România needucată: Profesori universitari care nu știu ține un mouse în mână, dar fac cursuri online
Închiderea şcolilor din cauza pandemiei de COVID-19 a provocat pierderi de o amploare aproape „ireversibilă” în materie de educaţie în rândul copiilor și tinerilor din întreaga lume.
Situația nu poate fi una cu mult diferită în România. Deși cu una dintre cele mai bune viteze a internetului din lume, țara noastră s-a confruntat cu multe probleme în desăvârșirea procesului de educație.
Cumulat, aproape un an, activitatea didactică s-a desfășurat online. Nu are rost să amintim că aproape jumătate de milion de copii din țară nu au dispus de tehnologia necesară pentru a se conecta la ore, dar trebuie să detaliem un mic aspect care este cel puțin deranjant.
Au fost desfășurate multe proiecte de ajutorare a copiilor și tinerilor, atât la nivel guvernamental, cât și de anumite ONG-uri de profil. Nu contează că n-au fost făcute la timp și mulți dintre copii și-au primit doar acum laptopul sau tableta. Contează mai mult situațiile de genul: „A coborât din X7 ca să-și ridice tableta de la secretariat. Are bursă socială, părinții lui nu figurează cu venituri și s-a încadrat în programul nostru.” – după cum ne povestește o doamnă secretară de la o facultate din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Și la o adică, nici detaliu acesta nu este unul chiar important. Important ar fi să se facă școală cu adevărat, indiferent de context, de metodă, de gradele de afară sau de greva STB-iștilor.
„Ne confruntăm pur şi simplu cu o amploare aproape insurmontabilă de pierderi suferite de şcolarizare a copiilor!”, a declarat Robert Jenkins, şeful departamentului educaţie la Unicef, într-un comunicat. Copiii și tinerii zilelor noastre sunt tot mai retrași, mai greu de mobilizat, mai antisociali, stau închiși în bula lor și răspund cu reticență maximă la oportunități.
Încercând să găsim motive pentru acest fapt, a fost aruncată o ipoteză: „Oare nu asta se cultivă atât în școli, cât și în universități? Oare nu e normal ca un student sau elev să nu fie tentat de ceva nou atât timp cât nici profesorului nu este? Oare cum poate un profesor neadaptat să insufle caracteristici de adaptabilitate pentru elevii sau studenții lui?”
Întrebările acestea au pornit de la unele realități din viața noastră care vor fi exemplificate în cele ce urmează:
„Mă trezeam în fiecare dimineață să fac un link de conectare pe Cisco pentru domnul profesor.” – ne spune un student de la o Facultate de Litere din țară.
„Stăm și scriem după dictare în online. Facem pedagogie și de dictează toată ora într-un ritm foarte plictisitor. Vorbim doar de activitatea fizică, n-am făcut nici măcar o oră în care să ne spună ceva de un anumit program sau aplicație în care am putea preda în online deși suntem anul 3. Când avem de completat unele fișe, profa ne trimite pe email poză deoarece nu știe să facă o partajare de ecran. Nu mai vorbesc de examenul din online care a fost o provocare enormă. La acel examen mi-am dat seama și eu și colegii mei că profesoara noastră nu face diferența dintre click stâng și dreapta.” – este o parte din povestea tristă a unei studente de la medicină.
„Intrăm în fiecare săptămână, iar când nu întârzie profesorul, ne citește în 5 minute 2 slide-uri dintr-o prezentare și ne urează o zi bună!” – sunt cele spuse de studenții de la Robotică, dintr-o facultate din țară.
Am ales să nu dăm nume deoarece nu vrem să defaimam cadrele didactice. Din păcate, există anumite exemple total negative și ar trebui să le cunoaștem. Să fim la curent cu ce fac copiii noștri și poate atunci ne va fi mai ușor să înțelegem de ce nu mai este importantă școala pentru ei.
