România n-a fost niciodată mai unită. Și asta nu e doar despre vot. E despre noi.

România n-a fost niciodată mai unită. Și asta nu e doar despre vot. E despre noi.
Într-o postare care a devenit virală, i-au fost adresate mulțumiri lui George Simion pentru că „a unit ungurii cu românii, gay-ii cu heterosexualii, IT-iștii cu TIR-iștii și pe Cărtărescu cu Dani Mocanu”. Un amestec de umor, ironie și adevăr dureros. Pentru că, dincolo de sarcasm, se află poate cea mai mare victorie a acestor alegeri: o Românie care, în sfârșit, s-a trezit.

La vot au venit oameni care în mod normal nu stau la aceeași masă, nu ascultă aceleași melodii, nu citesc aceleași cărți și nu văd viața prin aceleași lentile. Dar au simțit la fel: că nu mai pot sta deoparte.

Poate că unii au votat din revoltă. Alții din speranță. Unii din durere, din amărăciune, dintr-un sentiment că au fost uitați. Alții cu luciditate și un strop de încredere. Unii cu mâinile crăpate de muncă. Alții cu degetele obosite de tastat. Dar toți au ieșit din bula lor.

România a votat. Nu perfect. Nu uniform. Dar a votat. Și mai important decât cu cine, este faptul că oamenii au venit.

Au venit la vot cei care nu mai credeau în nimic. Cei care ziceau că „toți sunt la fel”. Cei care au fost dezamăgiți de zeci de ori și totuși s-au ridicat din fotoliu, au îmbrăcat cămașa sau treningul și au mers la urne.

A fost un gest simplu. Dar atât de greu, într-o țară obosită de promisiuni.

Pentru toți cei care au înțeles că România are nevoie de ei nu peste patru ani, nu în alte vremuri, nu într-o altă țară, ci acum – vă spunem un singur lucru: Mulțumim.

Ați pus umărul. Ați ieșit din indiferență. Ați dat un semn că vă pasă. Și când îți pasă, se schimbă totul.

România nu va fi niciodată o țară perfectă. Dar cu oameni ca voi, poate fi o țară vie. O țară care își cere viitorul înapoi.