La controlul de dinaintea semifinalei RCM Timisoara – Farul Constanta, sase jucatori ai Rugby Club Timisoara nu aveau in carnetele de legitimare foile cu vizele medicale. Semifinala, in consecinta, s-a decalat cu 30 de minute, conform regulamentelor FRR, pentru a le oferi timisorenilor ragazul necesar pentru a completa o noua foaie de joc cu 23 de jucatori care sa indeplineasca toate conditiile regulamentare. Jucatorii in cauza, care nu au putut evolua au fost: Capatana, Umaga, Kinikinilau, Calafeteanu, Fercu, Tangimana.
FRR a raspuns adresei inaintate de RCM UV Timisoara referitoare la cazul celor sase jucatori fara viza medicala.
Va prezentam in continuare textul integral al scrisorii.
„Ca urmare a adresei dumneavoastra din data de 7 septembrie 2014, fara numar de inregistrare, semnatura si stampila oficiala, va comunicam urmatoarele:
• Carnetele de legitimare ale jucatorilor clubului dumneavoastra au fost predate observatorului oficial al partidei, domnul Gheorghe Sabau, in jurul orei 19:10, in conditiile in care in adresa dumneavoastra se mentioneaza drept ora de predare 18:45. Primul carnet de legitimare verificat i-a apartinut jucatorului Fercu Catalin, arbitrul asistent nr.1, Bogdan Milita, constatand absenta vizei medicale. S-a procedat la verificare urmatorului carnet de legitimare, apartinand jucatorului Calafeteanu Valentin, constatandu-se aceeasi absenta a vizei medicale.
• In regulamentele Federatiei Romane de Rugby nu este stipulat un protocol de predare-primire a carnetelor de legitimare
• In jurul orei 19:15-19:20 arbitrul partidei, domnul Vlad Iordachescu, l-a anuntat pe managerul echipei RCM UV Timisoara, domnul Bogdan Bradu, ca s-a constatat lipsa vizei medicale pe un numar de 6 (sase) carnete de legitimare. La intrebarea arbitrului partidei referitoare la ultima verificare a tuturor carnetelor de legitimare, acesta a declarat ca data ultimei verificari a fost marti, 02.09.2014, inaintea plecarii in cantonament, declaratie care poate fi confirmata de toti cei prezenti in cabina.
• In discutiile dintre brigada de arbitri (nu comisie), observatorul oficial al partidei si reprezentantul clubului RCM UV Timisoara s-a precizat articolul nr. 32 din ROAR conform caruia :
• Art. 32.1. Jocurile oficiale incep dupa efectuarea urmatoarelor formalitati: a) arbitrul invita managerii celor doua echipe sa completeze raportul de arbitraj, sa verifice in mod reciproc identitatea jucatorilor, dupa care verifica el insusi daca toti jucatorii inscrisi in raportul de arbitraj sunt legitimati pentru echipa respectiva, au viza medicala valabila si asigurari medicale ale tuturor jucatorilor mentionati in raportul de arbitraj si/sau anuntul oficial. Jucatorilor care nu sunt legitimati pentru echipa respectiva, nu au viza medicala la zi sau nu au asigurari medicale nu li se va permite sa ia parte la joc.
• Cap.7 al Regulamentului pentru Statutul si Transferul Jucatorilor de Rugby art.39.2 precizeaza: „controlul medico-sportiv se efectueaza la unitatile medicale autorizate in acest scop: cabinete medico-sportive, dispensare pentru sportivi, servicii de control medico-sportiv sau alte unitati medicale de specialitate sportiva acreditate de Ministerul Sanatatii”.
• Observatorul oficial al partidei a refuzat vizarea la teren a carnetelor de legitimare, intrucat nu exista nicio astfel de procedura legala stipulata pentru a se face vizarea in absenta unor documentele medicale oficiale justificative – registru, fise medicale etc.
• Aplicarea unei situatii de forta majora (definita conform ROAR art. 44.6.) nu a fost posibila intrucat circumstantele/contextul nu se incadrau in precizarile/definitia conform ROAR. Singura decizie posibila putea fi luata de catre structura avizata de conducere a FRR, Colegiul Director, care nu s-ar fi putut intruni in plen in timp util.
• Partida nu putea fi reprogramata invocandu-se forta majora, intrucat conditiile reprogramarii sunt cele stipulate de ROAR art. 43 a), b). Observatorul oficial si brigada de arbitri nu au competenta in a stabili daca cele sase carnete de legitimare au fost distruse sau incomplete.
• Reprezentantul clubului RCM UV Timisoara, manager Bogdan Bradu, a inmanat Anuntul Oficial si Carnetele de legitimare observatorului oficial, a achitat baremurile de arbitraj, dupa care a parasit cabina arbitrilor, fara a-si manifesta dorinta de a asista la verificarea carnetelor de legitimare, dar in acelasi timp neinterzicandu-i-se in niciun moment prezenta in cabina.
• Nefiind una dintre persoanele oficiale care ar fi putut avea acces la cabina arbitrilor, domnul primar al orasului Timisoara, Nicolae Robu, insotit de domnii Filipas Dusan, vicepresedinte al RCM UV Timisoara (suspendat pe o perioada de 6 luni) si Dan Dinu, membru al Biroului Federal, au fost tratati cu politete de catre brigada de arbitri si observatorul oficial, fiindu-le totusi permis accesul in cabina, in contradictie cu prevederile art.31.2 al ROAR.
• Pauza dintre reprize este folosita de catre brigada de arbitri pentru analiza primei parti a jocului si pentru pregatirea celei de a doua, brigada de arbitri punandu-se la dispozitia organelor de cercetare dupa sfarsitul partidei
Incidentul, unic pe scena rugbyului romanesc, aduce grave prejudicii acestui sport, iar neglijenta celor care asigura managementul echipei RCM UV Timisoara nu trebuie transferata in responsabilitatea Federatiei Romane de Rugby. Palmaresul clubului (3 titluri), impreuna cu bugetul confidential al acestuia nu sunt elemente care sa permita clubului RCM UV Timisoara incalcarea cadrului legal constituit de Statut, ROAR si RSTJ. Conform acestora si Manualului SuperLigii CEC Bank, verificarea legitimatiilor de joc se face obligatoriu la fiecare meci, inainte de inceperea acestuia.
FRR solicita organelor abilitate sa extinda ancheta in cazul carnetelor de legitimare clubului RCM UV Timisoara si sa prezinte concluzii in cel mai scurt timp. Situatia este una regretabila si poate unica in istoria rugbyului romanesc, si de aceea trebuie elucidata cat mai curand posibil.
Federatia recomanda tuturor celor implicati sa fie ponderati in declaratii si sa nu faca insinuari pe aceasta tema. RCM UV Timisoara si organele abilitate trebuie sa analizeze si daca toti cei responsabili de carnetele de legitimare din partea clubului si-au facut datoria.
Una dintre variantele agreate de FRR este folosirea testului poligraf atat in cazul oficialilor partidei, dar si in cazul mai multor persoane din cadrul clubului timisorean.
Consideram ca prejudiciul nu este al RCM UV Timisoara, ci al rugbyului romanesc, si ca astfel de situatii nu aduc cinste spiritului jocului, trebuind pedepsite sever.
Federatia Romana de Rugby apreciaza ca oficialii partidei au procedat corect si ca toate regulamentele au fost respectate. Vizita medicala este o cerinta obligatorie care trebuie sa existe in carnetele de legitimare la momentul jocului si sa fie valabila, pentru ca un jucator sa poata evolua. Orice alte discutii si posibilitati exprimate de diverse persoane pe aceasta tema sunt in afara cadrului legal stabilit de FRR si nu pot fi luate in calcul.”
Raspunsul federatiei poarta semnaturile lui Haralambie Dumitras – presedinte, Florin Matei – secretar general, Lucian Lorin – director SuperLiga CEC Bank, Mircea Paraschivescu – director Departament Competitii, George Bargunas – presedinte Comisia Centrala de Arbitri.
Material furnizat de Federatia Romana de Rugby.
Sursa: George Dragu