Îmi cer iertare celui căruia i-am promis că nu mai scriu, dar cuvintele nu mai ascultă de mine… Suntem un popor bolnav de ură. Nu cred că există pe lumea asta un popor care să se urască așa cum o face poporul roman. Și nu, nu e vorba de partide sau de vaccin, de fotbal sau tenis.
Avem ceva stricat, defect în ființa noastră. Urâm tot ce e românesc, blestemăm tot ce e românesc, dezavuăm tot ce e românesc. De secole ne preocupa numai și numai capra vecinului. Cum ar fi să moară mai repede? Mai dureros?
Nici pe noi nu ne iubim, cum am putea să îl iubim pe cel de lângă noi? Cum am putea să construim ceva? Cum să lași ceva durabil în urma ta când de dimineața până seara ești preocupat să îl urăști pe cel de lângă tine?
Au fost turcii și rușii de vină, americanii care nu mai veneau, dar niciodată nu ne-am gândit să punem mână de la mână și să construim NOI ceva. Să lăsăm deoparte ce ne desparte și să privim la ce avem î n comun. O ȚARĂ. Stăm cu mâna întinsă, popor îngenunchiat, obișnuit cu starea de sclav, apoi ne mirăm că nu avem nimic.
Oameni cu școală ies și urlă unii la alții cu o furie explicabilă, probabil, doar de psihiatrii. Nu avem nici cea mai mică idee despre empatie, despre a asculta problemele celui de lângă noi, despre a tăcea, pur si simplu, chiar și atunci când avem dreptate. Urlăm pe toate gardurile că suntem credincioși dar obrazul nu îl întoarcem niciodată.
Avem o fudulie grețoasă în noi, care vine doar din complexul de inferioritate al unui popor căruia i s-a spus și i se spune că nu poate. După ce decenii întregi nu a avut voie.
România duhnește. A ură și neputință, a dispreț și răutate. Încremenită într-un proiect care nu este al ei, România va dispărea, distrusă bucată cu bucată de români. Nu avem nevoie de virușii lor, îi avem pe ai noștri. Vaccinul se cheamă iubire de țară, dar noi avem bicarbonatul de sodiu… (Adriana Stoicescu)
– Servicii de creare site web
