Vezi VIDEO
Urna mobila a fost solicitata la referendumul de azi, 29 iulie, si in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta ”Dr. Constantin Opris” din Baia Mare. Zeci de pacienti au depus cereri cu 24 de ore inainte de vot, dar in cursul zilei au existat persoane care s-au razgandit si au refuzat sa isi exercite acest drept. In schimb, au aparut solicitari noi pentru urna mobila in cadrul unitatii medicale.
Spitalul Judetean de Urgenta a fost arondat la doua sectii de votare de la scoala din apropiere. La Sectia de votare 59 au fost primite 139 de solicitari pentru urna mobila, iar la Sectia 60 au fost inregistrate 113 solicitari. Numarul alegatorilor s-a modificat pentru ca au fost persoane internate in seara zilei de sambata, 28 iulie, care au cerut sa voteze.
“Am avut 113 persoane care au cerut urna mobila, insa intre timp unii s-au razgandit peste noapte si n-au mai dorit sa voteze. Am avut insa si 14 cereri individuale depuse dimineata de la pacienti care au fost internati sambata seara”, a declarat presedintele Sectiei de votare numarul 60, Lucretia Podea.
Multi dintre pacientii care si-au exercitat dreptul electoral n-au fost deloc optimisti, aratand ca indiferent cine va fi la putere, lucrurile vor merge din rau in mai rau. “N-avem nicio speranta, de la democratie tot in jos am mers. Eu nu mai cred in nimeni decat in Cel de Sus. Si cu pensiile ne-o taiat si cu toate”, a spus unul dintre pacienti.
Altii s-au aratat revoltati inclusiv de modul in care sunt tratati bolnavii in Romania. “Nicio speranta, oricine iese la putere nu mai are ce vinde din Romania. Is vandute toate, toate uzinele, tot. Nu sunt locuri de munca, agricultura nu o ajuta cu nimic. In mai bine, nu! Aici la spital n-ai de unde plati. N-ai platit asigurarea… Platesc spitalul un milion pe zi. Nu sunt venituri…”, a relatat un alt pacient, Dan Bud.
Si pacientii de la alte unitati spitalicesti din judet au cerut urna mobila, reprezentantii sectiilor de votare deplasandu-se inclusiv la clinicile private de la care au avut cereri.
Sursa: Camelia Tocaci