a apreciat ca este necesar ca UE sa elaboreze o politica de primire a imigrantilor „coerenta, globala” si care sa respecte drepturile omului.
Sursa: Mediafax