Compartimentul Disciplinar al CCA s-a reunit pentru judecarea problemelor aparute la jocul Baia Mare – Timisoara disputat in 12 mai in cadrul etapei 9 si terminat cu scorul de 18-18. In total 14 etape suspendare au fost dictate si 350 lei amenda.
In urma vizionarii inregistrarii jocului, analizei raportului si exemplelor video furnizate de clubul din Timisoara, cat si a altor faze din acest joc, precum si audierii tuturor persoanelor implicate, constatandu-se ca „arbitrul Danut Frasineanu a evoluat sub standardul cerut de nivelul competitiei, cu greseli atat de interpretare/aplicare a Legilor Jocului, cat si de management / comunicare / pozitionare. Aceste greseli au dezavantajat ambele echipe; arbitrul asistent Razvan Stefan a evoluat sub standardul cerut de nivelul competitiei, nereusind sa aiba o comunicare eficienta cu arbitrul si omitand sa semnalizeze un act flagrant de antijoc; arbitrul asistent Nicolae Copil a evoluat sub standardul cerut de nivelul competitiei, nereusind sa aiba o comunicare eficienta cu arbitrul”, anunta Federatia Romana de Rugby.
In baza acestor constatari, urmatoarele sanctiuni au fost dictate: suspendarea arbitrului Danut Frasineanu pe timp de opt etape de la oficierea in competitiile organizate de FRR si o penalizare de 200 lei; suspendarea arbitrului Razvan Stefan pe timp de patru etape de la oficierea in competitiile organizate de FRR si o penalizare de 100 lei; suspendarea arbitrului Nicolae Copil pe timp de doua etape de la oficierea in competitiile organizate de FRR si o penalizare de 50 lei.
Sanctiunea intra in vigoare incepand cu etapa 11.
Date furnizate de super-liga.ro.
Sursa: George Dragu