Prezenta la vot pana la ora 21.00 a fost de 44,01%, potrivit unui exit-poll Operations Research comandat de Realitatea TV. Conform cercetarii, 86,9% din cei care au mers la urne au votat in favoarea demiterii presedintelui Traian Basescu, iar 13,1% au votat impotriva. Potrivit unui exit-poll CCSB comandat de Antena 3 si care centralizeaza datele pana la ora 21.00, 84% dintre alegatori s-au exprimat pentru demiterea lui Traian Basescu, iar 16% au raspuns cu „nu” la referendumul privind demiterea presedintelui.
La ora 23.00 fix, Traian Basescu a iesit in fata sediului de campanie si a anuntat ca referendumul nu a fost validat, adica nu s-a indeplinit pragul de 55% impus de lege. „Romanii au respins lovitura de stat a celor 256 de parlamentari condusi de Victor Ponta si Crin Antonescu. Vreau sa le multumesc acelora care, trecand peste supararea lor legata de masurile luate pe timp de criza, au inteles ca astazi nu a fost un referendum despre Traian Basescu, ci a fost un referendum in favoarea Europei”, a spus presedintele suspendat. El a continuat, aratand ca romanii si-au decis singuri soarta si nu au validat un referendum initiat de „puscariabili”. Basescu a spus ca in momentul in care va reveni la Cotroceni va incerca sa „genereze un sentiment de impacare in societate”.
La aceeasi ora, presedintele interimar Crin Antonescu a iesit, de asemenea, public cu o declaratie, de la Palatul Cotroceni. „Boicotat de catre PDL si de catre insusi presedintele suspendat, de catre UDMR si marea majoritatea a maghiarilor, intr-o zi caniculara, cetatenii romani intr-o majoritate indiscutabila au raspuns chemarii la referendum. Ceea ce am putut vedea cu totii a fost un cetatean roman constient de drepturile si obligatiile sale, un cetatean roman hotarat sa spuna prezent la intalnirea cu un moment decisiv al istoriei”, a spus Antonescu.
„Vom astepta in mod democratic si civilizat rezultatul oficial al referendumului, de le Biroul Electoral Central si cu totii vom respecta deciziile, iar pana la urma vom avea un rezultat la acest referendum”, a afirmat Antonescu. Preşedintele interimar a mai spus ca le multumeste romanilor care au inteles sa se comporte „ca cetateni liberi care astazi au scris o pagina frumoasa si mare a istoriei Romaniei”.
Pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, astfel incat acesta sa produca efecte juridice, trebuie sa se prezinte la urne cel putin 50% plus unu din numarul alegatorilor, adica 9.154.307 de alegatori din totalul de 18.308.612 de cetateni cu drept de vot inscrisi in listele electorale.
Dupa centralizarea voturilor de catre Biroul Electoral Central si solutionarea eventualelor contestatii privind frauda electorala, Curtea Constitutionala este institutia care constata validitatea sau invaliditatea referendumului de demitere a presedintelui Romaniei, prin hotarare. In situatia in care referendumul este declarat valid, iar majoritatea cetatenilor au votat pentru demiterea presedintelui, Curtea constata incetarea mandatului acestuia, urmand organizarea alegerilor prezidentiale in termen de trei luni de zile.
In cazul in care la urne se prezinta mai putin de jumatate din alegatori, scrutinul este declarat invalid de catre Curtea Constitutionala, iar, potrivit Hotararii Parlamentului din 6 iulie privind convocarea referendumului, Legislativul „va lua act de hotararea acesteia si va decide asupra procedurii de urmat”.
Sursa: I.O.