Reforma administrativă a României revine în discuție. Se vorbește despre comasarea comunelor mici, reducerea cheltuielilor și eficientizarea administrației. La nivel național, 429 de unități administrativ-teritoriale, cu cel mult 1.500 de locuitori, ar putea intra în acest proces. În Maramureș, zece se află sub acest prag, iar 34 au mai puțin de 3.000 de locuitori. Au apărut deja posibile variante de reorganizare, de la Poienile Izei și Botiza până la Boiu Mare, Vima Mică și Valea Chioarului. Se fac calcule, se analizează vecinătăți și se redesenează posibile centre administrative.
Poate că unele comasări sunt necesare. Poate că actuala organizare administrativă nu mai corespunde realităților demografice și economice. Dar înainte să le explicăm oamenilor din comunele mici că trebuie să renunțe la primării, ar trebui să avem decența să ne uităm și spre vârful statului.
Pentru că aici începe ipocrizia reformei: de ce discutăm despre desființarea unor primării, dar aproape nimeni nu mai vorbește despre reducerea numărului de parlamentari? De ce nu începem cu instituțiile supradimensionate, cu funcțiile politice inutile, cu sinecurile și cu privilegiile celor care ne cer acum să facem economii?
România a avut un referendum privind reducerea Parlamentului la maximum 300 de aleși. Au trecut ani, s-au schimbat guverne, s-au schimbat majorități, dar subiectul a fost împins convenabil în uitare. Când vine vorba despre propriile funcții, politicienii devin brusc foarte prudenți. Când vine vorba despre primăriile unor comunități mici, reforma devine urgentă.
Iar oamenii au tot dreptul să se întrebe de ce sacrificiul trebuie să înceapă întotdeauna de la ei. De ce un cetățean din Poienile Izei trebuie să accepte că administrația se mută la kilometri distanță, în timp ce cei care ocupă funcții la București nu sunt dispuși să renunțe nici măcar la privilegiile care le-au fost contestate ani la rând?
Ilie Bolojan a fost criticat tocmai pentru percepția că austeritatea se aplică mai ușor celor de jos decât celor care conduc. Or, o reformă credibilă nu poate funcționa pe principiul sacrificiului unilateral. Nu poți cere comunităților să se reorganizeze dacă tu nu ești dispus să-ți reorganizezi propriul sistem de privilegii.
Nu spun că Maramureșul nu are nevoie de o reformă administrativă. Are. Dar ea trebuie făcută cu studii, cu transparență și cu respect pentru oameni, nu doar pentru a obține niște economii în statistici. Și, mai ales, trebuie să înceapă de sus.
Domnilor politicieni, reformați-vă mai întâi pe voi! Reduceți numărul parlamentarilor, eliminați funcțiile inutile, renunțați la sinecuri și la privilegiile pe care vi le-ați construit în jurul puterii. După aceea, veniți să le explicați oamenilor din Maramureș de ce primăriile lor trebuie comasate. Altfel, nu vorbim despre reforma statului, ci despre aceeași veche rețetă românească: cei mici plătesc, cei mari decid, iar privilegiile rămân intacte.







– Servicii de creare site web
